N-are logică. Ba are…!

Nu-i sărbătoare mai însemnată de peste an ca instituţiile specializate în fel de fel de controale să nu-şi trimită inspectorii pe teren. Practica nu este una nouă. Şi în comunism se proceda la fel. Cum se intra în luna decembrie şi se apropiau Sărbătorile de iarnă, cum tot ce era fiinţă umană cu atribuţiuni directe sau tangenţiale controlului în sectorul comercial se înhăma vârtos la treabă. Inspector de la Inspecţia comercială, miliţian de la economic sau şef de sector, asistent de la Sanepid, tehnician sau medic veterinar porneau cu toţii în teren, având în mapă o sacoşă, două din pânză, că erau mai rezistente.
Intrau în control pe uşa din faţă, cu aerul omului important şi preocupat de grija faţă de consumatorul potenţială victimă a gestionarului de alimentară, de chioşc de carne etc. Ieşeau pe cea din spate, având în una dintre sacoşe câteva portocale, lămâi, un kil de măsline, o cutie de alune, curmale, un pachet de smochine, bomboane de pom îmbrăcate în staniol, compot de ananas şi ce mai găseau ei ascuns după tejghea sau prin magazia de mână. Măcar aveau bunul simţ să nu-i amendeze pe cei controlaţi. Se mulţumeau cu ce li se punea în sacoşă.
Nici acum vremurile nu s-au schimbat prea mult. Au evoluat cu ceva, dar într-o cu totul altă direcţie. Produsele de import, care în perioada comunistă se găseau doar pe sub mână, astăzi le găsim din abundenţă la chioşcul din colţul străzii sau de la parterul blocului. Ne lipsesc banii, nu produsele!
Inspectorii nu mai vin în control cu mapa sub braţ. Ei coboară în faţa magazinului din maşini luxoase. Dau buzna în unitate şi strigă din toţi bojogii la patron, ca să ştie cine i-a călcat pragul. După ce l-a ameninţat cu puşcăria că are produse cu E-uri neconsemnate pe etichetă, că vinde jucării din China tăioase şi înţepătoare la mâinile copiilor, că instigă la violenţă vânzând jucării soldat ce mitraliază ca mafioţii de prin filme, coboară tonul şi lasă să se înţeleagă că-i dispus la negociere. De la puşcărie ameninţările coboară la o amendă consistentă.
Patronul se prinde şi intră în joc. Se vaită că amenda îi va falimenta afacerea, că nu câştigă nici de sare la scrumbie, că fiscalitatea este mare şi că o amendă mai mică îl va motiva să fie şi el „om”. Inspectorul se mai codeşte, se mai conofăieşte, se mai stropşeşte, lasă să se înţeleagă că-i cuprins de remuşcări, că legea-l obligă să-şi facă datoria dar nici n-ar vrea să pară zmeu-paraleu. Mai lasă de la el, mai adaugă patronul şi totul se rezumă la o amendă simbolică şi un plic ce dispare în buzunarul încăpător al inspectorului. După ce l-a admonestat amical că de această dată a „scăpat ieftin”, urcă la volanul maşinii luxoase şi dispare în trombă, lăsând cale liberă unui alt domn’ inspector, de la o altă instituţie.
Necunoscătorii, profanii în materie de control ar fi tentaţi să constate că n-are logică să fie amendat patronul, de vreme ce inspectorul a acceptat plicul. Ba are logică! Amenda este scutul şi măsura de siguranţă ale inspectorului. Dacă în urma controlului său apar necazuri, indiferent de cauza acestora, el se va apăra cu procesul verbal de amendă. „Eu mi-am făcut datoria. L-am amendat” va explica celor care ar îndrăzni să-l învinovăţească cu ceva.
Vă mai amintiţi de celebrul actor Alexandru Giugaru, ce-a jucat rolul principal în comedia „Popescu 10 în control”? O să spuneţi că n-are logică la ce se întâmplă acum cu ce-a fost în acele vremuri demne de Caragiale. Ba are! Puntea vremurilor trecute cu cele ale prezentului o constituie moravurile, mentalitatea. S-au schimbat oamenii, mijloacele de acţionare dar moravurile şi mentalitatea s-au conservat. Părerea mea!