Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
9395
De la 07 Ianuarie 2003
68839293
Editorial

N-avem lege, n-avem morală

  • 1 August 2013, 23:00
Cei din conducerea USL, mă refer la senatorul democrat-social Gheorghe Marcu şi deputatul liberal Florin Ţurcanu, numai nu vor să-şi lase consilierii judeţeni să voteze comasarea spitalelor de specialitate cu Spitalul judeţean Botoşani, aşa cum cere legea.
Cei doi nu vor pentru că sunt supuşi şi controlaţi de anumite grupări mafiote din partid. Este vorba de acei baroni locali care s-au format sub Guvernul Năstase şi care o duc mai bine în opoziţie decât atunci când PSD-ul sau PNL-ul era la guvernare.
Cei doi co-lideri USL vor ca Ministerul Sănătăţii să emită o legislaţie specială pentru Botoşani, deşi 98% dintre judeţele ţării s-au conformat legii. Ca să-şi apere interesele, cei din USL dau exemplu cazul judeţului Cluj, unde spitalele de specialitate n-au fuzionat cu Spitalul judeţean. Numai că ei nu dau informaţia completă. La Cluj există spitale universitare, clinici universitare care au alt regim legislativ şi care au în componenţa lor toate serviciile necesare urgenţelor medicale. La noi, riscăm ca prin necomasare să nu mai avem deloc urgenţe medicale şi servicii Ambulanţa. Apoi, Clujul este judeţul care are excedent de fonduri CAS şi îşi poate permite să finanţeze orice spital local.
Noi depindem de banii CAS de la centru, bani care nu ni se mai dau dacă nu respectăm legea. USL vrea o lege pe măsura intereselor oamenilor săi care lucrează în sistemul medical şi nu este interesat de o lege care să fie în interesul pacientului de rând. Dacă azi nu vor vota comasarea, să-şi asume responsabilitatea pentru tot ceva urma şi pentru toate cazurile medicale care se vor solda cu decese pentru că n-avem în judeţ mijloacele necesare de intervenţii.
Ieri a mai avut loc şedinţa Colegiului Prefectural cu directorii de instituţii locale. Prefectul cristian Roman le-a cerut directorilor să creieze locuri de muncă pentru că aşa a primit el o notă de la Guvernul Boc.
Legea de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului nu are la competenţe şi înfiinţarea de locuri de muncă. N-a prevăzut legea aşa ceva pentru că nu este rostul acestor instituţii să creeze locuri de muncă. Cerinţa prefectului este cu atât mai ciudată cu cât , se ştie, posturile vacante din sistemul bugetar sunt blocate. Imposibil de creat altele noi.
Dacă un director de instituţie a statului s-ar combina cu vreun patron ca să-l ajute să se dezvolte, cei de la DNA l-ar sălta imediat. Mai pe şleau spus, prefectul le-a cerut directorilor de instituţii să-şi încalce competenţele legale şi să intre în sfera activităţilor infracţionale. No coment!
Şi acum despre morală. Florin Ţurcanu a fost invitat în câteva rânduri de preşedintele Ţâbuleac la vila sa din Botoşani, str. Puşkin, dar şi la vila de la Putna. Ţurcani şi-a luat amanta şi a onorat vizita. Iar Ţâbuleac, ca bună gazdă, l-a primit cu onorurile cuvenite şi l-a tratat regeşte.
Acum Ţurcanu îl beşteleşte pe Ţâbuleac prin presă că bea vin acasă şi împarte bani cu hoţii. Sunt persoane care susţin prin surdină că în vremurile când Ţurcanu făcea tandem cu Ţâbuleac, cei doi împărţeau frăţeşte nişte comisioane. Asşa o fi., de vreme ce Ţurcanu afirmă cu atâta tărie că Ţâbuleac, la vila sa, bea vin şi împarte banii cu hoţii pe care i-a pus în funcţie. Iar ca vorba sa să aibă greutate, l-a dat exemplu ca hoţ pe medicul Ovidiu Mimor, pus în funcţie de Ţâbuleac. Dar lângă Ţurcanu stătea mândru şi senin medicul Oprişanu, pus tot de Ţâbuleac şef la Psihiatrie. Pe Oprişanu, Ţurcanu nu l-a dat de exemplu că ar fi stricat buna convieţuire din USL.
A mai criticat Ţurcanu faptul că la Spitalul judeţean s-au făcut lucrări de proastă calitate şi incomplete. Tot pe Mimor l-a criticat. S-a grăbit Ţuzrcanu ca ciobanul la băgat oile în strungă. Nu Mimor a proiectat şi demarat lucrările şi chiar liberalul său Doru Munteanu, pe când era directorul spitalului.
Dacă în primele două exemple avem dovezile că politicienii noştri nu mai au respect faţă de lege, în ultimele două avem dovada că aceşti politicieni n-au nici morală, de vreme ce s-au coborât la statutul de mahalagioaică şi bârfesc casa celor care i-au invitat.
Botoşăneni, luaţi aminte la toate aceste aspecte şi folosiţi-vă de ele în a vă apăra interesele! Nu vă lăsaţi amăgiţi de vorbe mieroase, căci în spatele lor stau nişte brute care n-au pic de milă de noi. Părerea mea!
29.09.2011

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Bancul zilei: Răzbunarea evreului pe recepţionerul lacom
Gastronomie: Micii de la Ana-Com
Crâşma unde se fac şi se desfac jocurile politice
Botoşani: Ţâbuleac i-a tras în piept pe contrabandiştii cu alcool
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă