Săptămâna trecută, o femeie în vârstă de 68 de ani s-a împiedicat de o dală de pe trotuar, a căzut cu faţa în jos şi şi-a fracturat oasele feţei şi mâinile
De doi ani de zile scriu şi cer primarului Ovidiu Portariuc să ia măsuri cu cel care asigură mentenanţa trotuarelor, cu inspectorii Primăriei care au atribuţiuni de control în teren pentru a remedia locurile din trotuare unde plăcile s-au dereglat din diverse motive. Cele mai multe cauze de dereglare a plăcilor sunt lucrările efectuate la sistemul de canalizare iar firma executantă n-a mai refăcut trotuarul la nivelul la care se afla înaintea începerii lucrărilor s-au le-a refăcut în bătaie de joc.
Apoi, pe trotuarele acoperite cu pavele s-au spart unele, altele au fost pur şi simplu scoase şi furate ori aruncate iar găurile rămase sunt adevărate capcane pentru picioare la vreme de seară şi noapte, nu puţini fiind cei care şi-au sclintit glezna.
Despre trotuarul din faţa Uverturii Mall am scris frecvent şi i-am atras atenţia primarului Portariuc că în acea zonă pe unde se intră în mall au intrat pe trotuar maşini care au deformat segmentul iar plăcile îţi fug sub picioare. Am atras atenţia că zona este una intens circulată şi de către cei care vin accidental prin Botoşani şi că nerefacerea trotuarului este o pată pe imaginea primarului pe care-l percep ca prost gospodar.
În repetate rânduri am scris că trotuarul ce însoţeşte Calea Naţională pe segmentul Uvertura Mall Gară sunt locuri unde dalele au ieşit din trotuar şi au devenit piedici periculoase pentru pietoni. Astfel de piedici periculoase sunt în faţa Farmaciei de la intersecţia Căii Naţionale cu str. Octav Onicescu, în faţa Şcolii nr. 11, în faţa restaurantului Stadion, pe bucăţica de trotuar ce străbate str. Ştefan cel Mare etc.
Pe strada Împărat Traian iarăşi sunt goluri create de dale lipsă şi calcă copii în acele găuri, lovindu-se la picioare.
Pe trotuarul din faţa sediului Evidenţă carnete auto, clădire în care locuieşte şi Viorel Şerbănoiu - comisarul şef adj. al IPJ Botoşani. De dalele ieşite se împiedică oamenii în vârstă dar şi copii. Despre acea fetiţă care s-a împiedicat, a căzut şi şi-a spart ochelarii şi plângea că părinţii n-au bani să-i cumpere alţii am scris.
Din nefericire, oricâte semnale am tras, primarul Ovidiu Portariuc a dat dovadă de pasivitate şi indiferenţă. Iată că o bătrână de 68 de ani riscă să rămână mutilată pe viaţă din cauză că primarul Portariuc este mai interesat să-şi apropie bătrâneii de la Asociaţiile de proprietari, în scop electoral, decât să aibă grijă de administrarea oraşului. În nevrednicia sa, omul acesta chiar crede că la anul va fi reales primar. Poate la vacile lui taică-său de la Vlăsâneşti, că primar al botoşnănenilor nu mai are nici o şansă.
Revenind la bătrâna mutilată, sper că are în familie rude destul de descurcăreţe să-l cheme în judecată pe primarul nevrednic şi să-i ceară daune o sumă consistentă. Prostia şi nepriceperea trebuie plătite din buzunarul său şi nu din bugetul Primăriei Botoşani, adică din banii noştri. Părerea mea!
27.07.2015