Această mişcare politică realizată prin negocieri mai mult formale dintre Iohannes Klaus ca preşedinte al PNL şi Vasile Blaga ca preşedinte al PDL se voieşte a fi percepută ca o grupare a forţelor de dreapta într-o formaţiune politică puternică şi capabilă să preia guvernarea în România.
Încercarea partidelor istorice imediat după evenimentele din decembrie 1989 de a prelua puterea în România şi de a înlătura definitiv forţele comuniste refugiate sub masca social-democraţiei a eşuat. A eşuat pentru că liberalii şi ţărăniştii, dominaţi de orgolii istorice, nu şi-au unit forţele în faţa ofensivei neocomuniştilor lui Iliescu care îşi doreau să continue guvernarea comunistă dându-i o faţă umană.
Românii n-au înţeles atunci ce însemna în limbajul iliescian comunism cu faţă umană, educaţia politică fiindu-le inexistentă. Un popor format şi educat să gândească într-un singur mod, într-o singură direcţie, nu putea peste noapte să înţeleagă diferenţele uriaşe dintre o guvernare totalitar-dictatorială şi una cu adevărat democratică.
Pentru Ion Iliescu a fost uşor să-i manipuleze pe românii obişnuiţi să asculte de vocea conducătorului. Iar liderii opoziţiei, cu excepţia ţărănistului Corneliu Coposu, n-au înţeles că nu te poţi face iubit şi apreciat de un popor căruia valorile statului de drept şi libertăţile de exprimare îi sunt străine. Dacă ţărăniştii, cât a trăit Coposu, au avut o conduită verticală faţă de Ion Iliescu şi n-au făcut concesii politice acestuia, liberalii au cochetat tot timpul cu conducătorul României emanat dintr-o revoluţie îndoielnică, linguşindu-se şi încercând să obţină firimituri ale puterii.
Nu se putea revigora liberalismul istoric cu politicieni emanaţi şi ei din orânduirea comunistă, cum nu se putea deschide pofta românilor pentru monarhie aşa cum credeau ţărăniştii. Poporul nu mai era cel ştiut de supravieţuitorii regimului comunist prin fuga din ţară în urmă cu 45 de ani. Format din generaţii care aflau din cărţile de istorie despre existenţa unui rege străin, adus pe tronul ţării de politicienii liberali trădători de neam şi ţară pe care comuniştii l-au fugărit , dar care a plecat luând cu el un şir lung de vagoane încărcate cu bogăţiile ţării, poporul român decembrist n-avea cum înţelege rostul şi rolul monarhiei în a-i conduce.
PNŢCD-ul a fost primul partid istoric care a clacat politic şi s-a destrămat. Comuniştii refugiaţi la ţărănişti în speranţa că o eventuală judecată a lor pentru faptele din perioada lui Ceauşescu vot fi la adăpost, au măcinat partidul din interior. Ei nu erau ţărănişti atraşi de doctrină ci de conjunctură. Doar fizic erau ţărănişti, că sufletul lor era lângă cei ai lui Ion Iliescu.
Şi în PNL au pătruns comuniştii, fie de frica unei judecăţi a sistemului totalitar, fie trimişi de Iliescu ca vârf de lance în conducerea partidului pentru a-i folosi la nevoie. Dovadă că liberalii, în majoritatea lor au provenit din rândul comuniştilor, a fost şi această asociere nefericită dintre PNL şi PSD sub numele de USL. Cu lideri politici foşti turnători la Securitate precum Quintus şi alţii nu puteau liberalii să se ridice la ţinuta morală a înaintaşilor care au făurit istoria modernă a României.
Practic, fuziunea dintre PNL şi PDL este o unire de forţe politice a unei generaţii de liberali şi democrat-liberali care în cea mai mare parte este tributară mentalităţii educatorilor lor proveniţi din comunism dar şi care au descoperit că valorile social-democraţiei pot fi foarte bine valorificate în interesul personal şi de grup.
Această nouă generaţie de politicieni, fie că o găsim în PSD sau PNL, ori alte formaţiuni politice nesemnificative are ca trăsătură comună amestecul de educaţie comunistă cu valorile democraţiei şi ale statului de drept. Actuala generaţie de politicieni nu este cea care ne poate garanta un viitor prosper pentru că ea este dominată de corupţie, iar lupta pentru putere nu este călăuzită de interesul naţional ci de a crea un cadru legal care să le permită să fure banul public. Suntem, furaţi la adăpostul legilor, legi făurite tot de ei.
Aşa privite lucrurile, noul PNL, chiar dacă se consideră susţinătorul politicii de dreapta, nu înseamnă că peste noapte politicienii care-l formează au devenit morali şi responsabili de soarta poporului.
Eu nu-mi pun speranţe în reformarea clasei politice odată cu apariţia acestui nou PNL. Nu se poate produce o reformă a clasei politice pornită din interiorul ei. Reforma se va face numai când românii se vor deştepta şi nu se vor mai lăsa manipulaţi, când românii vor folosi votul ca armă de apărare a viitorului lor şi al copiilor lor. Până când această mutaţie de educare politică nu se va produce, vom continua să trăim o mare dezamăgire chiar şi cu noul PNL. Vom continua să alegem între răul cel mare numit PSD şi răul cel mic metamorfozat în noul PNL. Părerea mea!