Dreptul la replică primit l-am publicat fără a-l comenta tocmai pentru a lăsa cititorii să fie informaţi asupra conţinutului acestuia fără a le fi influenţate opiniile. Conceptul este unul echilibrat dar plin de şiretenii. Începutul este măgulitor pentru imaginea publicaţiei Jurnalul şi pune în evidenţă faptul că cineva din Academie a accesat mai toate articolele scrise din 23012 încoace. O strădanie pe care o apreciez, mai ales că s-a remarcat preocuparea noastră pentru a contribui la salvarea prestigiului Staţiunii, prestigiu devenit brand al judeţului Botoşani.
Dar toate dulcegăriile generoase la aprecierea muncii noastre nu poate să ne inducă în eroare şi să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Se spune în dreptul la replică, cu multă diplomaţie, că Nu vrem să le înşirăm, însă considerăm că în activitatea dumneavoastră şi a publicaţiei la care lucraţi, aşa cum cere deontologia de ziarist, este necesar ca orice informaţie, mai ales când este calomnioasă şi aduce prejudicii de imagine, de prestigiu, sau afectează grav adevărul, să ver4ificaţi corectitudinea informaţiei, credibilitatea celui care va furnizat informaţia şi care este scopul deturnării prin informaţii tendenţioase şi false.
Mă aşteptam ca un for ştiinţific care reprezintă un segment important din cercetarea românească să dea dovadă de acribie şi să-şi susţină afirmaţiile folosind exemple concrete din articolele noastre unde s-au proliferat calomnii şi sau scris neadevăruri. Ar fi fost nu numai interesant, dar şi util pentru noi să ştim cu ce informaţii false am fost intoxicaţi şi duşi în eroare. Noi ştiin sursa informaţiilor am fi ştiut pe viitor cine ne întinde capcane şi cum putem să ne ferim de ele.
Însă noi ştim de ce lipsesc exemplele de informaţii calomnioase, tendenţioase sau de afectare a imaginii instituţiei academice ori a persoanelor vizate în articolele noastre. Tot ce s-a scris despre Staţiunea Popăuţi a avut la bază documente oficiale existente şi în arhiva Academiei. Raportul de control încheiat de către trimişii Academiei a consemnat faptul că Ionică Nechifor a produs prejudicii Staţiunii, atât de ordin financiar cât şi patrimonial şi că desfăşoară activităţi concurente acesteia. Cu toate acestea, preşedintele Academiei, prof. dr. Gheorghe Sin îl numeşte director interimar, devenind complice la toate activităţile ilicite şi infracţionale ale lui Ionică Nechifor.
Mai ştiu că prof. dr. Dumitru Simionescu, şeful Secţiei de zootehnie a Academiei, a fost şi încă este un protector al lui Ionică Nechifor. Profesorul Simionescu a încercat să-l facă pe Nechifor director cu acte în regulă şi tot acest profesor i-a dat dispoziţie noului director Brădăţan să-l menţină pe Ionică Nechifor membru în Consiliul de Administraţie al Staţiunii, deşi ştie că familia acestuia are ferme de ovine care concurează activitatea Staţiunii şi că însuşi Nechifor patronează o fermă de ovine amplasată pe terenul Staţiunii.
Despre profesorul Simionescu specialiştii în domeniu spun că dacă acesta priveşte în spate, opera sa ştiinţifică este prea minusculă s-o mai poată vedea la vârsta sa de 83 de ani câţi are. Nu apreciem aceste răutăţi profesionale pentru că în activitatea ştiinţifică nu există limită de vârstă. Dar nu ne putem lăsa păcăliţi de profesor cum că noi am fi scris neadevăruri şi am fi fost intoxicaţi de persoane răuvoitoare.
Conducerea Academiei să ne scrie negru pe alb dacă numirea lui Ionică Nechifor ca director interimar la Staţiunea Popăuţi s-a făcut legal şi dacă menţinerea acestuia ca membru al Consiliului de Administraţie este de asemeni legală, în condiţiile în care există dovezi claree de incompatibilitate şi conflict de interese.
Dar când acest for ştiinţific este condus de un preşedinte condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie comise din această funcţie, aşa cum este prof. dr. Gheorghe Sin, mă întreb cum mai poate fi calomniată persoana sau instituţia, cum i-ar mai putea fi afectat prestigiul mai rău decât a făcut-o însuşi conducătorul instituţiei. Părerea mea!