Aşa cum era de aşteptat, în şedinţa de ieri a Consiliului Local Municipal Botoşani proiectul de buget a fost votat, inclusiv de către consilierii din opoziţie. Mai puţin de către consilierul PSD, liderul neîncoronat al consilierilor din opoziţie, Florin Egner, care până la articolul 18 al bugetului nu s-a pronunţat în nici un fel. Adică n-a votat contra, nu pentru, nu s-a abţinut. Pur şi simplu a stat momâie, până când cineva a observat originala sa neutralitate. Chiar dacă ştia că bugetul va fi votat, Egner a ţinut să-şi facă numărul. S-a opus la asocierea CLM cu societăţi private pentru a se moderniza şi administra cele zece staţii de transport în comun. Deşi legea reglementează clar procedura asocierii, Egner voia musai organizarea de licitaţie publică, o cerinţă lipsită de sens. Nici măcar explicaţiile colegilor săi nu l-au convins să renunţe la o astfel de stupiditate. Inexplicabil rămâne însă altceva. De ce n-a rezolvat această problemă în mandatul său, după priceperea şi interesele sale? Apoi, şi-a aminti de o meteahnă a sa mai veche. Ridicarea de statui. Pentru că în perioada cât a fost primar n-a reuşit să realizeze decât un grup statuar, o rotondă a personalităţilor, prost amplasată în Parcul Eminescu, devenită în prezent pişuar pentru oameni şi câini, pentru că n-a reuşit să posteze în faţa clădirii Prefecturii mastodontul statuar
„Sf. Gheorghe omorând balaurul”, Egner şi-a exprimat cerinţa expresă de a se cuprinde în buget realizarea a trei statului, în amintirea pictorului Piliuţă, a matematicianului Onicescu şi sociologului Max Weber. Dacă Piliuţă şi Onicescu sunt două celebrităţi botoşănene, de ce s-ar ridica în Botoşani o statuie celebrului economist german, considerat şi părintele sociologiei, devine o curiozitate. Celebru cu studiul intitulat
"Etica protestantă şi spiritul capitalismului", Max Weber demonstrează felul în care biserica protestantă, înaintea celorlalte biserici tradiţionale, a conciliat principiile dogmei creştine cu acumularea bogăţiei. De ce s-ar potrivi o statuie a unui protestant în inima ortodoxiei moldoveneşti, Egner n-a mai explicat. El şi-a exprimat voinţa şi a considerat suficient atât. S-a găsit un consilier mucalit, în persoana lui Mihai Ştefan, care a propus ridicarea unei statui şi pentru ex-primarii în viaţă. Cu aluzie directă la Egner, evident. Preluând din zbor ironia lui Ştefan, cred că lui Egner i s-ar potrivi o statuie patrupedă… Adică un Florin Egner, încălecat pe un cal năzdrăvan, ţinând în mâna vânjoasă, în loc de trupul firav al vreunei secretare, o suliţă bine înfiptă în trupul unui monstru de balaur. Un fel de salvator modern al Botoşanilor, care să-i ia locul anticului Sf. Gheorghe, mumificat de istorie, sfânt revendicat şi de englezi ca fiind patronul Angliei. Cu mâna rămasă liberă, adică cea fără suliţă, noul patron şi apărător al Botoşanilor ar putea semna cui va încredinţa lucrarea de 200 milioane lei, constând în camere video cu care să fim filmaţi în intimitatea publică. S-a mai opus Egner, cu succes, şi la eliberarea din funcţie a proaspătului reinstalat director la Teatrul Eminescu, Ion Bordeianu. Un motiv în plus să adăugăm la statuia sa şi steluţa cea de sus, simbol al comunismului conceput de Marx să strălucească pe Kremlinul lui Lenin, ce poate vieţui în deplină simbioză cu capitalismul lui Weber, ambii doar fiind germani. Sângele ce ţâşneşte din balaur să fie vopsit albastru, dovadă a social-democraţiei pe care Egner o omagiază cu personalitatea sa. În opinia mea, detaliile grupului statuar fiind creionate în linii mari, cred că poate fi invitat la negocieri sculptorul cioplitor în bronz, care creează capete de statui pe bandă rulantă, de unde şi ciudata asemănare a chipurilor plămădite de mâna sa. Lucrarea urmând a fi finanţată din banul public, pentru a se păstra tradiţia, suma alocată să fie cât mai mare, că avem minţi pricepută s-o cheltuiască.