Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8068 lei
1 USD = 4.3926 lei


Număr accesări
Astăzi:
11579
De la 07 Ianuarie 2003
74094854
Editorial

Piatra care-i va trage la fund pe liberali

  • Ioan Rotundu
  • 13 August 2014, 23:00
Prin PNL Botoşani se întâmplă ceva deosebit de grav. După plecarea senatorului Ţâbuleac de la preşedinţia partidului, interimarul fusese încredinţat lui Gheorghe Ciubotaru, devenit între timp subsecretar de stat la Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului. În urma vizitei de vineri, la Botoşani, a ministrului liberal al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, interimatul funcţiei de preşedinte i-a fost încredinţat deputatului Liviu Câmpanu.
Iniţial, când am luat cunoştinţă de modificarea operată, gândul mi-a fugit la o eventuală strategie pusă la punct de Ciubotaru, considerat de mine un maestru al scenariilor politice de tip machiavelic. Apoi, ceva mi s-a părut ilogic. Anumite elemente nu se potrivesc în decorul unui scenariu, fie el regizat şi de Ciubotaru. Pentru a mă edifica, l-am sunat chiar pe Gelu, pe care, duminică, l-am găsit îndeplinindu-şi obligaţia de ofiţer de serviciu pe instituţie.
L-am întrebat direct dacă mişcarea cu interimatul plasat lui Câmpanu îi aparţine, ajutându-l pe acesta să-şi rupă gâtul până vor veni alegerile oficiale. A negat vehement şi mi-a explicat de ce a renunţat la preşedinţia interimară.
În primul rând, fiind cu serviciul în Bucureşti, nu-şi poate onora obligaţiile de preşedinte la Botoşani. Nu are în intenţie, nici pe viitor, pentru a candida la funcţia de preşedinte al PNL Botoşani. Ciubotaru se află pe coama valului, recent şi-a luat şi examenul de masterat, aşa că visul său este să rămână în structura guvernamentală pe un fost onorant, preferând Bucureştii Botoşanilor.
Omul a fost sincer. Oricare ar fi în locul său şi având posibilitatea de a se afirma la un asemenea nivel, n-ar rata ocazia. Când l-am întrebat cum de s-a ajuns ca interimatul partidului să fie dat pe mâna lui Câmpanu, Ciubotaru a devenit mai reţinut în declaraţii şi mi-a replicat că la alegerile din martie este important cine va deveni preşedintele statutar al partidului. Până atunci nu prea contează cine deţine interimatul.
Ba contează, aş zice eu, şi încă foarte mult. Prin plecarea din PNL Botoşani a grupării pro Stolojan, cu Ţâbuleac şi Flutur în frunte, forţele politice ale partidului din Botoşani şi din teritoriu au slăbit. Le-au plecat primari, viceprimari, consilieri locali şi mulţi membri cu statut de lideri locali de opinie. Aceştia n-au plecat că nu mai puteau de dorul lui Stolojan, au plecat tocmai că în partid rămăsese lideri persoane neagreate şi fără imagine de impact la electorat.
Chiar dacă sunt mulţi cei care-l dezavuează pe Ciubotaru, de cele mai multe ori în necunoştinţă de cauză, acesta este în PNL încă de la începuturi, a luptat pentru consolidarea partidului, l-a scos pe Secrieru senator, este cunoscut în judeţ, şi ce-i mai important: sunt mai mulţi cei care-l susţin decât cei care-l hulesc.
Despre deputatul Liviu Câmpanu aproape toată lumea este nemulţumită. El este o fire vulcanică, irascibilă, radicală în decizii şi respectat prin teama pe care o radiază în jur, nu prin calităţi reale de lider politic.
Câmpanu este cunoscut în zona Darabanilor, unde-şi are domiciliu, dar nu şi apreciat de către mii de cetăţeni, cum susţin ce-i care-l slugăresc din interes. Ca lider de partid mai trebuie să te bucuri de o anumită autoritate publică, atât asupra instituţiilor statului cât şi a cetăţenilor. Ori Câmpanu nu înseninează feţe, pe unde-l poată paşii, pentru că şi faţa sa este încrâncenată. Într-un cuvânt, n-are şarm şi priză la public la nivel de preşedinte de partid.
Sunt convins că dacă vom trăi să votăm după sistemul uninominal, numele său va mai fi rostit doar pe la Darabani. Tocmai recomandarea ministrului Nicolăescu, cum că deputatul Câmpanu este un politician valoros, a stârnit ilarităţi. Cred că dacă această recomandare o făcea Corneliu Popescu, era privită cu mai multă seriozitate. Şi pentru că veni vorba de Corneliu Popescu, şi numele său este vehiculat ca potenţial candidat la preşedinţia partidului.
Nu m-am repezit niciodată să-i ridic osanale lui Popescu, mai ales de vreo şapte ani încoace, dar dacă pun pe celălalt taler al balanţei persoana sa, acul va indica o netă superioritate a lui Corneliu faţă de Câmpanu. Popescu şi-a sacrificat averea pentru a ridica potenţialul politic al PNL, urmărind, fără doar şi poate şi un câştig personal. Este cunoscut în tot judeţul şi nu are în partid atâţia duşmani câţi are Câmpanu.
PNL-ul a ajuns la un moment de răscruce. Partidul stă pe marginea prăpăstiei, iar de piatra Câmpanu va rămâne legată de gâtul său şi după alegeri, toată şandramaua se va prăbuşi în hău. Nu ştiu ce viitor va avea PNL-ul la nivel naţional, dar la Botoşani riscă să ajungă la fel ca PNŢ. Ca alegător, nu-mi este indiferent ce se întâmplă în PNL, pentru că am votat cu acest partid şi mă simt trădat. Poate că sunt şi alţii care gândesc la fel. Părerea mea!
JD 20.02.2007

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Modern Calor Botosani: COMUNICAT DE PRESĂ
Soluția pentru scăderea facturii la încălzire – distribuția pe orizontală
Horoscop
Bancul zilei: Umurea angajatului şi explicaţia şefului
Ipocrizia lui Dragnea şi impozitul pe credinţă
Ioan Rotundu
Viol de proprietate rămas în aşteptare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă