Am mai abordat problema autonomiei maghiare şi am reiterat atunci teza că autorităţile române sunt prea tolerante cu cei care instigă la împărţirea teritorială a ţării. Mă refeream atunci la acel nevinovat referendum organizat de secuime, tot cu scop de autonomie teritorială, referendum privit cu îngăduinţă de autorităţile române şi considerat lipsit de vreun pericol. Ori preşedinţia şi guvernul suferă de credulitate până dincolo de limita inconştienţei, ori aceste două instituţii ale statului nu consideră integritatea teritorială a României ca o prioritate naţională. Dacă această ultimă presupunere a mea are şi conţinut, atunci, Parlamentul României ar trebui să ia act şi să procedeze în consecinţă.
Izbucnirea publică a lui Mako Bela are un fundament logic. Ea se bazează pe divergenţele existente între structurile puterii statului, între clasa politică şi preşedinte, între preşedinte şi Parlament. Ungaria are în faţa Uniunii Europene mai multă trecere decât România. Deşi Europa nu priveşte cu ochi buni revendicările teritoriale, n-a luat o poziţie fermă faţă de pretenţiile maghiarilor din România. Este tocmai faptul pe care Bela mizează. El simte că în plan intern şi internaţional are o conjunctură favorabilă înfăptuirii unei autonomii teritoriale în România, de unde şi precipitarea sa publică.
Ce se întâmplă acum în România şi modul în care Uniunea Europeană priveşte revendicările maghiare, se aseamănă mult cu conjuncturile politice ale anului 1940, când Ungaria a obţinut prin Diktatul de la Viena Nord-Vestul Transilvaniei. Chiar Biserica Ortodoxă Română a venit în întâmpinarea dorinţelor maghiarilor, când a acceptat desfacerea unităţii de credinţă a Transilvaniei, creată în 1864 de marele episcop Andrei Şaguna prin înfiinţarea Mitropoliei Ardealului, şi împărţirea teritoriului în două mitropolii. I.P.S. Bartolomeu Anania, om de cultură, dar slab cunoscător al istoriei şi intereselor Transilvaniei, mai doritor de putere decât de unitate ortodoxă, cu binecuvântarea patriarhului Teoctist, a înfiinţat a doua mitropolie cu numele de Mitropolia Transilvaniei Centrale, Crişanei şi Maramureşului. Este teritoriul pe care Ungaria l-a obţinut cu japca prin Diktatul de la Viena.
Revin şi asupra tezei masonice. Ungaria are în Uniunea Europeană un puternic lobby masonic, care sprijină şi acţionează în ideea spargerii unităţii Marii Loji Masonice din România şi crearea unei Loji numai pentru Transilvania. Deja pe teritoriul Tansilvaniei acţionează mai multe lojă masonice, considerate iregulare, care vor să obţină recunoaşterea internaţională. Puţini ştiu că, de curând, un mare demnitar al Masoneriei Române a fost suspendat din toate funcţiile şi demnităţile deţinute, tocmai pentru că a fost descoperit ca tratând recunoaşterea acestor loji iregulare.
Sunt şi alte fronturi pe care maghiarii din România luptă şi speră să obţină, dacă nu sprijin, măcar acceptarea dorinţei lor de autonomie teritorială. Politica lor a fost şi este una de a progresa pas cu pas, dar în ultima perioadă şi-au grăbit paşii, încurajaţi fiind de neînţelegerile existente în rândul structurilor puterii din România. Să luăm aminte! Mako Bela a ameninţat, cei drept voalat, că neacceptarea de către autorităţile române a autonomiei teritoriale a maghiarilor din Transilvania va determina o radicalizare a luptei maghiarilor, nefiind excluse acţiunile violente.
Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul trebuie să lase toate deoparte şi să trateze cu toată seriozitatea problema revendicărilor teritoriale ale maghiarilor. Trebuie ca aceşti lideri la vedere sau ascunşi ai secuilor şi maghiarilor să ştie că în România legea trebuie respectată, iar cei care o încalcă răspund pentru faptele lor. Mai trebuie să punem problema maghiarilor pe masa celor din U.E., s-o radicalizăm noi şi nu ei. Să atenţionăm Europa că dacă maghiarii vor deschide Cutia Pandorei, valul revendicărilor teritoriale nu va mai putea fi controlat de către nici un stat european. Este părerea mea!