Despre Popescu se spune că s-a considerat întotdeauna mai presus decât calapodul folosit cu măiestrie de către taică-său. Cam pe acelaşi taler de balanţă cu Popescu poate fi pus Gheorghe Ciubotaru, fiu de potcovar. Între Popescu şi Ciubotaru s-a cimentat o prietenie politică care, din păcate pentru ei, nu le-a adus prea mari satisfacţii. Mai ales că Radu Ţurcanu s-a cam delimitat de cei doi, în special de Popescu, cu care o perioadă a fost asociat în anumite afaceri. S-a retras când a constatat că Popescu n-are nici un respect faţă de lege.
Este de notorietate faptul că Popescu şi-a falimentat cele două societăţi profilate pe prelucrarea cărnii, având datorii la stat de peste 30 miliarde lei. Să mai reamintim că şi Ciubotaru şi Popescu s-au specializat în PNL pe iniţierea diferitor scenarii politice care să le permită accederea spre vârful partidului, inclusiv la funcţia de preşedinte. Numai că scenariile politice ale celor doi au sfârşit lamentabil de fiecare dată.
Când s-a stabilit data Conferinţei judeţene a PNL pentru dare de seamă şi alegeri, respectiv 19 noiembrie a.c., cei doi au şi regizat un plan prin care preşedintele Mihai Ţâbuleac să fie înlăturat din funcţie. Dacă iniţial Mihai Ţâbuleac anunţase că va fi singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului, cu numai o săptămână înainte de alegeri şi-a depus candidatura şi Cornel Popescu. Diplomat, Ciubotaru a preferat echipa lui Ţâbuleac, care i-a oferit funcţia de preşedinte, dar cu un ochi a privit atent şi la gruparea lui Popescu, fiind pregătit să sară în ea în caz de nevoie.
Ciubotaru a încercat chiar şi o mediere între Ţâbuleac şi Popescu, fiind dispus să-i cedeze lui Popescu funcţia sa de vicepreşedinte. Orbit de orgolii, Popescu s-a situat pe poziţia: totul sau nimic. S-a ales cu nimic, pentru că, sâmbătă, 19 noiembrie, liberalii l-au reales preşedinte pe Ţâbuleac, cu un număr covârşitor de voturi. Lui Ciubotaru i-au ieşit pasienţele, fiind ales vicepreşedinte pe lista cu echipa lui Ţâbuleac, chiar dacă se are cu a cesta precum câinele cu pisica. Dar, vorba ceea, fă-te frate cu dracul şi treci puntea, după care vezi-ţi de-ale tale. În schimb, Popescu, cu tot sprijinul moral al ministrului Flutur, şeful său administrativ, prezent în sală, şi-a tăiat craca politică de sub picioare în mod definitiv şi irevocabil.
Ajuns un ratat politic, lui Cornel Popescu nu-i mai rămâne decât să se întoarcă la Suliţa şi să-şi lingă rănile. N-a fost niciodată considerat un personaj cu veleităţi de politician, cum n-a demonstrat niciodată că poate fi un bun manager de societate. Orgoliul şi trufia nu sunt caracteristici care pot recomanda o persoană pentru a face carieră politică. Când în propria ta comună nu te bucuri de apreciere şi susţinere politică, cum este cazul lui Popescu, nu poţi extrapola aceste cerinţe la nivel de judeţ.
Prin comune s-au pierdut acele meserii de strictă utilitate precum frizeriile, cizmăriile sau potcovăriile. Poate că pentru Popescu ar fi mai util să reia pentru o vreme meseria tatălui, numai aşa putând descoperi diferenţa dintre caii verzi politici de pe pereţi şi realitate.
JDB 21 noiembrie 2005
