Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Aniversări
Reportaje
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8071
De la 07 Ianuarie 2003
122580010
Editorial

Posibilele consecinţe ale panaramei din Parlamentul României

  • Ioan Rotundu
  • 5 December 2018, 19:51
Astăzi, 5 decembrie 2018, adică în primele zile ale celui de-al doilea centenar al Unirii, parlamentarii din opoziţie s-au hotărât să-i facă lui Liviu – Nicolae Dragnea, preşedintele PSD, nun cadou din partea lui Moş Nicolae: revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor la pachet cu Florin Iordache aflat pe post de vicepreşedinte şi preşedinte executiv de şedinţă.
Luat pe nepregătite, Florin Iordache (foto), conducătorul şedinţei, s-a intimida, a intrat în vrie psihică şi a început să tremure din toate încheieturile. N-a mai fost stăpân pe situaţie şi s-a călăuzit după vechea şi verificata zicală „câinii latră, caravana trece”, aşteptând calmarea lucrurilor. Aşa că, mimând un fals calm şi păstrând nota ironică în exprimare, i-a lăsat pe „cânii” din opoziţie să latre, el continuând să refuze a supune votului revocările cerute de aceştia.
Numai că de această dată opoziţia s-a decis ca de la „lătrat” să treacă la muşcat. Constatând că în sală există o majoritate a opoziţiei, botoşăneanca noastră Raluca Turcan a cerut vicepreşedintelui PNL Marilen - Gabriel Pirtea să preia conducerea şedinţei şi să supună la vot revocarea din funcţiile deţinute a celor doi. S-a votat prin ridicare de mâini iar 112 deputaţi au votat revocarea lui Dragnea din funcţia de preşedinte şi na lui Florin Iordache din cea de vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor, numărul voturilor fiind considerat majoritar.
De consemnat că de această dată opoziţia, ştiind tehnica de blocare a microfonului de către Florin Iordache, au venit cu un microfon de rezervă, ceea ce l-a luat pe Iordache pe nepregătite şi n-a avut soluţie de a-l opri pe Pirtea în a prelua conducerea şedinţei.
Liberala Raluca Turcan s-a repezit la tribună să anunţe victoria opoziţiei. În replică, Iordache a cerut deputaţilor ALDE – PSD un voit pentru a controla dacă în sală s-a aflat cvorum. Cum deputaţii opoziţiei n-au votat, plin de sine Iordache a anunţat că, în lipsă de cvorum, suspendă şedinţe, lăsând să se înţeleagă că votul opoziţiei nu are valabilitate în lipsa cvorumului. Numai că la acest moment el nu mai conducerea şedinţa, conducerea fiind preluată de Pirtea.
Imediat după şedinţă liderii opoziţiei au dat declaraţii cum că Dragnea nu mai este preşedintele Camerei Deputaţilor iar Florin Iordache vicepreşedinte. Intervievat de presă, Dragnea a declarat că tot ceea ce s-a petrecut în Camera Deputaţilor este un scenariu conceput de preşedintele Iohannis care a luat cu hapca casele în Sibiu şi acum tot cu japca preia şi România, numindu-l în final zapciu. Întrebat de presă dacă are probe că este scenariul lui Iohannis, Dragnea a răspuns că aşa s-a spus în presă. Probabil în presa mogulilor penali controlaţi de Dragnea şi Voiculescu.
Cert este că în urma votului din Camera Deputaţilor s-a creat în Parlament un întreg haos. Dacă stenograma şedinţei va fi certificată de cei care au condus şedinţele, adică de Iordache şi Pirtea, atunci numai Curtea Constituţională va mai putea stabili dacă revocarea a fost legală sau nu. Până atunci în Parlament nu se va mai putea vota vreo lege, cea a bugetului pe anul viitor fiind cea mai importantă şi urgentă.
Dacă revocarea celor doi va rămâne valabilă, atunci pentru Liviu Dragnea şi haita lui de impostori cu manifestări infracţionale formată din Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Codrin Ştefănescu, Mircea Drăghici, Nicolae Bădălău etc. vin vremuri grele, le vine nota de plată care le va aduce şi sfârşitul carierei politice iar unora, cu Dragnea în frunte, sfârşitul libertăţii pentru câţiva ani.
Revocarea lor va însemna sfârşitul luptei împotriva justiţiei, neaplicarea legilor penale votate de gaşca lui Dragnea şi, mai ales, adio ordonanţă de urgenţă sau lege privind amnistia şi graţierea atât de mult aşteptată de către cei aflaţi deja după gratii şi care speră să petreacă Revelionul în libertate.
Acest sfârşit sumbru este conştientizat şi de către cei enumeraţi, aşa că nu se vor da înlături de la nimic pentru a-şi păstra poziţiile. Este de aşteptat ca în aceste zile PSD – ALDE să se regrupeze. Să-şi mobilizeze toate forţele de care dispun pentru a contracara şi anihila succesul de astăzi al opoziţiei. De altfel,. Dragnea a anunţat că se va ocupa personal de preşedintele Iohannis. N-a explicat cum o va face, dar putem deduce că va încerca din nou să se folosească de Curtea Constituţională pentru a lovi în puterile prezidenţiale. De suspendare nu mai poate fi vorba pentru că nu mai au în Parlament majoritatea necesară.
Iar dacă revocarea va rămâne valabilă, Guvernul PSD îşi poate lua adio de la guvernarea României. Aflată la Bruxelles pentru a prelua conducerea Consiliului Uniunii Europene, premierul Viorica Dăncilă, întrebată de preşedintele Comisiei Europene dacă nu cumva riscă să fie demisă, s-a lăudat că are susţinerea Parlamentului pentru că există o majoritate PSD – ALDE. Proasta n-a conştientizat că majoritatea s-a spulberat deja prin trecerea a încă 4 parlamentari PSD la partidul lui Victor Ponta şi că, în situaţia în care se află PSD-ul, alţi parlamentari se vor duce către Ponta.
Apoi, tot azi, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul din legea spălării banilor prin care UDMR era scutit de obligaţia în a-şi declara public finanţările şi cum sunt cheltuiţi banii. Decizia Curţii nu este deloc pe placul UDMR, aşa că parlamentarii săi vor trece repede de partea opoziţiei, oportunismul maghiarilor fiind de notorietate în întreaga perioadă postdecembristă.
Există toate ingredientele politice ca proasta de Dăncilă să nu mai conducă Consiliul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. Va prelua activitatea de la austrieci şi o va preda unui alt guvern român, probabil tot al PSD, dar fără Dragnea şi o parte din gruparea sa mafiotă.
Cert este că sfârşitul Centenarului Unirii şi începutul celui de-al doilea centenar a redeschis luptele politice în plan naţional şi le-a radicalizat. Dacă va fi spre binele nostru sau aceste lupte ne vor face viaţa şi mai grea, vom afla în zilele următoare: avem avea parte de un revelion fericit sau de unul în doliu.
Cât priveşte preluarea conducerii Consiliului Uniunii Europene, cel mai sigur este că vom exporta ţigăneala din politica românească în plan european. Este domeniul în care excelăm. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Albeşti: „Împreuna la Centenar !- 1 Decembrie – Ziua Naţională a României”
Mesajul primarului Cătălin Fluture de Ziua Naţională – Centenarul Unirii
Catrenul săptămânii
Horoscopul săptămânii 3 – 9.12.2018
Laudatio pentru consilierii locali ai comunei Dângeni
Ioan Rotundu
Lumea lu’ Rotundu şi Centenarul Unirii
Ioan Rotundu
Lumea lu' Rotundu: Centenarul Unirii - Botosani
Scandalul DPA - Reacția Ministerului de Externe:
Erori grave, din necunoaștere sau rea intenție, care aduc atingere adevărului istoric
Guvernul francez suspendă creșterea taxelor la carburanți,
după protestele masive
M-am săturat de atâţia penali şi infractori în vârful politicii româneşti
Nova Apaserv: Bătaia de joc la adresa noastră întrece orice limită
Ioan Rotundu
Preşedintele Macaleţi n-a aflat că minciuna are picioare scurte
Ioan Rotundu
Băsescu, mesaj către Dragnea: Daddy pare că nu înțelege nimic
Nu mai controlează nici guvernul, nici majoritatea parlamentară, nici partidul. Pleacă acum!
Ptrds-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 7.12.2018
Neruşinatelor, aţi pângărit până şi ingenuitatea copilăriei!
Ioan Rotundu
Lumea lu Rotundu 1 Decembrie 2018 - Dangeni
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog