Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
8431
De la 07 Ianuarie 2003
70962535
Editorial

Problema lui Agachi

  • 2 July 2014, 23:00
Dumitru Agachi este inspectorul şef al Inspectoratului în Construcţii Botoşani. Ca orice şef de instituţie, şi dumnealui a ajuns în această funcţie pentru că a fost agreat de către PSD. Adică a fost numit în funcţie pe criterii politice, devenind astfel dependent de PSD şi în cuget şi-n simţiri. Cât timp Florin Egner a fost primarul Botoşanilor şi vicepreşedinte PSD, inspectorul şef Agachi n-a constatat nici o ilegalitate comisă de edilului şef în ce priveşte respectarea legislaţiei referitoare la urbanism. Deşi noi am scris în repetate rânduri despre încălcările lui Egner privind respectarea Planului de Urbanism General şi al celui de Detaliu, prin acordarea de aprobări în a se ridica pe la colţurile blocurilor fel de fel de paravane, inspectorul şef Agachi n-a mişcat nici măcar un deget pentru întronarea legalităţii. Normal, de vreme ce Egner, în calitatea sa de vicepreşedinte PSD, îi era lui Agachi şef politic.
Au venit alegerile locale iar Egner le-a pierdut într-un mod ruşinos. Din iunie a.c. municipiul Botoşani este condus de către un primar al opoziţiei, respectiv Cătălin Flutur PNL. Brusc, inspectorul şef Agachi a constatat că Executivul primăriei nu respectă legea urbanismului. Aşa a apărut în publicaţia noastră ştirea cum c㠄În cazul autorizaţiilor de urbanism - Directorul Agachi atacă Primăria Botoşani”.
Atacul dur al lui Agachi la adresa primarului Fluture nu s-a oprit aici. La un interval de numai o zi a apărut o altă ştire. „După mai multe sesizări s-a dovedit că, - Rampele pentru persoanele cu handicap sunt ilegale” a declarat presei locale şeful peste construcţiile botoşănene. Însă ce n-a spus inspectorul şef, păstrând cu grijă sub tăcere, este faptul că toate ilegalităţile pe care le-a constatat acum şi pe care le clamează ca aparţinând Executivului primăriei sunt realizări „glorioase” ale fostului primar Egner.
Că Agachi le pune în cârca primarului Flutur, este de la sine înţeles de ce. Probabil că aşa sună ordinul politic ce l-a primit. Puzderia de construcţii ilegale răsărite printre blocuri, rampele de acces în instituţiile publice pentru persoanele cu handicap construite necorespunzător, sunt la vedere de tot atâta vreme de cânt Dumitru Agachi a fost numit în funcţia de inspector şef. Dar abia acum partidul şi-a adus aminte de puterea sa discreţionară în construcţii şi i-a trasat sarcină să se ocupe mai îndeaproape de primarul opoziţiei. Iar Agachi, ca un executant bun ce este şi totodată plin de recunoştinţă faţă de cei care i-au dat să mănânce cozonac în loc de pâinea acrită ce-o mănâncă colegii săi şomeri, şi ei ingineri în construcţii, s-a pus vrednic şi cu zel pe treabă.
Probabil că declaraţii potrivnice lui Flutur vom mai avea din partea inspectorului şef Agachi. Nu m-aş mira ca primarul să fie şi amendat cu câteva zeci de milioane de lei. Suntem în campania alegerilor parlamentare, iar opoziţia face multe zile fripte PSD-ului. Aşa că şi PSD-ul îşi plăteşte poliţele cum crede de cuviinţă. Într-un anume fel, modul de a acţiona al lui Agachi este de înţeles. Reprezintă partidul aflat la putere şi în luptă cu opoziţia. Numai că, în urma alegerilor din 28 noiembrie PSD-ul s-ar putea să piardă puterea. Într-o astfel de situaţie şi Agachi nu va mai fi ce este. Iată un motiv pentru inspectorul şef să mediteze profund atunci când se lansează în atacuri nejustificate la adresa lui Flutur, primarul opoziţiei. )
JD 19 octombrie 2004)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscopul zilei
Bancul zilei: Urare la început de an
S-a obrăznicit comisarul Cătălin Radu?
Botoşani: Protest la Psihiatrie pentru tăieri drastice la salarii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă