De ani de zile scriu că liderii naţionali de sindicat, bătuţi în cuie de scaunele lor, au pus mâna pe fostul patrimoniu al sindicatului comunist şi l-au împărţit Frăţeşte. Numai că toate guvernele postdecembriste n-au avut interesul sau tăria morală de a-i lua la purecat. Liderii de sindicat ajunseseră un fel de stat în stat. Ei dictau guvernelor ce să facă şi cum să împartă banii contribuabililor, bani adunaţi din sudoarea celor ce muncesc ca robii în companiile private.
PSD-ul i-a protejat cel mai mult, pentru că sindicatele au fost tot timpul susţinătoarele acestui partid ;i masa de manevră politică. CDR-ul n-a avut tăria de a face ordine şi a-i întreba unde a dispărut averea sindicatului comunist. Dimpotrivă, când liderii de sindicat băteau cu pumnul în masă, Guvernul CDR era cuprins de un tremur febril şi se supunea mieros.
Revenirea la putere a PSD-ului, după 2000, a permis sindicatelor să ia un avânt prosper iar liderii lor să-şi sporească averile într-un ritm de invidiat. Practic, Guvernul Năstase a împărţit prada guvernării cu liderii de sindicat. Dau numai un exemplu. Complexul de tratament din staţiunea Sarata Monteoru, aflat în proprietatea sindicatului comunist, a fost împărţit pe din două între Nicolae Văcăroiu şi CNSLR Frăţia.
Nici Guvernul Tăriceanu n-a îndrăznit să-i deranjeze pe liderii de sindicat. S-a limitat în a le satisface parţial revendicările, mai ales că economia era în plin având iar rectificările bugetare se făceau pe pozitiv.
Numai cu Traian Băsescu nu le-a mers liderilor de sindicat. Cât timp au vorbit pe la Anbtenele lui Voiculescu, adică au lătrat fără a muşca, n-au fost băgaţi în seamă. Dar când au început a scoate bugetarii în stradă, că cei din sectorul privat nu-i mai bagă de mult timp în seamă, căpitanului marinar i-a venit rău de marea sindicală şi a trecut la atac.
Petcu este primul lider de sindicat arestat, dar se pare că a fost un semnal destul de puternic pentru ceilalţi, de vreme ce şi-au muiat clonţul şi nu mai latră, doar mârâie tot pe la Antenele lui Voiculescu. Problema este că dacă tot s-a intrat peste ei, să se facă dreptate până la capăt,. Adică să fie verificată şi averea celorlalţi lideri de sindicat. Să vedeţi atunci ce valori uriaşe deţin aceştia.
Partea hazlie este că aceşti lideri, cu averile lor uriaşe, îi compătimesc public pe bugetari, considerându-i necăjiţi şi oropsiţi de puterea statului. Iar bugetarii se simt alinaţi în durerea lor, fără să ştie că cei care-i compătimesc înoată în aur.
Acum şpăgarul Petcu plânge după gratii, Un al şpăgar, tot de sorginte social-democrată, Adrian Saeverin, plânge pe la uşa Parlamentului European, să nu fie dat pe mâna justiţiei. Precum putem constata şi şpăgarii plâng câteodată. Dar vreau să-i văd plângând în hohote, ca semn că România a devenit un stat de drept şi nu mai este un stat de şpăgari. Părerea mea!