Astfel de societăţi au mai existat în istoria judeţului nostru, mai ales între anii 1859 1950. Oraşul Botoşani a fost cunoscut, în special după 1850, ca un oraş cu o puternică activitate culturală iar societăţile fondate de oameni de cultură care dispuneau şi de resurse financiare au abundat.
Ca mărturie a celor afirmate de mine stau consemnările din lucrarea monografică semnată de Artur Gorovei, apărută la 1926 şi intitulată Monografia oraşului Botoşani dar şi lucrarea învăţătorului suliţan Ştefan Ciubotaru, o monografie a oraşului Botoşani adusă până în zilele instalării puterii comuniste.
După 1990 au fost câteva încercări de a se înfiinţa o astfel de societate dar toate au sfârşit prin a se autodesfiinţa sau a se axa pe un segment cultural pentru a favoriza un grup de privilegiaţi.
În momentul de faţă este necesară o societate culturală mai mult ca oricând, numai că trebuie avute în vedere cel puţin două mari şi importante condiţii. Cei care o vor fonda să fie persoane absolut neimplicate politic şi pe cât posibil necreatori de cultură şi artă, ci doar iubitori şi susţinători. Cornel Şfaiţer şi Valeriu Iftimie nu joacă fotbal dar susţin echipa printr-un efort financiar greu de imaginat.
Şi pentru îndrumarea şi susţinerea culturii este necesar ca în conducerea unei astfel de societăţi să fie garanţi ai aprecierii obiective a producătorilor de cultură şi artă. Un director de editură ca Ion Istrate sau Dumitru Ivan, un istoric precum Gheorghe Median, un prof.dr. ca Dănuţ Prodan, concis, obiectiv şi realist în aprecierea valorilor umane, dascăli recunoscuţi ca personalităţi ale învăţământului botoşănean etc. pot oricând să fondeze şi să conducă o asociaţie culturală şi s-o ferească de implicaţiile politicului.
Este ştiut că ce atinge politicul nu mai are moralitate, valoarea creativă, apar divergenţele de interese şi totul se transformă într-o luptă de supremaţie a unui partid sau altul.
Celălalt pericol este invidia colegială şi profesională. Prezenţa în conducerea unei societăţi culturale a scriitorilor, poeţilor, creatorilor şi producătorilor de cultură şi artă va transforma societatea într-o luptă a supremaţiei bazată pe egoism, pe dorinţa de vedetism personal.
Ori, dacă o astfel de societate va lua fiinţă vreodată, trebuie să asigure o echidistanţă în aprecierea valorii unei personalităţi şi să elimine din capul locului imixtiunea politicului sau a interesului de grup, ca să nu spun de breaslă a prozatorilor, poeţilor sau publiciştilor.
Stă în firea noastră de a forma feude profesionale, grupări de interese, de a umbri valorile superioare nouă, de a le ponegri ori rostul şi rolul unei asociaţii culturale este ca tocmai aceste manifestări conştiente sau impulsive să fie eliminate.
Oamenii de cultură sunt atât de divizaţi şi se consideră atât de importanţi încât le va fi extrem, de greu să-şi unească forţele într-un efort comun pus în slujba culturii botoşănene. Din acest motiv am mari îndoieli că propunerea de ieri va prinde viaţă. Dar nici imposibil nu va fi, dacă ne vom călăuzi după glasul raţiunii şi nu cel al invidiei şi egoismului. Părerea mea!
se pare că factura la curentul electric va fi mai mare
