Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ultima oră
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8068 lei
1 USD = 4.3926 lei


Număr accesări
Astăzi:
11104
De la 07 Ianuarie 2003
74094379
Editorial

Şapte deputaţi, şapte lovituri

  • Ioan Rotundu
  • 1 November 2006, 23:00
Şapte deputaţi are judeţul Botoşani în Camera Deputaţilor. Să le reamintim numele, ca nu cumva să se supere vreo unul că i-au fost minimalizate contribuţiile politice la ceea ce urmează a aduce în atenţia publică. Este vorba de liberalii Liviu Câmpanu şi Mihai Malaimare, democratul Radu Drgăguş, peremistul Ştefan Baban şi social-democraţii Doina Dreţcanu, Cătălin Buhăianu şi Cistică Macaleţ. Ei bine, ne este cunoscut faptul de la televiziunile naţionale şi posturile de radio că în Camera Deputaţilor, proiectul de lege privind Agenţia Naţională de Integritate a fost brutal amputat în conţinutul său, spre liniştea deputaţilor şi a altor categorii sociale.
Aflaţi la putere sau în opoziţie, deputaţii şi-au unit efortul politic şi au reuşit să voteze o lege prin care viitoarea ANI va rămâne neputincioasă în faţa averilor lor acumulate pe căi necinstite. Mai exact, deputaţii au prevăzut în lege că ANI va avea competenţă să le verifice conţinutul declaraţiilor de avere, dar nu şi averea în integritatea ei. Altfel spus, deputaţii, în dispreţul public, s-au pus la adăpost de orice surpriză de tip Năstase, împiedicând atât ANI cât şi vreo altă instituţie a statului să încerce a le cere socoteală cât de legală le este averea acumulată. Dacă acum DNA-ul verifică legalitatea provenienţei termopanelor de la vila lui Năstase, după ce legea va trece şi de Senat, un astfel de demers nu va mai fi posibil.
Să ne amintim de demersul deputaţilor, cu nici un an în urmă, de a-şi vota privilegii personale precum pensie pe viaţă, salarii majorate, cheltuieli forfetare necontrolate de societatea civilă. Au fost atunci câteva voci publice care au luat atitudine. Nesprijinite de întreaga naţiune, vocile respective s-au pierdut în vociferările parlamentarilor care se considerau îndreptăţiţi în a-şi fi alocat acele avantaje financiare, deşi, constituţional vorbind, privilegiile acordate îi situau deasupra legii.
Încurajaţi de slăbiciunea societăţii civile, de indiferenţa ei faţă de abuzurile lor în limitarea puterii unor legi, deputaţii au votat din nou, fără vreo jenă, o lege care să-i apere de orice neplăceri viitoare. Iar ca gestul lor să aibă şi o împăcare sufletească, au votat aceleaşi privilegii şi pentru casta preoţească. Sărmanii, în nimicnicia lor cred că-l pot cumpăra şi pe Dumnezeu!
În forma în care s-a votat legea, Agenţia Naţională de Integritate urmează a fi o instituţie ce va oferi un număr călduţe de locuri de muncă, gras plătite din banul public, fără a putea deranja cu ceva caracatiţa corupţiei şi mafia ce a cuprins ţara. Este de condamnat atitudinea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care a declarat că PNL-ul a votat legea cu mari îndoieli. PNL-ul, dacă avea cu adevărat îndoieli, nu trebuia să voteze o astfel de lege. Este perversă atitudinea dualistă a lui Bogdan Olteanu, dar de înţeles, dacă avem în vedere calitatea sa de fiu a unui înalt demnitar comunist. În loc ca ANI să devină instituţia care să verifice legalitatea averii demnitarilor şi a altor privilegiaţi sociali, va fi instituţia care va împiedica un astfel de demers. Aşa stând lucrurile, la ce bun să mai cheltuim câteva sute de miliarde de lei din bugetul ţării. Mai bine renunţăm la ANI şi câştigul va fi, oricum, mult mai semnificativ.
Mi-am început editorialul prin a enunţa numele celor şapte deputaţi botoşăneni. Am făcut-o pentru ca numele lor de privilegiaţi să nu rămână în anonimat. Toţi şapte au lovit în interesele noastre de societate civilă. Am făcut-o pentru ţinere de minte la viitoarele alegeri. L-am copiat pe Zaharia Stancu, cu expresia sa din romanul Desculţ: „Să nu uiţi Darie! Să nu uiţi!…”

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ţarcă îl contrazice pe prefect şi nu vrea muncitori străini
Cursuri de calificare pentru deţinuţi
Preţul gigacaloriei este contestat
Cabinete de medicină comunitară
Sindicatul SANITAS se pregăteşte de grevă
Să plătească, doar au de unde!
(Cârcotaşul)
Horoscop
Exprimarea ungurului
Tocinei
Noi vă oferim, dvs. decideţi
Flaush Lighting s-a dovedit o alegere bună pentru municipalitate
Ambasadorul Xu Jian s-a declarat impresionat de primirea ce i s-a făcut
Încăpăţinarea lui Furtună continuă
Egner vrea pentru Volin Costin acelaşi tratament aplicat şi lui Bordeianu
Vâzdoagă apără spaţiile verzi din municipiu
O femeie s-a trezit cu gospodăria incendiată de fostul soţ
Taximetriştii cer controale
Botoşănenii se dau în vânt după "A fost sau n-a fost"
Finanţiştii s-au pregătit de grevă
Suspectul uciderii copilului de la Hăneşti a fugit din Spitalul de Psihiatrie
Poliţia este în creştere de imagine, dar pe hârtie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă