Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7537 lei
1 USD = 4.3082 lei


Număr accesări
Astăzi:
10579
De la 07 Ianuarie 2003
71375850
Editorial

Semne proaste, de Anul Nou!

  • Ioan Rotundu
  • 28 November 2012, 23:00
Noul an nu se anunţă deloc fericit pentru români. De la o creştere economică de 2% estimată la început de an şi confirmată de rezultatele economice ale primului trimestru, în numai două trimestre de Guvern Ponta creşterea a coborât la 0,2% iar mai nou s-a anunţat că anul 2012 va stagna economic. De aproape o lună de zile cursul leului se răsuceşte în jurul a 4,55 pentru un euro, Banca Naţională a României dând dovadă de servilism politic şi menţinând artificial acest curs, numai să poată USL trece alegerile cu bine.
Ne mai desparte o lună de zile de anul 2013 şi tot nu cunoaştem ce buget ne-a pregătit Guvernul Ponta, ce majorări de impozite şi taxe vor fi aplicate imediat după alegeri, ce creşteri de preţuri vor fi la energie, gaz metan, combustibil. Cât despre creşteri salariale şi de pensii nu mai poate fi vorba. În schimb, societăţile producătoare de energie electrică anunţă majorări de preţ de până la 100%, adică le vor dubla. Hidroelectrica, cea care produce curent electric din apă, vrea să dubleze preţul, de parcă apa căzută din cer deasupra României ar fi facturată de Dumnezeu.
Dar nu numai un dezastru economic se anunţă pentru anul viitor ci şi unul de constrângeri a drepturilor şi libertăţilor noastre, fiind tot mai mult lărgite şi garantate drepturile politicienilor penalişti.
Recent, Guvernul Ponta a modificat Legea audiovizualului aşa cum şi-a dorit Dan Voiculescu pentru Antenele sale. De acum, vom avea numai televiziuni cu program tras la şablonul intereselor lui Voiculescu, Crin Antonescu şi Victor Ponta cu caracuda de corupţi care-i înconjoară.
Operatorii de cablu au fost obligaţi să aplice o serie de măsuri tehnice care necesită investiţii costisitoare. De unde vor lua banii? De la noi, cei care sunt abonaţii lor. De renunţat la ei nu putem, pentru că fostele antene de pe blocuri sau din vârful copacului nu ne mai pot fi de folos. Suntem la cheremul cabliştilor iar ei la cheremul politicienilor care ne guvernează.
După Audiovizual se pregăteşte botniţă pentru Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Ministrul Justiţiei Mona Pivniceru a pregătit, la cererea liderilor USL, o ordonanţă de guvern prin care să se modifice Codul şi procedura penală astfel ca dovezile furnizate de SRI şi SIE să nu mai poată fi recunoscute probe în proces, dacă ele vizează acte de corupţie şi nu siguranţa statului.
În curând, toţi candidaţii la parlamentare care sunt cu dosare penale în anchetă sau pe rolul instanţelor de judecată vor fi declaraţi cinstiţi şi curaţi ca lacrima. Iată de ce, la Iaşi, Antonescu a anunţat că Relu Fenechiu, liberalul cu dosar penal pentru escrocherii, va fi viitor ministru în Cabinetul Ponta care se va forma după alegeri.
Iată de ce zeci de candidaţi al USL, cu dosare penale, ameninţă presa şi instituţiile statului care aparţin Justiţiei că vor da socoteală lor, imediat după alegeri, pentru că-i hărţuiesc penal acum.
Dar toate acestea sunt mici şi timide începuturi de limitare a libertăţilor într-un stat de drept. Greul pentru noi şi uşurarea pentru politicienii penalişti va veni imediat după alegeri. USL-ul ne-a pregătit o Constituţie care să fie pe placul lui Voiculescu, care să elimine puterea preşedintelui, ca ales al poporului, asupra guvernului, care să desfiinţeze Curtea Constituţională şi DNA, care să confere Parlamentului puteri depline asupra a ttot ce înseamnă instituţie a statului, forme de organizare civilă, presă.
Este de aşteptat ca după alegerile din 9 decembrie preşedintele Băsescu să fie suspendat din nou, pentru ca nu cumva să poată împiedica numirea lui Ponta ca premier şi astfel să pericliteze planul tro-ului Ponta – Antonescu - Voiculescu să preia puterea supremă în România.
Întreaga campanie a alegerilor parlamentare este axată de candidaţii USL pe ura împotriva preşedintelui Băsescu şi a Guvernului Boc, adică pe PDL, fără însă a accepta vreo dezbatere legată de viitorul economic şi politic al României. De trei luni de zile Comisia Europeană a blocat plăţile către România pe principalele direcţii de finanţare. Premierul Ponta acuză de blocaj Guvernul Boc, fără a scoate vreo vorbă că măsurile pe care trebuia să le continue prin preluarea guvernării nu le-a mai continuat, şi de aici blocajul plăţilor.
Drama românilor va continua şi în 2013, dacă vom avea tot un Guvern Ponta, pentru că Uniunea Europeană va continua să ne blocheze în finanţare, văzând într-un astfel de guvern un demolator al statului de drept în România, un demolator al democraţiei româneşti periculos şi pentru democraţia europeană, un protector al corupţiei, un instigator la nesupunere faţă de reglementările europene.
Tragedia noastră va veni de la faptul că românii vor vota masiv cu candidaţii USL, acordând imunitate penaliştilor prin a-i propulsa parlamentari, iar viitorul Parlament va fi controlat integral şi discreţionar de USL, care-şi va împlini toate poftele de putere. Când românii se vor trezi la realitate va fi mult prea târziu. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Bancul zilei: Vilele Domnului
Gastronomie: Ciorbă de burtă
Cum vrea Guvernul Ponta ia măsuri de protecţie a corupţilor
o modificare legislativă în folosul marilor penali
Un român din Marea Britanie a furat peste 3 milioane de lire din bancomate
Dezvăluirile profesorului Onofriciuci
Ioan Rotundu
Raport: În acest an economia României va stagna
Peste 1.600 de profesori universitari, personalităţi culturale şi oameni simpli cer sancţionarea plagiatorului Ponta
PROGRAMUL CASIERIILOR NOVA APASERV
COMUNICAT DE PRESĂ – APIA Botoşani
La Spitalul Judeţean “Mavromati” s-au adus 200 de paturi noi
Botoşan: Cei de la Nova Apaserv ne aburesc cu cititul contoarelor
de plătit, plătim ca şi până acum, încărcaţi la factură
Botoşănenii sunt rugaţi de prefect să arboreze steagul naţional
Un sfert dintre primăriile din judeţ nu au site-uri oficiale
Aleşii judeţeni vor perfecţionare pe banii publici
Botoşani: Scandal Ţurcanu – Flutur în şedinţa CJ
a învins puterea discreţionară a USL
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă