Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
175
De la 07 Ianuarie 2003
86933218
Editorial

„Sforile” lui Secrieru au fost putrede

  • 9 July 2014, 23:00
Cine l-a cunoscut sau îl cunoaşte pe Dinu Secrieru mai îndeaproape va putea constata că are un fond uman bun. Dar în editorialul de faţă nu mi-am propus să-l rezum public pe omul Secrieru, ci pe politicianul cu acelaşi nume. Ca vicepreşedinte PNL, Secrieru rămâne o persoană aflată în centrul atenţiei publice şi este la rândul său o persoană publică. Opiniile cu privire la moralitatea sa sunt împărţite.
Unii zic că este o persoană politică depăşită de vremurile prezentului, alţii continuă să-l suspecteze de activităţi desfăşurate la limita legalităţii, dar cu certitudine nu-i lipsesc şi simpatizanţii, chiar dacă într-un număr mai restrâns. În anul 2000 PNL-ul a pierdut mult în alegerile locale şi la cele parlamentare. Pe atunci partidul se afla sub cârma lui Dinu Secrieru.
Cu jocuri de culise şi cu feude î n interiorul partidului, ieşite de sub controlul lui Secrieru, PNL-ul botoşănean nu s-a ţinut de promisiunea făcută pro. Mircea Dănuţă, aceia de a-i ceda locul întâi sau doi la Camera Deputaţilor. Dînuţă s-a supărat, a plecat la PD cu toate cele peste zece mii de voturi pe care le-a obţinut la alegerile parlamentare din toamna anului respectiv. Finalul a fost unul trist. Nici PNL-ul, nici PD-ul n-au obţinut locuri în parlament.
Conducerea PNL de la Bucureşti, aflată sub tirul reclamaţiilor venite din interiorul partidului botoşănean, a cedat şi nu l-a mai susţinut pe Secrieru, care în urma alegerilor organizate a pierdut preşedinţia partidului în favoarea actualului senator Mihai Ţâbuleac. Cu Ţâbuleac la cârmă, PNL-ul şi-a croit altă imagine publică. În ce-l priveşte pe Secrieru, rămas vicepreşedinte, acesta a fost izolat tot mai mult .
Decizii importante se luat fără prezenţa acestuia, mai ales că era bănuit şi suspectat că dă informaţii la presă pentru a se menţine în atenţia opiniei publice. Între timp în partid s-au ridicat lideri noi, a venit Cătălin Flutur cu o prospeţime tinerească şi cu idei novatoare agreate de conducere, omul politic Secrieru fiind împins tot mai către uşă.
A venit şi momentul alegerilor 2004. Chiar dacă Alianţa DA a obţinut ceva rezultate la locale şi parlamentare, comparate cu cele la nivel de ţară, aceste rezultate au fost apreciate de Bucureşti ca nesatisfăcătoare. Apoi, lipsa de experienţă în selectarea persoanelor care să ocupe funcţii publice a celor doi copreşedinţi, respectiv Ţâbuleac şi Drăguş, a generat multe ezitări, mai ales pentru funcţia de prefect.
Tocmai aceste indecizii şi greşeli copilăreşti a celor doi copreşedinţi s-a hotărât Secrieru să le speculeze şi să-şi croiască drum spre scaunul de prefect. În ziarele naţionale (Evenimentul zilei, Ziua) au apărut şi este de aşteptat să mai apară articole prin care Secrieru a fost zeificat ca cel mai fruntaş liberal dintre liberalii botoşăneni, învelit într-un cearşaf de cuvinte imaculat de albe.
N-am întâlnit persoană care a citi aceste materiale, liberal sau din opoziţie, care să fi apreciat apariţia acestor articole de presă. Aproape toţi cititorii au dezavuat acest procedeu de obţinere a unei funcţii publice. L-am întrebat pe Ţâbuleac, în calitatea sa de preşedinte PNL, dacă, după apariţia articolelor în presă, Dinu Secrieru a dat vreo declaraţie de delimitare faţă de conţinutul acestora şi că pune totul pe seama unor înscenări.
„Nu a făcut o astfel de declaraţie şi nu s-a desolidarizat de nimic. Este ruşinos ceea ce se întâmplă şi cum se procedeaz㔠– a fost opinia preşedintelui Ţâbuleac. L-am întrebat şi pe celălalt copreşedinte al Alianţei DA, democratul Radu Drăguş. Am primit acelaşi răspuns. „Este o nimicnicie ceea ce a pus la cale Secrieru” a fost opinia sa. Aşa privite lucrurile, avem în faţă dovada că articolele apărute în presă sunt comenzi de imagine.
Ele conţin o serie de elemente care nu sunt cunoscute decât de doi oameni: Ţâbuleac şi Secrieru. Preşedintele Ţâbuleac n-a fost contactat de semnatarii articolelor în cauză şi n-a făcut nici o declaraţie publică în acest sens. Logica ne îndreaptă către celălalt cunoscător al informaţiilor: Secrieru. Numai el putea să dea presei astfel de informaţii, iar de mercenari ziarele nu duc lipsă. Am scris aceste rânduri, păstrând faţă de Dinu Secrieru aceleaşi sentimente de prietenie şi respect.
Ca prieten, am considerat de datoria mea să-i arat greşelile, în speranţa că-i va prinde bine în viitor. Chiar dacă pentru afirmaţiile din editorialul meu de ieri m-a sunat şi şi-a exprimat supărarea, dacă mă acceptă, eu mă consider şi pe mai departe prietenul său. Cât privesc demersurile lui Secrieru prin presa naţională, acestea au complicat şi mai mult negocierile numirii prefectului de Botoşani. Ultimele informaţii inducau faptul că există posibilitatea va funcţia de prefect să nu mai revină PNL-ului, ci să treacă în curtea BNS.
Cu alte cuvinte, voi trăi şi momentele când prefectul de Botoşani va fi desemnat Vasile Chiru, un lider de sindicat destul de descurcăreţ în mediul muncitoresc. Mai sper ca logica şi firescul faptelor să triumfe, spre cinstea acestui judeţ ce nu merită să-i fie terfelită imaginea în chiar zilele când îşi omagiază singurul geniu românesc al poeziei, intrat în universalitate: Mihai Eminescu.
JD 11.01.2005

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Faţă în faţă cu primarul Portariuc
Bancul zilei: Graviditate proaspătă
Horoscopul zilei
Botoşani: 73% din apa societăţii Nova ApaServ se duce în pământ
noi plătim pierderile
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă