La biserica Sf. Ilie astfel de manifestări întru credinţă pot fi întâlnite îndeajuns de des, deşi nu se poate spune că n-a fost organizare şi nu s-au depus eforturi pentru a se preîntâmpina o astfel de situaţie. Peste stradă, la capela militară Ştefan cel Mare şi Sfânt, preotul Ştefan Grădinaru a slujit cu mult har. Participanţii, mai puţini la număr, dar cu multă credinţă sinceră în sufletul lor. Frumoasă a fost şi slujba de la biserica Sf. Gheorghe. Preotul de aici a ţinut o predică care a impresionat adunarea şi i-a pus pe mulţi pe gânduri, în ce-i priveşte statornicia şi vrednicia în credinţă. În opinia mea consider un mare păcat că slujbele de Bobotează, şi nu numai, au ajuns, pentru unii, prilej de manifestare a violenţei şi de transformare a actului de credinţă în unul comercial.
O ţară întreagă a putut vedea ce s-a întâmplat la Iaşi, la vechea biserică ortodoxă. Grilajele jandarmilor n-au putut sta stavilă mulţimii burzuluite. Sutele de credincioşi prezenţi au luat cu asalt cordonul jandarmilor, l-au străpuns şi au năvălit peste butoaiele cu agheasmă. Culmea, cordonul a fost forţat de un grup masiv de ţigănci. Ce căutau ele acolo? De când ţiganii au devenit atât de pioşi în credinţă? Scopul era clar: agheasma luată din butoaie urma a fi comercializată. La o altă biserică din ţară, pompierii nu mai dovedeau să umple butoaiele cu apă. Creştinii luau apa din ele fără să mai ajungă preotul s-o sfinţească. Cel fel de oameni cu credinţă în Dumnezeu sunt aceştia?
Ţara întreagă, dar cu siguranţă şi în exterior, a putut vedea acest mod grotesc al credincioşilor de a se comporta şi de a-şi manifesta bucuria botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Din exterior suntem priviţi ca o ţară de bigoţi, de credincioşi până la habotnicie. Suntem acuzaţi că din cauza manifestărilor noastre în credinţă am încălcat până şi drepturile omului. Constatăm că ne situăm la extreme. Când intoleranţi cu credinţa altora, când grotesc cu propria noastră credinţă. Explicaţia ar putea veni şi din faptul că slujitorii bisericii, în dorinţa de a impresiona şi de a controla cât mai mult viaţa noastră spirituală, au recurs la utilizarea mijloacelor moderne de informare.
Slujbe la microfon şi cu staţii în exteriorul bisericii, la televizor, la radio, cu manifestări publice grandioase şi impunătoare. Astfel de slujbe l-au apropiat pe credincios cât mai mult de mediul laic în care trăieşte. Televizorul din casă, maneaua răcnită din radioul aşezat în fereastră, cuvântările politicienilor se deosebesc tot mai puţin de slujbele preoţilor. În schimb, credinciosului i s-a răpit acea intimitate în credinţă, pioşenie, evlavie şi chiar teama faţă de pedeapsa lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu presupune încredere şi reverenţă este învăţătura ce ne-a lăsat-o Jean Calvin. La noi, încrederea şi reverenţa faţă de Dumnezeu este pe cale de dispariţie. Iar slujitorii bisericii, inconştienţi sau nu, lasă oile să rătăcească pe drumul greşit pe care au apucat-o.