Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
19410
De la 07 Ianuarie 2003
122879477
Editorial

Socialismul ştiinţific s-a întors acasă

  • Ioan Rotundu
  • 12 August 2011, 23:00
Odată cu trecerea la economia de piaţă, din programa şcolară au fost scoase orele de socialism ştiinţific şi economie politică, iar profesorii calificaţi în acest domeniu au fost dirijaţi spre alte catedre. La aproape douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu cred că-I mai trecea cuiva prin cap că profesorii care au predat astfel de materii vor mai fi în vârful ierarhiei învăţământului, de vreme ce “iepoca de aur” a lor s-a încheiat în decembrie 1989.
Iată însă că realităţile româneşti contrazic până şi ireversibilitatea timpului. Căci, cum am putea percepe promovarea în ierarhia socială a valorilor comuniste devenite nonvalori democratice decât ca o întoarcere în timp. Iar maşina teleportării relicvelor umane din vremurile apuse este mânuită cu dibăcie de către actuala conducere a PSD.
Dar să fiu mai explicit. Intrat la guvernare printr-o formulă politică incompatibilă doctrinar, PSD-ul trăieşte zilnic drame care îi erodează electoratul, stârnind prin deciziile sale de la vârf dezgustul şi revolta interioară a persoanelor cu bun simţ. Organizaţia judeţeană PSD s-a înscris în pachetul de decizii al şefilor de la centru şi a făcut tot ce i-a stat şi îi mai stă în putinţă pentru a-şi dezamăgi propriul electorat.
Spre exemplu, a propulsat în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani pe profa de istorie, vârstnica Ana Bărculeţ, un personaj perimat timpurilor de astăzi, rămas ancorat în ideologia comunistă, neputincios de a se despărţi de gândirea social-muncitorească. Cu acest personaj cei din PSD vor să înfăptuiască reforma în sistemul educaţional, reformă ce în aceste zile se va implementa legislativ prin contribuţia majoritară a unei alte relicve a trecutului, dar de rang ministerial.
De parcă botoşănenii n-ar fi fost suficient de umiliţi prin promovarea în vârful sistemului educaţional a unui personaj cu mapa profesională boită într-un roşu aprins, proiecţie a stafii comuniste ce prin interiorul PSD n-a încetat să bântuie, iată că au scos de la naftalină un personaj şi mai colbăit de vremuri.
Mă refer la Ştefan Başno, fost profesor de socialism ştiinţific şi economie politică până în decembrie 1989. Simţind că evenimentele din decembrie n-au adus modificări structurale în sistemul social, domn’ profesor s-a înfipt din nou în politica locală, dar ca membru al Partidului Socialist. Numit şi “cocoş” în limba ţigănească, Başno s-a cucurigat până ce în legislatura 1996 – 2000 a ajuns consilier municipal din Partea Partidului Socialist. În afara faptului că era ţinta ironiilor colegilor de mandat, pentru perlele scoase din puţul gândirii sale de făuritor al socialismului multilateral dezvoltat, nu s-a remarcat cu nimic altceva.
Vreme de opt ani toată lumea bună a crezut că omul a revenit la normalitatea vremurilor actuale şi a înţeles că modestia îl prinde mai bine, în aşteptarea unei binecuvântate pensii. Prin Africa există un soi de peşte care, atunci când balta seacă, se scufundă în nămol şi revine la viaţă când este din nou apă. Şi profesorul Başno s-a dat la fund, revenind la viaţa publică odată cu intrarea la guvernare a PSD-ului.
Nu Başno trebuie condamnat pentru că n-a învăţat nimic în ce priveşte respectul pentru valorile sociale actuale, pe care le întinează cu prezenţa sa în mijlocul lor. De condamnat sunt cei din conducerea PSD, care l-au propulsat inspector în cadrul IŞJ Botoşani. Cu acest om şi cu profa Bărculeţ vor cei din PSD să reformeze învăţământul românesc şi să-l alinieze la cel european.
Mai trebuie de evidenţiat faptul că premierul Boc tot trâmbiţează că reduce personalul bugetar, pentru că la buget nu mai sunt bani să plătească salariile. Care reducere? La IŞJ Botoşani s-au redus cinci posturi de inspectori şcolari şi s-au angajat opt. Toţi conform algoritmului politic, unul al PDL, altul al PSD, până când s-au epuizat cele opt noi posturi.
Guvernul Boc îşi bate joc de noi, iar în ultima perioadă o face fără nici o jenă.
Părerea mea! 14.09.2009

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Accident la podul peste Miletin - Copalau 23.10.2010 - video
Vor răspunde provocării?
Ioan Rotundu
Păţania lui Lucullus
Sfatul lui Iancu de Hunedoara către români
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog