Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Comentarii
Caricaturi
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
10701
De la 07 Ianuarie 2003
68891466
Editorial

Stafia neînţelegerilor continuă să bântuie partidele

  • Ioan Rotundu
  • 7 January 2009, 23:00
Începutul de an 2009 n-a adus linişte şi tihnă celor trei partide botoşănene care au devenit reprezentative pentru judeţul nostru şi care şi-au împărţit în mod egal posturile de senatori şi deputaţi. Să aruncăm o privire în interiorul acestora şi să consemnăm cam ce se poate vedea. Cel mai dificil îi este preşedintelui PSD, Constantin Conţac. Intrarea PSD-ului la guvernare a dat speranţe de revenire în structurile puterii multor lideri social-democraţi care şi-au mai uns mâinile cu miere în perioada 2004 – 2008. În noaptea de după alegerile din 30 noiembrie 2008, aflat în sediul PSD, Florin Petrariu a făcut o remarcă: „Dacă nu intrăm la guvernare partidul se va rupe”. Iar că PSD-ul a intrat la guvernare, dar probabilitatea de a mulţumi pe toţi cei care vor posturi în administraţia judeţului este tot mai mică, de unde şi nemulţumirile tot mai mari, pericolul unei scindări fiind pe măsură.
PSD-ul şi-a desemnat membrii în comisia paritară, care va negocia cu cei din PDL împărţirea la nivel de judeţ a posturilor de şefi. Se aşteaptă ca şi PDL-ul să-şi facă publică echipa de negociatori. Cert este că mulţi dintre social-democraţii cu pretenţie sunt conştienţi că nu vor obţine postul râvnit, de unde şi privirile chiorâşe către preşedintele Conţac, care va deveni ţapul ispăşitor pentru toţi cei ce nu-şi vor vedea împlinite dorinţele.
Există în PSD o grupare de nemulţumiţi care doresc capul preşedintelui Conţac. Gruparea creşte numeric de la o zi la alta, adică pe măsură ce speranţele unora de a deveni şefi se năruie. Ori, preocupat să rezolve problema viitorului subprefect de Botoşani, preşedintele Conţac nu prea este atent la ce se petrece în jur. Ar cam fi vremea să deschidă ochii şi să pună piciorul în prag, pentru a nu se trezi cu surprize. Gruparea potrivnică preşedintelui Conţac este apropiată de PDL, este cuiul lui Pepelea cu care Flutur a străpuns unitatea de monolit a PSD-ului.
Nici în PDL apele nu sunt limpezi. Preşedintele Cătălin Flutur are o problemă mai veche de înţelegere şi colaborare cu Mihai Ţâbuleac. Între cei doi au fost trei întretăieri de interese, care n-au netezit deloc calea unei colaborări sincere. Mă refer la susţinerea candidaturii lui Flutur pentru funcţia de primar al Botoşanilor în alegerile din 2004, când Ţăbuleac, ca preşedinte PNL, nu l-a voit pe Flutur candidat. A fost apoi înfrângerea suferită de Ţâbuleac, când n-a devenit el preşedintele PDL, cum spera, ci Flutur. A urmat supărarea lui Ţâbuleac pe PDL, retragerea din conducerea partidului şi apoi revenirea, dar nu în condiţii glorioase. Flutur, ca preşedinte al partidului, i-a promis susţinere la preşedinţia CJ nu şi la un viitor mandat de senator.
În ultimele zile ale anului 2008, a fost rândul lui Ţâbuleac să înregistreze o victorie asupra lui Flutur. Ţâbuleac a reuşit să blocheze alegerea lui Cristian Achiţei vicepreşedinte al CJ, care este credincios lui Flutur. Tensiunile dintre Flutur şi Ţâbuleac sunt departe de a fi dezamorsate. La sfârşit de an, în sediul PDL a avut loc o întâlnire la vârf a liderilor locali. Ţâbuleac a lipsit, dar nu l-a plâns nimeni. Aceste neînţelegeri dintre Flutur şi Ţâbuleac s-ar putea răsfrânge asupra împărţirii şefiilor dintre PDL şi PSD, de unde existenţa unui grup de nemulţumiţi şi în PDL.
Liniştea aparentă din sânul PNL este înşelătoare. Ea se poate transforma oricând într-o furtună ce l-ar putea mătura pe Liviu Câmpanu din fruntea partidului. Chiar suspendat din partid, deputatul Florin Ţurcanu are încă o mare putere de influenţă printre liberalii de vază. Numai că puterea sa este în scădere şi nu în creştere. Un cuvânt greu de spus va avea Gabriel Oprişanu. Chiar dacă o perioadă s-a înţeles bine cu Ţurcanu, medic la medic trage, iar Oprişanu nu se va ridica împotriva lui Câmpanu. Sunt semne că şi deputatul Rebenciuc nu-i dispus să devină un oponent al lui Câmpanu, mai ales că senatorul liberal are la Bucureşti o influenţă mai mare decât a lui Ţurcanu.
Şi la capitolul comunicare, Câmpanu este mai abil decât Ţurcanu. Mai ales că fiind tot mai des în mijlocul liberalilor ce fac politică de nivel naţional, Ţurcanu îşi dezvăluie valenţele umane: trăsăturile de caracter şi profesionale, valoarea politică, ceea ce nu-l prea avantajează.
Aşadar, anul 2009 n-a adus principalelor partide politice botoşănene liniştea dorită, stafia neînţelegerilor continuând să le bântuie şi să le macine forţele interioare. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


Vor să fie subprefecţi, Conţac n-are nimic împotrivă
Un deceniu de la moartea unui mare pictor şi poet botoşănean - Constantin Dracsin
Măsuri de iarnă
Asta chiar că este o tâmpenie!
Băutura l-a aruncat drept în braţele poliţiştilor!
Ţiprigan s-a dat cu Ordonanţa lui Boc
Ministerul Sănătăţii este solidar cu medicii pensionari
Ordonanţa Boc loveşte şi în activitatea coordonată de Oprişanu
Criza gazelor afectează şi unele spitale
Nitriţii lovesc din nou în copii
Şedinţa de bilanţ a activităţii ISU şi CJSU pentru anul 2008
Provocarea ilegală a avortului
Ca de obicei, tot mortul a fost găsit vinovat
Antoniu Petrescu, preotul rock
Biserica româneasc㠄Sf. Gheorghe” din Toronto are nevoie de ajutor
Informaţii utile despre locurile de muncă din Italia prin intermediul Internetului
Comentariul comentariilor II
(Ioan Rotundu)
Turista ecumenică
Dacă ai bărbatul fleţ...
E.ON Gaz l-a cam pus pe Diaconu pe gânduri
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă