În plan politic, este ştiut faptul că în urmă cu doi ani, când au avut loc alegerile în PSD, ca preşedinte al organizaţiei judeţene, Conţac a preferat să-l sprijine la preşedinţia pe ţară a partidului pe Mircea Geoană, împotriva tătucului Ion Iliescu. Geoană a câştigat, iar Iliescu s-a retras în linia din spate a partidului, aşteptând la cotitură. Ca recompensă că l-a sprijinit, Geoană l-a propulsat pe botoşăneanul Conţac în structurile de vârf ale partidului, la dreapta sa. Din acel moment, Conţac a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Încrezător în viitorul său politic, ce-l vedea de anvergură naţională, Conţac a început a se război în plan local cu mai toată lumea. Cu Alianţa DA, cu prefectul, cu primarul de Botoşani, cu sindicatele etc. Rând pe rând a pierdut toate aceste războaie, iar consecinţele şi-au început a face apariţia.
Deteriorarea relaţiilor cu prefectul l-a costat eventualul sprijin ce-l putea da primarilor PSD din judeţ. Prefectul i-a tăiat toate canalele de acces spre fondurile suplimentare atrase în judeţ, iar Conţac s-a trezit în situaţia de a executa deciziile luate de prefect şi nu propriile sale decizii, cum ar fi fost firesc. Din judeţ, reproşurile n-au întârziat să apară. S-a putut vedea şi la Conferinţa judeţeană PSD din noiembrie a.c., când, deşi s-au făcut toate eforturile ca discuţiile să fie canalizate împotriva celor din Alianţa DA, n-au lipsit voci care au clamat lipsa de sprijin de la nivel de judeţ. Conţac a plecat la Bucureşti, cu întreaga delegaţie, pentru a-l sprijini din nou pe Geoană.
Numai că lucrurile s-au complicat, în defavoarea sa. Iliescu a revenit în prim planul partidului, iar Conţac n-a mai fost urcat pe piedestal. Geoană l-a lăsat în masa anonimă a celor ce formează Consiliul Naţional al PSD, organism în care intră, la hurtă, preşedinţii organizaţiilor judeţene, secretarii şi trepăduşi mai puţin importanţi. Acest organism nu se mai întruneşte lunar, sau chiar mai des, ci trimestrial. Votul lui Conţac nu mai este unul de prim rang, ca şeful de partid să se comporte faţă de el cu „ghinişorul”. Apoi, vulpoiul Iliescu n-a uitat de trădarea lui Conţac în favoarea „Prostănacului”. Cred că preşedintele Conţac a simţit că Iliescu nu-l va ierta, dar nu ştie cum va fi pedepsit. Motiv de supărare pe toată lumea şi de izolare spre adâncă meditaţie.
Aproape învins în plan politic, învins în plan administrativ (chiar dacă a reuşit să rămână preşedintele CJ, i s-au luat cam toate jucăriile importante) bătrânul Conţac se răzbună pe cine mai poate. Una din victimele sale preferate a devenit vicepreşedintele Marcela Lozneanu. Pe cineva trebuie să-şi descarce insuccesele din ultima perioadă, iar Lozneanu pare a fi sacul de box potrivit. În opinia mea, preşedintele Conţac nu merită un asemenea sfârşit politic. Dar a greşit că s-a înconjurat de lingăi, de subalterni veniţi cu gândirea şi trăirea din alte vremuri, cele ale „iepocii de aur”.
În anii anteriori, biroul lui Conţac era mai tot timpul plin. Îi călcau pragul cei râvnitori la banii săi, pentru diferite sponsorizări, îi călcau pragul cei săraci, pe care-i miluia cu câteva milioane, călca judeţul împărţind daruri ori pomeni politice, adresa o vorbă dulce bătrânilor din cămine, apărea la evenimentele publice importante. Decembrie 2006 nu mai este generos cu Conţac, dar nici el cu evenimentele lunii. Îi doresc domnului preşedinte Conţac ca apropiata Naştere a Domnului Iisus Hristos să-i lumineze sufletul şi să-i arate calea cea bună în viaţă. Dacă va ierta, va fi iertat!