Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
11710
De la 07 Ianuarie 2003
69895448
Editorial

Teama că vor răspunde sau laşitate?

  • Ioan Rotundu
  • 2 May 2007, 23:00
Ceva se întâmplă cu consilierii noştri municipali. Ceva ce trebuie să analizăm cu seriozitate şi să luăm o decizie responsabilă la alegerile locale de la anul. Ieri au avut şedinţă şi au dezbătut probleme vitale pentru administraţia publică locală, dar când a fost să se ia o decizie care să curme risipa de bani publici, elanul lor oratoric s-a topit brusc iar curajul de a vota o decizie radicală a dispărut.
Să începem cu problemele considerate de ei mărunte, dar care domină activitatea primăriei de ani de zile. În primul rând problema serelor. Peste tot în ţară serele sunt o activitate profitabilă, fie ele de legume sau flori. Cu cheltuieli minime se realizează câştiguri fabuloase. La noi, serele de lângă parcul „Eminescu” sau de aiurea aduc pierderi importante, iar Urban Serv, societatea care le administrează, se plânge că nu există posibilităţi de rentabilizare decât dacă primăria ar aloca anual o sumă de 400 mii lei, adică patru miliarde lei vechi. Cum vine treaba asta? Cheltuiesc 400 mii lei ca să câştig 200 mii? Mi se pare o absurditate.
Problema este în altă parte. Cheia este la managementul societăţii. Urban Serv este condusă de liberalul Gheorghe Pricopi, cu stagii vechi în domeniu, încă din perioada comunistă. Tocmai asta-i hiba! Pricopi, ca fost inginer şef al serviciilor edilitare urbane în comunism, aşteaptă şi acum indicaţii preţioase despre cum să acţioneze. Va mai aştepta mult timp, pe banii noştri, dacă nu vom alege consilieri care să facă ordine în conducerea societăţilor subordonate primăriei, să primenească echipa managerială cu tineri de acţiune, înlocuind aceşti manageri casaţi prin uzură morală, gen Pricopi.
Tot la Urban Serv se întâmpină greutăţi cu colectarea gunoiului menajer de la casele particulare. Proprietarii de la case se fofilesc să încheie contracte cu Urban Serv, iar consilierii ezită să adopte o hotărâre care să clarifice raporturile contractuale dintre gospodari şi societatea de servicii. Consilierii nu vor să-şi lege numele de o astfel de hotărâre, pentru ca la alegerile de la anul să nu piardă voturile celor de la case. Problema cu gunoiul a apărut în perioada când primar era Egner. După ce le-a făcut mofturile, acum tot el strigă să li se aplice taxă pauşală, de-a valma, uitând că n-are dreptul să pună la plată o persoană pentru un serviciu ce i s-a prestat, decât numai dacă acesta este cuantificat printr-o mărime recunoscută prin lege.
Însă problema cea mai gravă este la Termica. Această societate este într-un colaps financiar de neimaginat. Până şi ei, consilierii, s-au speriat ieri, când au văzut o parte din documentele care atestă furturile la scară mare practicate. Cică să fie totul trimis organelor de urmărire penală, care să-şi facă datoria. Dar de opt ani, de când Termica este părăduită şi presa locală a tot scris, de ce nu s-a luat o astfel de măsură? De ce s-a acceptat să se ajungă în punctul când, practic, nu se mai poate salva nimic? Jumătate din consilierii actuali au fost şi în perioada cât primar a fost Florin Egner. Prea repede au uitat aceşti consilieri de participarea la şedinţele-repetiţie pe care le organiza Egner, înaintea şedinţei oficiale de consiliu local, şi votau „la rece” tot ce li se băga în mapă, vot pe care-l repetau la unison şi în şedinţa reală. Pe timpul lui Egner s-au început furturile la Termica. Iar unul din cei mai vehemenţi consilieri este acum tocmai Egner. El striga ieri în gura mare să fie trimise actele la organele de anchetă. Dar numai cele de după 2004, adică de când nu mai este el primar. A prezentat şi o motivaţie: cică expertizele contabile realizate înainte de 2004, plătite din banii publici, n-au avut aprobarea consilierilor, deci nu sunt legale. Altfel spus, furturile descoperite de experţi înainte de 2004, nu sunt furturi pentru că expertul n-a avut aprobarea consilierilor să facă verificările. Măi să fie! Omul acesta oare are responsabilitatea faptelor sale?! E o întrebare retorică, şi mi-o pun mie.
După ce s-au scuipat vreme de mai multe ore pe seama furturilor de la Termica, aceeaşi consilieri au ridicat mâna şi au aprobat bilanţul contabil pentru 2006. Până la anul pe vremea asta, când se va discuta bilanţul pentru 2007, cei care sunt sau vor fi la conducerea Termicii îşi pot vedea liniştiţi de treabă. Ba pot fura mai mult, că la anul sunt alegeri şi consilierii nu-i vor deranja, decât doar pentru a le sponsoriza campania electorală. Cine a mai văzut corb să scoată ochii altuia? Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


Clubul Educatorul vrea să promoveze tradiţiile populare
Garda de Mediu a rămas fără obiectul muncii
Întrunire de Ziua internaţională a victimelor accidentelor de muncă
Inspectorii generali ai IŞJ sunt instigaţi să nu-şi dea demisia
APM umblă cu himere europene
Copil de şase ani lovit de o maşină
Urmărit naţional identificat
Comentariu la comentarii (LXXXVI)
(Ioan Rotundu)
Adevărat şi fals despre pâine II
Explicaţia bunicii
Anunţ public
Horoscop
Citate şi cugetări din Polonia
Vă interesează Oriflame?
Silegeanu crede că a dat lovitura în afaceri
Poliţia municipală apreciază o scădere a infracţiunilor cu violenţă
Furtună acuză mica ciupeală, ce-i îmbogăţeşte patronii de supermarketuri
Serele vor continua să producă pierderi
Bibliotecarii comunali vor sporuri de stres
Urban Serv le va face zile grele locuitorilor la case
11 localităţi botoşănene mustrate de prefectul Roman
Poveste de dragoste pe scena mică a Teatrului „Mihai Eminescu”
Consilierii s-au scuipat între ei, după care au votat marele dezastru
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă