Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7592 lei
1 USD = 4.2607 lei


Număr accesări
Astăzi:
29933
De la 07 Ianuarie 2003
71548105
Editorial

Ticălos până în ultima zi de campanie

  • Ioan Rotundu
  • 27 October 2014, 23:00
Cu cât de apropiem de 2 noiembrie, ziua turului I al alegerilor prezidenţiale, suntem tot mai mult bombardaţi cu sondaje de opinie prin care candidatul PSD, premierul Victor Ponta este dat drept câştigător. Ştim de la alegerile prezidenţiale anterioare, mai ales de la alegerile din 2004 când a candidat social-democratul Adrian Năstase, că sondajele publicate au scop de manipulare a electoratului. Faptul că Ponta simte nevoia publicării sondajelor de opinie cosmetizate mă face să cred că nu stă chiar aşa bine în preferinţele electoratului şi că simte un real pericol de a pierde aceste alegeri cu toată risipa de bani din bugetul naţional făcută pe pomeni electorale.
Românii cu capul pe umeri au înţeles jocul lui Ponta, au înţeles determinarea acestuia de a fi ales preşedintele României, s-au îngrozit luând act de ultimele acţiuni ale DNA cât de sus în structurile statului a pătruns corupţia şi nu sunt captivii campaniei electorale lipsită de orice bun simţ şi respect pentru electorat şi adversarii politici desfăşurată de Victor Ponta şi partidul său- PSD-ul.
Însă, în opinia mea, ticăloşia cea mai mare a fost pusă la cale de Ponta prin mecanismul încă necunoscut în totalitate al corupţiei care domină actualul Guvern PSD. Mă refer la sforile trase în culise de Victor Ponta ca procesul de incompatibilitate al lui Iohannes Klaus să nu fie judecat înainte de cele două tururi de alegeri.
În repetate rânduri am explicat că aparenta neutralitate a lui Ponta faţă de Justiţie ascunde de fapt un diabolic mecanism pus la cale prin care controlează Justiţia, cu excepţia segmentului ce aparţine de DNA.
Procesul de incompatibilitate al lui Klaus este un proces civil de natura contenciosului administrativ. Ori, fiind un proces civil, completul de judecată poate fi uşor determinat de ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, rudă cu Ponta, să-i respecte anumite „dorinţe” cum ar fi judecarea recursului în cazuul Klaus după alegerile prezidenţiale.
Să mai adăugăm faptul că procurorul de şedinţă este un subordonat al Procurorului general al României, Tiberiu Niţu, nimeni altul decât vărul soţiei lui Ponta. În situaţia dată, între judecătorii completului de judecată şi procuror ca reprezentant al statului în a garanta derularea unui proces corect a fost uşor de a se crea o complicitate menită să respecte dorinţele şefilor.
Agenţia Naţională de Integritate, când a luat act că recursul lui Klaus se va judeca în 18 noiembrie, adică după turul II al alegerilor, a solicitat completului de judecată schimbarea termenului şi judecarea recursului înainte de 2 noiembrie, data alegerilor. O cerere justificată, având în vedere că alegătorii ar fi votat în cunoştinţă de cauză un Klaus compatibil sau incompatibil pentru funcţia supremă în stat. Ieri, adică luni 27 noiembrie, completul de judecată a respins cererea ANI şi a păstrat termenul de 19 noiembrie.
Imediat Ponta a ieşit în spaţiul public şi a fructificat din plin şi în avantajul său decizia judecătorilor. Iată ce-a declarat:
"Cred ca este o decizie foarte bună şi vă spun şi de ce. Rezultatul este ştiut de toată lumea, dl Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta este practica unitară a Înaltei Curţi, în toate cazurile anterioare au spus la fel, dar, dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza dl Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică... Aşa, dl Iohannis va pierde pe 16 noiembrie alegerile, va fi primar şi ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra Înaltei Curţi să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de pana acum".
Câtă ipocrizie! Ponta vrea să ne convingă că judecătorii au amânat judecarea recursului după alegeri pentru că declararea incompatibilă a lui Klaus ar fi generat tulburări publice. Dar dacă Klaus va câştiga alegerile şi judecătorii îl vor declara incompatibil nu se vor crea tulburări publice? Cu atât mai periculoasă este judecarea dosarului după alegeri pentru că există mari şanse ca Klaus să câştige aceste alegeri.
Apoi, de ce este Ponta aşa sigur că Klaus va fi declarat incompatibil? Antepronunţarea sa nu cumva este un mesaj pentru judecători că aceasta trebuie să fie soluţia în recurs? Ponta dă exemple alte două cazuri când recursurile au fost respinse. Corect, numai că acele recursuri nu sunt similare cu dosarului lui Klaus. Soluţiile date în dosarele cu speţă similară cu a lui Klaus au fost de anulare a incompatibilităţii constatată de ANI:
Comportamentul lui Ponta, declaraţia sa de ieri, sunt dovezi clare că procesul lui Klaus a fost intenţionat amânat pentru după alegeri ca Ponta să poate strecura îndoiala în rândul electoratului, ca Ponta să poată cere românilor să nu voteze un candidat care va fi declarat, apoi, incompatibil. Este o ticăloşie fără margini dar care se potriveşte perfect cu caracterul lui Ponta.
Până şi preşedintele Băsescu, considerat de unii susţinătorul din umbră al lui Ponta, de alţii susţinătorul lui Klaus a remarcat că judecarea recursului după alegeri este un mare derapaj de la democraţie. Dacă românii îl vor alege preşedinte pe Klaus, cum pot cinci judecători să anuleze voinţa majoritară a poporului?
Rămân la convingerea că avem o Justiţie independentă numai pe segmentul DNA, restul fiind sub controlul politic al lui Ponta şi al său PSD. Un motiv în plus ca Ponta să nu fie votat preşedintele României. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Bancul zilei: Boul moldovenesc
Ardei umplut cu varză
Horoscopul zilei
Klaus Iohannis, cel mai dur atac de pana acum la adresa PSD
Este o jena publica ce faceti in aceasta campanie. Rusine!
Ungaria: 10.000 de protestatari impotriva unei taxe pentru utilizarea Internetului
La Ministerul Finantelor se pregateste o modificare ampla a Codului Fiscal
Imagini cu buncarul lui Mussolini din al Doilea Razboi Mondial
Italia vrea sa puna internet WiFi gratuit in cat mai multe locuri publice, pentru a ajuta economia
Daca Bruxelles-ul vrea sa dicteze Ungariei, atunci poate Ungaria ar trebui sa paraseasca UE
Un templu vechi de 6.000 de ani ofera noi indicii despre sofisticata civilizatie Cucuteni - Tripolie
Cum va fi vremea după data de 30 octombrie
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judeca dupa al doilea tur al alegerilor, pe 18 noiembrie
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judeca dupa al doilea tur al alegerilor, pe 18 noiembrie
Finante: Trecerea la sistemul de impozitare progresiva a veniturilor nu e posibila de la 1 ianuarie 2015
Ioana Petrescu neagă intenţia de schimbarea cotei unice de impozitare de 16%
Evaluarea campaniei lui Victor Ponta - un lung sir de lovituri sub centura si voturi cumparate pe bani publici
Tineretul PMP Botoșani, acțiune în sprijinul Elenei Udrea (P)
Preotul Ioan Canciuc atacat duşmănos
Ioan Rotundu
PSD incepe sa simta teama de esec
Simptomele fricii la Victor Ponta
Elena Udrea: „Iohannis pune presiune pe Justiție” (P)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă