Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7794 lei
1 USD = 4.3124 lei


Număr accesări
Astăzi:
10846
De la 07 Ianuarie 2003
72531441
Editorial

Ticălosul

  • Ioan Rotundu
  • 9 September 2014, 23:00
Dacă până acum mai aveam o brumă de respect pentru Ovidiu Portariuc, având în vedere că provine dintr-o familie de oameni gospodari şi respectaţi de către cei din jur, de ieri, după ce am citit o declaraţie a sa, mi-am dat seama că nu este decât un ticălos făţarnic căruia îi lipseşte doar carnetul de consomolist.
Nu am o explicaţie de ce Ovidiu, cu educaţie preponderent postdecembristă, a ajuns un taliban social-democrat de factură socialistă şi înregimentat atât de adânc în ideologia unui partid care şi-a adus cea mai mare contribuţie la distrugerea economiei româneşti şi la menţinerea unei mari părţi din populaţie într-o ignoranţă politică permisivă manipulării în susţinerea unui partid stat cum a ajuns în momentul de faţă PSD-ul.
Poate o explicaţie am putea-o primi de la fosta sa soţie, care nu l-a părăsit de bine ce trăia în compania sa. Portariuc are în structura caracterului său apucături autoritariste izvorâte dintr-o dorinţă de putere pe care îşi doreşte s-o obţină nu prin recunoaşterea capacităţilor sale profesionale şi educative, care-i lipsesc jenant de vizibil, ci prin forţă, minciună şi criminalitate politică.
Redau declaraţia care m-a şocat de câtă ticăloşie este în stare Portariuc: „Este vorba despre oameni care nu mai tolerează dictatura lui Ţurcanu sau a incompetenţei. Vor să facă proiecte, să fie ascultaţi, şi-au dat seama ce fel de politică se face la Consiliul Judeţean, că doar rudele şi prietenii sunt numiţi pe funcţii de execuţie şi decizia este la 4-5 oameni. Am văzut ameninţări aproape disperate din partea domnului Ţurcanu, ca şi cum partidul ar fi proprietatea domniei sale sau a familiei sale”.
Declaraţia se referă la primarii care şi-au declarat intenţia de a se înscrie în PSD. Să-i analizăm declaraţia. În primul rând că toţi cei cinci primari au fost aleşi pe listele PDL-ului şi, deci, n-au avut de suportat dictatura lui Florin Ţurcanu, cum crede ignorantul Portariuc. Deşi, potrivit lui Portariuc, Ţurcanu este în PNL un dictator, nici un primar liberal nu şi-a anunţat intenţia de a trece la PSD.
Că aceşti cinci primari vor proiecte, Portariuc habar nu are ce este prin judeţ. Majoritatea primarilor PSD au proiecte şi nu le pot pune în execuţie pentru că Guvernul Ponta nu i-a ajutat cu fonduri. Bieţii de ei, dacă ai răbdare să-i asculţi, se plâng că nu au cu cine dialoga la judeţ, Portariuc fiind considerat un infatuat prost iar Dolineaschi indiferent la problemele lor din judeţ. Aşa că aceşti cinci primari, trecând la PSD, nu vor avea un trai mai bun decât până acum şi nici un sprijin la concret. Vor plânge şi ei alături de primarii PSD. Vicepremierul Dragnea, care face acum pomeni electorale, dirijează banii acolo unde este asigurat de paraua îndărăt . De aceea nici nu se mai publică în M.O. primăriile care primesc fonduri şi nici nu se cunoaşte în ce scop se acordă banii.
Primarii care, potrivit lui Portariuc, vin sau au venit la PSD, sunt cei care s-au considerat învinşi de maşinăria de represiune a PSD-ului. Îi cunosc bine pe toţi aceşti cinci primari.
Comuna Lunca nu a avut decât primari de dreapta. Marcel Marcu a fost ales primar pe lista PNG dar a trecut repede la PDL. Mă surprinde faptul că a cedat în faţa ameninţărilor celor din PSD pentru că îl ştiu că are un caracter puternic.
Dumitru Chelariu de la Pomârla a fost cel mai înverşunat duşman al PSD iar cei din PSD îl ponegreau în fel şi chip. A fost şantajat cu finanţarea unui program de aducţiune apă. I s-a spus direct că dacă nu trece la PSD nu va primi banii pentru cofinanţare. Dar despre acest şantaj Portariuc nu pomeneşte nimic.
Valentin Buţincu, de la Corlăteni, medic veterinar de profesie, a fost omul care a reuşit în alegerile din 2008 să scoată comuna de sub tutela primarilor PSD şi să le arate cetăţenilor că şi în comuna lor se pot face multe lucruri bune dacă primarul nu mai promite, aşa cum a făcut vreme de patru mandate social-democratul Constantin Gavril, ci trece la fapte. Nu cunosc cu ce a putut fi şantajat dar voi afla.
Ioan Butnaru de la Hilişeu Horia este tânăr şi lipsit de experienţă politică. A fost suficient să se oţărască puţin la el blajinul prefect Macaleţ ca să promită că va trece la PSD.
Surprinzător şi inexplicabil rămâne gestul primarului Dorel Dorneanu de la Corni. În preajma alegerilor din vara lui 2012, când Dorneanu era deja primar PDL, Victor Ponta, venit la Corni, la întrunirea din căminul cultural le-a spus cornenilor că trebuie să voteze candidatul PSD-ului şi nu pe democratul-liberal Dorneanu care a nenorocit comuna. Numai că oamenii prezenţi ştiau că tocmai Dorneanu, după moartea primarului PSD Miţosu, a schimbat în bine faţa comunei şi l-au ales din nou. De ce-i dezamăgeşte acum Dorneanu nu am cunoştinţă. Sigur este şi el şantajat cu ceva, căci arma PSD-ului este şantajul şi nu sinceritatea de a-şi onora promisiunile făcute cu atâta dărnicie. Dar, se ştie, când nu ai intenţia de a te ţine de cuvânt, promiţi tot ce ţi se cere sau ar dori să se audă.
Aştept, şi nu-i departe, ziua când Portariuc va plăti pentru ticăloşiile sale de acum şi va afla cum este tratat când nu va mai fi ce este acum. I-aş aminti lui Portariuc că faptele sale de acum vor face şi obiectul judecăţii istoriei dar cum nu are capacitatea de a înţelege rostul unei astfel de judecăţi n-am a-mi răci gura de pomană. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


Bancul zilei: Şifonierul vorbitor
Furaje incediate din joacă
Horoscopul zilei
Coruptia la nivel inalt poate genera situatii ca in Ucraina
Liviu Dragnea a prezentat 7 motive impotriva suspendarii lui Traian Basescu
Proiectul de lege privind amnistia fiscala pentru bugetari a fost adoptat de Camera Deputatilor
Separatistii afirma ca nu au arme capabile sa doboare zborul MH17
Un diamant de 232 de carate, descoperit in apropiere de Pretoria
David Cameron ii implora pe scotieni sa nu destrame Regatul Unit
Gigantul petrolier rus Rosneft incepe sa simta efectul sanctiunilor Occidentului
Victor Ponta: Suspendarea presedintelui presupune niste implicatii interne si internationale, PSD nu a luat inca o decizie politica
Teatrul „Vasilache” nu va fi retrocedat evreilor, aşa cum au solicitat aceştia
clădirea instituţiei de cultură rămâne în gestiunea domeniului public
Se pregătesc încă cinci primari să se mute în casa PSD
Amenzi după cele două zile de sărbători
Peste o mie de credincioşi s-au adunat ieri la Sihăstria Voronei
Botoşani: Teroriştii din Izvoare
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă