Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
10067
De la 07 Ianuarie 2003
76522866
Editorial

Trădători politici profesionişti

  • Ioan Rotundu
  • 11 May 2015, 23:00
Nici bine nu s-a uscat tuşul de la imprimanta la care s-a tras Acordul de fuziune dintre PNL şi PDL că deja liberalii se pregătesc să le dea un şut în fund democrat-liberalilor pentru că n-ar mai avea nevoie de ei. Liberalii cred că prin fuziunea anunţată în urma ieşirii lor din USL au câştigat suficiente procente electorale de care se pot bucur singuri şi nu să împartă puterea cu democrat-liberalii lui Vasile Blaga.
O întâlnire între liberali ,ce-a avut loc la Bistriţa, i-a oferit lui Teodor Atanasiu prilejul să spună ce gândesc cei din vechiul PNL. Iar vechii liberali gândesc să le facă bagajul democrat-liberalilor şi să nu le mai dea funcţia de prim-ministru pentru Cătălin Predoiu, dacă ajung la putere cu sprijinul DNA sau în urma alegerilor parlamentare de la anul.
Rămaşi fără Il capo dei capi Traian Băsescu, cei din Partidul Democrat - Liberal au intrat în derută, neştiind ce cale de viitor să-şi aleagă. Cu Vasile Blaga la cârmă, lider fără viziune politică şi fără un respect prea mare din partea liderilor celorlalte partide, PDL a devenit victimă uşoară pentru varanii liberali care în toată istoria lor postdecembristă n-au făcut altceva decât să-şi decapiteze conducătorii şi să facă alianţe politice pentru a-şi trăda apoi aliaţii.
Să facem o scurtă trecere în revistă a şefilor postdecembrişti ai PNL. Primul preşedinte le-a fost Radu Câmpeanu. Prima sciziune apare în iulie 1990. Călin Popescu Tăriceanu şi câţiva susţinători, printre care şi Dinu Patriciu, fondează PNL – Aripa Tânără.
Cei rămaşi în PNL au decis să intre în componenţa Convenţiei Democrate. Au intrat cu gândul ascuns să-şi facă imagine electorală. Când au crezut că sunt suficienţi de tari şi singuri, în aprilie 1992 au ieşit din Convenţie dar la alegerile din toamnă au încasat-o urât de la electoral, nerealizând pragul de 3% pentru a intra în Parlament. Cel considerat vinovat, Radu Câmpeanu este înlăturat de la preşedinţie în februarie 1993 iar conducerea PNL este preluată de Mircea Ionescu – Quintus care-i aduce din nou pe liberali în Convenţia Democrată Română iar în urma alegerilor din 1996 intră cu toţii în Parlament.
Când se apropiau alegerile din 2000, PNL se retrage din nou din CDR ca să candideze singur. Sunt bătuţi măr de Ion Iliescu şi Adrian Năstase iar în 2001 Mircea ionescu – Quintus este înlocuit la conducerea PNL de către Valeriu Stoica. Nici Stoica nu se ridică la nivelul aşteptărilor nucleului dur al liberalilor aşa că este şi el îndepărtat în favoarea lui Teodor Stolojan
Aflaţi din nou în căutarea unui fraier politic pentru o nouă alianţă, liberalii se apropie de Traian Băsescu şi aşa ia naştere în 2003 Alianşa PNL – PD cunoscută sub numele de Alianţa „DA”. Vin alegerile din 20004 cu Stolojan candidat la Preşedinţie, Băsescu urmând a fi prim-ministru. Se produce acea răsturnare de situaţie, neelucidată complet nici până astăzi, şi Băsescu devine candidatul Alianţei „DA” la Preşedinţia României iar Stolojan demisionează din funcţia de preşedinte PNL şi dispare pentru o perioadă din viaţa publică.
La cârma PNL se instalează Călin Popescu Tăriceanu care este desemnat de preşedintele Băsescu ca prim-ministru. Dar cu liberalii este greu de stat într-o alianţă. Tăriceanu intră repede în conflict cu preşedintele Băsescu, Alianţa „DA” se sparge iar democrat-liberalii sunt scoşi de la guvernare, rămânând liberalii singuri în intervalul 2006 – 2008.
Tot în 2006, întors din „plimbarea” forţată, Stolojan, susţinut de Valeriu Stoica, scindează o parte din PNL şi fondează Partidul Liberal – Democrat care va fuziona cu PD pentru a forma ceea ce va deveni mult hulitul Partid Democrat - Liberal. În urma alegerilor din 2008, câştigate de PDL, guvernarea este preluată de către PDL, PSD şi PC-ul lui Dan Voiculescu, ceea ce preşedintele Băsescu a numit „soluţia imorală”.
În PNL, pentru că partidul n-a intrat la guvernare, Tăriceanu este înlăturat de la conducere şi adus Crin Antonescu. Cu gândul la putere, PNL se aliază cu PSD-ul ieşit de la guvernare şi se pun bazele celebrului USL, considerat fondat la 11 februarie 2011.
Dar, cum ne-au obişnuit, liberalii nu stau mult timp într-o alianţă, aşa că USL s-a spart în 24 februarie 2014 când liberalii au părăsit guvernarea.
Intră în scenă neamţul Klaus Iohannis, care devine membru PNL din 20 februarie 2013 iar în urma alegerilor locale din mai 2014, cu rezultate slabe pentru liberali, Crin Antonescu pierde preşedinţia PNL. Pe data de 28 iunie 2014 Iohannis a fost ales preşedinte al partidului, devenind candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale urmând a se lupta cu Victor Ponta.
Era nevoie de o alianţă de partide suficient de puternică ca să poată fi susţinut Iohannis împotriva lui Ponta, aşa că liberalii se aliază cu PDL-ul condus de Vasile Blaga. Klaus Iohannis a câştigat Preşedinţia României, spre marea bucurie a liberalilor care se şi vedeau la guvernare.
Şi, iată, am ajuns la zi. Liberalii n-au intrat la guvernare aşa cum se aşteptau. Acum le este mai aproape să se răfuiască cu aliaţii democrat-liberali., La Bistriţa, Teodor Atanasiu a dat tonul, adică a dezvăluit planul de viitor, un plan din care democrat-liberalii nu fac parte.
După un lung şir de preşedinţi decapitaţi, de alianţe trădate, actualii lideri politici, mai ales Vasile Blaga, n-au realizat că o alianţă cu PNL înseamnă de fapt sinucidere politică. Sper ca Vasile Blaga şi al lui fost PDL să fie ultima victimă a liberalilor. Pentru că liberalii sunt trădători profesionişti şi n-au nici un fel de scrupule ori remuşcări de ordin moral. Dar pe la noi, pe la români, ţinerea de minte este foarte scurtă. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Trei deputati si-au retras semnatura de pe proiectul de lege de modificare a C. p. si C.pr.p
PNL vrea sa se dea o Hotarare de incuviintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova
La plimbare cu un Ford „expirat”
Ladă de scule plină cu ţigări de contrabandă
Dosare penale pentru braconaj piscicol
Prognoza meteo pentru marti si miercuri
Oficial american, avertisment la Bucuresti impotriva nationalismului economic
Vedem cum se ridica in toata lumea un val de protectionism si nationalism digital Limba romana este a doua cea mai raspandita la Microsoft
Fonduri UE: Ministerul Agriculturii anunta ca deschide toate finantarile PNDR, din iunie
in urma unei scrisori de la Bruxelles
Luptatorii unui trib loial militiilor huthi au doborat un avion F-16 marocan in Yemen
Klaus Iohannis, suspans in ce priveste sefia DIICOT
presedintele cere stenograma interviului dat de Daniel Horodniceanu in fata CSM
Secretarul american de Stat John Kerry este asteptat marti la Soci, in Rusia
Reuters: Militari rusi parasesc armata din cauza conflictului din Ucraina
Marsul cavaleriei" armatei SUA, intre Mihail Kogalniceanu (Constanta) la Cincu (Brasov)
Militarii americani vor testa starea de spirit a populatiei
Rusia si separatistii ucraineni si-au sporit capacitatile de atac
seful NATO, Jens Stoltenberg
Laura Codruta Kovesi se duce in Republica Moldova
Sefa DNA a fost invitata de premierul Gaburici sa incurajeze autoritatile de la Chisinau in lupta anticoruptie
Horoscopul zilei
Bancul zilei: Tarlaua soţiei
Reţeta zilei: Costiţă de porc la cuptor
Botoşani: Întrebare pentru Dorin Alexandrescu, primarul de Dorohoi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă