Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Pamflet
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
19918
De la 07 Ianuarie 2003
122879985
Editorial

Tragerea pe sfoară a românilor

  • Ioan Rotundu
  • 29 November 2007, 23:00
Ieri, preşedintele Băsescu şi-a dorit să-i aducă „la Canossa” pe liderii politici ai partidelor parlamentare. Pentru că a se duce „la Cotroceni”, în momentul de faţă, orice lider politic s-ar simţi umilit precum împăratul german Henric al IV-lea, ajuns să facă penitenţă mergând în genunchi în faţa Papei Grigore al VII-lea pentru a fi iertat de nesupunere iar papa să revină asupra excomunicării sale.
S-au dus, nu ca „la Canossa”, ci ca în faţa lui Dumnezeu, liderii Emil Boc şi Teodor Stolojan, pentru a-i săruta mâna, precum mafioţii naşului, mulţumindu-i astfel lui Băsescu pentru sprijinul nepreţuit ce le-a fost acordat în campania europarlamentarelor. Pe Mako Bela de la UDMR, înfrânt într-un mod jalnic în alegeri de independentul Laszlo Tökes, să-l ignorăm, că maghiarilor le este indiferent sistemul de vot care va fi, ei votând după alte raţiuni decât cele ale legii române.
Că a fost aşa, mă refer la cei doi lideri, dovada o constituie declaraţia de presă de după întâlnire, a lui Stolojan, care a preluat slugarnic „conceptul prezidenţial” privind rezultatele referendumului. Stolojan a declarat că de vreme ce 88% dintre români au votat pentru varianta de lege propusă de preşedintele Băsescu, această lege să-i fericească. Numai că Stolojan s-a ferit ca dracul de tămâie să precizeze că acel „DA” de 88% este din 26%, cât a fost prezenţa la referendum. Restul românilor, prin neprezentare, au lăsat să se înţeleagă că aprobă legea deja votată în Parlament sau că îi doare în cot despre sistemul de vot din viitor.
Adunarea liderilor politici ai partidelor parlamentare a fost sunată de preşedintele Băsescu pentru a se consulta în privinţa introducerii votului uninominal, preşedintele fiind conştient că varianta cu referendumul n-a fost deloc inspirată, de această dată jocul politic la cacealma întorcându-se împotriva sa.
Prin neonorarea invitaţiei prezidenţiale, PSD-ul, PNL-ul, PRM-ul şi PC au dovedit consecvenţă faţă de legea pe care au votat-o deja, dar pe care preşedintele a contestat-o la Curtea Constituţională, urmând dictonul că boala lungă este moarte sigură. Prin introducerea din nou în Parlament a unei alte variante de legi de către PD, adică a variantei dorită de Băsescu, Emil Boc speră să-şi mai spele din păcatele enumerate de către Băsescu, în chiar biroul său din Modrogan, în miezul nopţii alegerilor europarlamentare. Pentru cine n-a aflat încă, în noaptea alegerilor, după ora 01.00 din noapte, Băsescu s-a dus la sediul PD şi i-a înjurat birjăreşte pe Boc, Videanu şi Blaga pentru că n-au fost în stare să-i mobilizeze pe români la referendum.
Boc este conştient că proiectul de lege nu va trece, dar speră că preşedintele îl va ierta şi-l va dezmierda din nou la sânul său marinăresc. Mârşăvia politică a lui Băsescu şi Boc este de condamnat, pentru că ambii s-au opus, cu câteva luni în urmă, introducerii votului uninominal, iar acum şi-au făcut din această aspiraţie a românilor un crez politic cu care vor să ne copleşească. Culmea, varianta de lege propusă de Băsescu aparţine PSD-ului, dar când a ajuns să fie votată în Parlament, Boc şi partidul său au votat împotrivă. Acum doresc legea pentru că o doreşte Băsescu şi nu că aceasta ar fi varianta cea mai potrivită de vot pentru români.
Îmi menţin opinia că introducerea votului uninominal, indiferent de variantă, nu va primeni cu nimic clasa politică. Vom trimite în parlament alte nulităţi umane, printre care şi dintre cei cu teşchereaua plină. Neavând o lege care să-i permită parlamentarului să poată impune în plan local voinţa legii în faţă de instituţiile statului, el va fi cu mâinile legate ca şi până acum. Ajuns în Parlamenta, va vota conform intereselor de partid şi nu cu cele ale alegătorilor săi.
Tot acest scandal mediatic pe seama legii votului uninominal este întreţinut din interese politice de a aduna capital electoral şi nu din interesul pentru ca cetăţeanul să voteze după cum îi sunt nevoile. Apoi, parlamentarul ales prin vot uninominal se va disculpa în faţa alegătorilor prin imposibilitatea de a le reprezenta interesele, neavând creat mijlocul legal. Mai uşor putem sancţiona un partid, dacă nu-şi respectă programul electoral, trimiţându-l în opoziţie. Numai că majoritatea dintre noi votăm sentimental şi nu programe politice de guvernare. De aici ni se trag toate necazurile. Părea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Primarul trebuie să coboare milităria din pod, că altfel nu se poate
O inginerie financiară i-a adus lui Tonino un câştig fabulos (II)
intră în scenă executorul judecătoresc şi expertul evaluator
Prefectul va verifica respectarea securităţii în muncă
Prefectul a convocat Comandamentul Antiepizootic
Politica bunului simţ i-a adus lui Lozneanu demisia
Rentă viageră oferită de municipalitate persoanelor venerabile
Egner vrea înmulţirea personalităţilor din Parc
Spinoasa problemă a gazonului de pe stadionul municipal
Prefectul luptă pentru deschiderea Vămii Rădăuţi Prut
Un control serios va scoate la iveală mişmaşurile din Primăria Botoşani
Flutur a îngenuncheat CJ-ul în mod definitiv şi irevocabil
Ţiprigan vrea tot mai mult scandal
ea este în căutarea a noi motive de grevă
Inspectorii OJPC dau sfaturi comercianţilor
Persoanele cu handicap ajutate să ocupe un loc de muncă
"Botoşani şi Marea Unire"
Scandalurile din sălile de judecată
Jandarmeria are un nou şef adjunct
Horoscop
Rău la băutură
Vă interesează un post de guvernantă?
Localizarea apelantului la serviciul 112
Program TELE'M, vineri, 30 noiembrie
Carmen Avram spune povestea unui copil care îşi urmează visul
Aduce la Ştirile Pro Tv povestea copiilor români din Italia
Românul şi maidanul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog