Fără îndoială că profesorul Oprescu este o victimă a politicii purtată de PSD. Liderii acestui partid n-au avut niciodată scrupule în a sacrifica cariera unor personalităţi de prim rang numai să-şi atingă ei scopul de a pune mâna pe un segment de putere care să le aducă beneficii politice şi personale.
Oprescu nu este un oarecare. El a atins cea mai înaltă culme profesională în specialitatea sa medicală, a ajuns profesor universitar prestigios, meritele sale ştiinţifice au fost recunoscute în ţară şi străinătate, cu mâinile, bisturiul şi mai ales ştiinţa sa a salvat multe vieţi omeneşti. Acum aceleaşi mâni au fost încătuşate, omul umilit public, prestigiul profesorului universitar terfelit iar toată ştiinţa sa şi vieţile salvate n-au contat în faţa legii. Dictonul Dura lex, sed lex nu l-a iertat pe marele profesor pentru că legea este concepută să sancţioneze abateri de la normele de conduită socială fără a ţine cont de meritele personale ale celui căzut în greşeală.
Văzându-l pe Oprescu încătuşat m-am întrebat, a câta oară, dacă este normal, firesc ca societatea să-i pedepsească în acest fel pe cei care i-au adus glorie în domeniul în care au făcut performanţă.
Judecând după dictonul invocat, în faţa legii suntem cu toţii egali şi răspundem la fel dacă nu o respectăm. Şi, totuşi, este corect, moral, etic ca personalităţi de anvergura profesorului Oprescu să fie plimbate în faţa lumii cu cătuşe, să fie umilite în arest de către nişte poliţişti cu educaţie socială redusă, să fie ţinta răzbunării profesionale a unor medici poliţişti mediocri numai pentru că li s-a creat ocazia să-şi arate şi ei puterea incompetenţei?
Am să trec dincolo de dictonul neiertător şi am să invoc valorile morale şi sociale care sunt un indicator al gradului de civilizaţie pentru un popor. Prea am devenit tributari democraţiei americane, prea o luăm ca exemplu, fără a ţine cont că această democraţie a izvorât dintr-o societate dominată de violenţe, dintr-o societate fără istorie şi care este produsul unei naţiuni ce are la bază un conglomerat etnic.
Istoria civilizaţiei europene ne arată că în decursul evoluţiei noastre de la cetăţile-stat la imperii şi regate iar apoi la teritorii statale conducătorii oricât de cruzi sau educaţi erau, când venea vorba de sancţionat un reprezentant de vârf al societăţii, militar sau civil, o făceau respectându-i demnitatea sau dacă adusese servicii importante imperiului sau regatului era iertat şi expulzat din societate dar nu era umilit, nu era supus oprobiului public.
Cine dovedea mai multă civilizaţie şi educaţie culturală, cei din trecutul istoric sau noi, cei de astăzi, cu metodele noastre de pedepsire în numele unei false egalităţi în faţa legii? Eroii care au adus glorie neamului şi care au căzut într-o greşeală atras ca victimă de alţii sau într-un moment de slăbiciune personală nu cred că pot fi judecaţi la fel ca pe criminali de rând sau cu borfaşii care a furat rufele de pe sârma vecinului.
Dacă mă întrebaţi cum ar fi corect de procedat n-am un răspuns să vi-l dau. Dar ca să manifestăm recunoştinţă şi toleranţă faţă de marile personalităţi care au adus prin munca lor glorie poporului român cred eu că este o trăsătură etică şi morală a unui popor civilizat. În acest sens, aşa cum am creat mecanisme legislative care să producă inegalităţi sociale şi să favorizeze anumite activităţi sau persoane, putem crea un set de norme juridice, de proceduri care să fie aplicabile în cazul când personalităţi ca profesorul Oprescu cad în păcat faţă de lege.
Avem în acest sens avem un exemplu de la statul Africa de Sud care l-au judecat şi condamnat pe eroul naţional paralimpicul Oscar Pistorius. Părerea mea!
Au fost ridicate doze de insulina 
