Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
5922
De la 07 Ianuarie 2003
68430276
Editorial

Val de epurări în PNL

  • Ioan Rotundu
  • 9 September 2009, 23:00
Recenta conferinţă judeţeană a PNL, în care Florin Ţurcanu a fost ales preşedinte statutar, a avut în spate un val de epurări. Practic, toţi liberalii care au dat semne că ar fi împotrivă ca Florin Ţurcanu să fie ales preşedinte, au fost excluşi din partid. Pe rolul instanţei de judecată se află mai multe dosare prin care cei excluşi din PNL au contestat măsura luată, ei având şi calitatea de aleşi locali.
În momentul de faţă cifra celor excluşi din PNL ar fi de 45 de aleşi locali, printre care doi consilieri judeţeni, doi primari şi doi viceprimari. Consiliera judeţeană Cristina Bahrin, care pentru o scurtă perioadă a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, a fost exclusă pe motiv că este rudă cu senatorul Liviu Câmpanu. Pe acelaşi motiv a fost exclusă şi consiliera judeţeană Aurelia Aroşoaie din Darabani.
Daniel Hurmuz, primarul comunei Viişoara, a fost exclus din PNL pentru că s-a dovedit a fi loial lui Liviu Câmpanu. Însă o surpriză pentru mulţi liberali a constituit-o excluderea primarului de Roma, Constantin Humelnicu. Poate că cititorii îşi mai amintesc de acel incident din campania alegerilor parlamentare petrecut în satul Cotârgaci, comuna Roma. Florin Ţurcanu îşi făcea campanie, susţinut chiar de primarul Humelnicu când, în zonă, şi-a făcut apariţia candidatul PSD, actualul subprefect Paul Popa. Atunci Ţurcanu l-a ameninţat pe Popa cu bătaia şi chiar a încercat să-l lovească cu maşina, primarul Humelnicu ţinându-i isonul. Ulterior, Ţurcanu l-a suspectat de neloialitate şi l-a exclus din PNL.
Ioan Tomniuc, şeful organizaţiei PNL Hlipiceni, fost primar liberal în legislatura 1996 – 2000 şi actual ales local a fost exclus din partid pentru că a fost considerat omul lui Cornel Popescu. La Gorbăneşti, preşedintele organizaţiei locale a PNL, inginerul Dan Constantinică a încasat-o rău de tot. El a fost exclus din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean, din funcţia de preşedinte al organizaţiei locale şi invalidat mandatul de consilier local. Toate acestea le-a suportat drept consecinţă că s-a arătat a fi susţinătorul lui Liviu Câmpanu.
Alt consilier local liberal exclus a fost Viorel Damache de la Văculeşti. Cu Damache lucrurile au fost niţel mai complicate. La Primăria Văculeşti s-a primit o adresă din partea PNL Botoşani, semnată de către Florin Ţurcanu ca preşedinte (era doar interimar) prin care se cerea invalidarea mandatului de consilier local a lui Viorel Damache, pe motiv că acesta a demisionat din PNL. Isteţ, secretarul primăriei a cerut să i se trimită o copie de pe demisia acestuia. Prins cu ocaua mică, Ţurcanu a retras acea adresă şi a trimis o alta din care reieşea că Damache a fost exclus din PNL.
Şirul exemplelor poate continua. Toate aceste epurări politice, nu numai în PNL ci şi în celelalte partide, sunt posibile pentru că legea le permite. Să ne amintim de acea modificare a legii aleşilor locali operată sub Guvernul Tăriceanu şi validată de Parlament prin care partidul poate retrage sprijinul politic oricărui ales local, mandatul acestuia urmând a fi invalidat şi ocupat de următorul de pe listă. Desigur, raţiunea acestei modificări a pornit de la faptul că după ce erau validaţi, consilierii locali şi judeţeni migrau spre alte partide, de obicei spre cel aflat la guvernare. Iată că de la necesitarea reglementării unei stabilităţi politice în rândul aleşilor locali la răfuieli personale şi abuzuri n-a fost decât un pas.
Dealtfel, starul unor astfel de epurări l-a dat fostul preşedinte al PSD, Constantin Conţac, care, după alegerile locale a constatat la Flămânzi că unii consilieri PSD s-au dat de partea primarului democrat-liberal Constantin Pitorac. Imediat ce a luat act de situaţia creată, Conţac a retras sprijinul politic consilierilor acuzaţi de trădare şi i-a înlocuit cu următorii de pe listă.
Metoda o practică din plin şi Florin Egner, ajuns, nu se ştie cum, preşedinte interimar al PNG. Aşadar, democraţia din sânul partidelor a fost înlocuită cu succes de dictatură. Ceea ce nu displace actualei clase politice şi mai ales şefilor de partide. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (6)]


Copil salvat de pompieri
Comunicat LFSL
Dragoş Dolănescu a mărturisit că a fost acuzat că şi-a omorât tatăl
Urechean, Filat şi Lupu despre “unionismul” lui Ghimpu
Ucraina se va destrăma în trei părţi?
Replici dure la Cotroceni între Băsescu şi procurorul Kovesi
Paula Chirilă este o mămică fericită în Divertis
Furturi cu suspans şi adrenalină, finalizate cu dosar penal
Problema locurilor din grădiniţe în vizorul liberalilor botoşăneni
Pavele roz pe trotuare, cratere pe străzi
primarul de Dorohoi nu pare impresionat de corul înjurăturilor
Noutăţi în cazul afacerii cu droguri descoperite la Botoşani
După ce au furat bere şi ţigări, le-au ascuns în balast
Horoscop
Colir în ochi, în loc de…
Constantin Conţac primit la Cotroceni
A încurcat chiloţii
Punguţa cu doi bani
Amenzi pentru părinţii a căror copii abandonează şcoala
amenda nu rezolvă fondul abandonului: sărăcia
50.000 lei din suma alocată hranei bătrânilor de la Leorda au dispărut
Cinci inspectori IŞJ daţi afară, alţii stau la uşa din dos să intre
Asistenţii medicali fac exerciţii pentru grevă
Şefia poliţiei de frontieră, scoasă la vânzare
Programul pentru împăduriri, mărul discordiei pentru consilierii judeţeni
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă