Practic, sistemul comunist era bazat pe dictatura proletariatului, numai că această dictatură era împlinită în numele lor de către activiştii de partid.
În perioada postdecembristă, după o perioadă de bâlbâială, muncitorii şi-au pierdut statutul de forţă politică conducătoare, locul lor fiind luat încetul cu încetul de către cei din sistemul bugetar. Şi liderii de sindicat sau regrupat. Dispărând clasa muncitoare din fabricile şi uzinele statului, în majoritatea lor falimentate, puţine dintre ele privatizate, liderii de sindicat şi-au împărţit frăţeşte clasa bugetarilor. În momentul de faţă suntem în faţa unei dictaturi a bugetarilor, dictatură manifestată prin acţiunile liderilor de sindicat, care i-au înlocuit cu succes pe activiştii comunişti de ieri.
Indubitabil, grosul falimentelor în rândul fabricilor şi uzinelor moştenite din regimul comunist s-a datorat liderilor de sindicat care au solicitat fel de fel de revendicări salariale sau sporuri financiare. Iar partidele aflate la guvernare le-au satisfăcut revendicările, fără să le pese că împing unităţile de producţie spre faliment prin încărcarea preţului de cost. Fiind companii de stat, nu i-a păsat niciunui politician de soarta acestora. S-a urmărit doar obţinerea votului muncitorilor prin a le oferi ce liderii de sindicat cereau.
Iar în timp ce liderii de sindicat au acaparat averi uriaşe, muncitorii din companiile de stat intrate în faliment au devenit şomeri. Cei care au înţeles încotro se îndreaptă societatea, s-au dus spre sectorul privat, mulţumindu-se cu venituri mai mici dar având siguranţa locului de muncă.
Dintre partidele politice, vina cea mai mare de a fi intrat în jocul liderilor de sindicat şi a le satisface revendicările contra voturi aparţine fără doar şi poate PSD-ului. Să ne amintim de guvernele Roman, Stolojan şi apoi Văcăroiu cum PSD-ul, ca partid principal de guvernare, băga adânc mâna în banii statului pentru a acorda salarii şi sporuri muncitorilor din companiile de stat.
După patru ani de guvernare CDR, Guvernul Năstase a reluat politica de protecţie socială pe banii de la buget şi a falimentat şi restul companiilor de stat care abia mai respirau în faţa concurenţei economiei de piaţă.
Sub guvernarea liberală şi democrat-liberală, pomenile publice de la bugetul de stat s-au redus substanţial. Prins în cleştii crizei economice, cu liderii de sindicat regrupaţi asupra angajaţilor din sistemul bugetar care pregăteau greve de protest faţă de tăierile salariale, preşedintele Băsescu a pus DNA-ul să verifice cum au reuşit liderii de sindicat să acapareze averi uriaşe.
I-a liniştit imediat iar protestele bugetarilor au încetat brusc. De când la guvernare a venit USL-ul, liderii de sindicat au prin din nou curaj să ceară majorări salariale, sporuri financiare, modificări ale contractelor colective de muncă în favoarea angajaţilor.
Oltchim este companie de stat. De aici s-a dat startul la revendicări. Se pregătesc cei de la Compania Naţională de Transport Marfă CFR, Metrorex etc. Liderii de sindicat au cerut majorarea salariului minim pe economie, sporuri salariale, majorări de pensii, modificarea contractelor colective de muncă şi ca să arate Guvernului USL că ei nu glumesc, au început cu pichetarea prefecturilor din ţară.
Ca să nu-şi îngreuneze situaţia în alegerile parlamentare, Guvernul Ponta va căuta să rezolve revendicările aşa cum au făcut şi guvernele anterioare ale PSD. Liderii de sindicat au constatat că vaca USL-ului poate fi mulsă acum, în prag de alegeri parlamentare, că după alegeri va înţărca.
Dacă Guvernul Ponta va ceda în faţa protestelor, atunci povara fiscală a celor din sectorul privat se va îngreuna şi mai mult. Consecinţele nefaste se vor simţi după alegeri, când USL-ul va avea deja sacii în căruţă şi puţin îi va mai păsa de ce va urma. Părerea mea!