Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7808 lei
1 USD = 4.3144 lei


Număr accesări
Astăzi:
7082
De la 07 Ianuarie 2003
72205914
Efectele bombelor:

Chirurgii din Boston, puşi în faţa unor alegeri dramatice

  • 18 April 2013, 23:00
Doctorii de la spitalele din Boston au fost nevoiti sa amputeze picioarele a cel putin 13 persoane ranite in urma celor doua explozii de luni, din timpul maratonului desfasurat in metropola americana, potrivit unui material realizat de AFP.
Amputarea este o decizie grava in circumstante normale, insa devine si mai dificila dupa un atac terorist cu numeroase victime, a declarat unul dintre chirurgii care au fost pusi in fata unor alegeri dramatice.
Doua explozii puternice au avut loc, luni, in apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston (statul Massachusetts, nord-estul SUA), in plin centrul orasului. Autoritatile americane au anuntat ca, in urma atacurilor, trei persoane au murit si circa 170 au fost ranite. Cel putin 14 dintre raniti sunt in stare critica, cu membre amputate si rani grave provocate de cele doua bombe improvizate.
AFP a relatat ca doctorii care au oferit asistenta pacientilor raniti au trecut prin momente grele, avand de luat niste decizii extrem de dificile. "Tocmai am finalizat treaba marsava pe care au facut-o bombele", a declarat George Velmahos, sef al sectiei de traumatologie de la Massachusetts General Hospital, vorbind despre operatiile extreme care au trebuit sa fie facute dupa dublul atac cu bomba de luni.
Potrivit informatiilor, chirurgii de la spitalele si clinicile din Boston unde au fost duse victimele au afirmat ca avusesera de luat decizii atat de dramatice si inainte, insa nu intr-un numar atat de mare.
Cel putin doi dintre spectatori aflati in imediata apropiere a locului unde au fost detonate bombele si-au pierdut ambele picioare: Celeste Corcoran, o coafeza din Boston, si Jeff Bauman, care a fost fotografiat la cateva minute dupa atacuri in timp ce era transportat de la locul tragediei intr-un scaun cu rotile.
Autoritatile au anuntat ca cel putin 12 victime si-au pierdut unul dintre picioare in atentat sau in orele care au urmat: cinci pacienti la Boston Medical Center, patru la Massachusetts General, doi la Beth Israel Deaconess si unul la Brigham and Women’s Hospital. In unele dintre cazuri, doctorii au trebuit sa amputeze picioarele victimelor la fata locului. Doctorul George Velmahos a afirmat ca "pacientii au ajuns la noi cu picioarele mutilate, distruse, atarnand de bucati de muschi si piele. A trebuit sa trecem prin sarcina neplacuta a finalizarii distrugerilor" provocate de bombe.
Anchetatorii cred ca dispozitivele explozive ar fi fost realizate din oale sub presiune, construite in asa fel incat sa evite detectarea de catre cainii special antrenati sa gaseasca bombe. In momentul detonarii, ele au aruncat rulmenti, cuie si cioburi la circa 50 de cm de sol, afectand picioarele celor aflati in imediata apropiere.
In afara de membrele pierdute, unele dintre victime aveau in picioare gauri mari cat un pumn de om.
Tracey Dechert, chirurg la Boston Medical Center, a spus pentru AFP ca amputarea este o decizie grava in circumstante normale, insa devine si mai dificila dupa un atac terorist cu numeroase victime.
"Ce vrem sa facem inainte de a taia piciorul cuiva - este extrem de greu sa iei aceasta decizie - este sa avem doi chirurgi care sa fie de acord cu decizia", a declarat Dechert. "Am dreptate in acest caz? Acest picior nu poate fi salvat. Asa incat, in acest fel te simti mai bine si stii ca nu ai taiat piciorul cuiva care nu trebuia amputat", a adaugat ea.
Conform declaratiilor lui Dechert, "in toate camerele de operatii exista mai multi chirurgi, astfel incat fiecare poate simti ca facem ceea ce trebuie facut".
A aflat la telefon ca doi dintre baietii sai si-au pierdut un picior Liz Norden, o mama a cinci copii din oraselul Wakefield de langa Boston, isi ducea cumparaturile in casa in momentul cand telefonul mobil i-a sunat, a relatat luni publicatia "Boston Globe".
"Mama, sunt ranit grav", i-a spus fiul sau de 31 de ani in timp ce era dus cu ambulanta la unul din spitalele din Boston.
Acesta, impreuna cu fratele sau mai mare, au fost in Boston unde l-au urmarit pe un prieten ce s-a inscris si a alergat la maraton.
La telefon, baiatul i-a spus mamei sale ca picioarele sale au suferit arsuri grave in explozie. Fratele sau era langa el cand deflagratia s-a produs, dar acum nu stia unde se afla.
In urmatoarele doua ore, dupa telefoane disperate si un drum in graba pana in Boston, Liz Norden a aflat cat de grav au fost raniti cei fiii sai: fiecare din cei doi frati si-a pierdut cate un picior de la genunchi in jos.
"Nu mi-am imaginat nici in cele mai negre vise ca asa ceva s-ar putea intampla. Mi-este rau", spunea Norden in timp ce astepta la spital sa-si poata vedea copiii.
Chirurg din Boston: Tratam nu doar pacientul, ci si familia sa
AFP precizeaza ca multe dintre victimele atentatului sunt intr-o stare extrem de grava, astfel incat exista posibilitatea ca doctorii sa fie nevoiti sa mai amputeze membrele unora dintre ei. Agentia de presa a prezentat cazul Erikai Brannock, o profesoara de scoala primara, care si-a pierdut piciorul stang de sub genunchi. Brannock asista la cursa pentru a-si incuraja mama, una dintre participantele la intrecerea sportiva.
Cumnatul ei, Brian Gross, a spus pentru "Boston Globe" ca Brannock risca sa-si piarda si "cel putin o parte" din piciorul drept.
Sora ei, Acabbo, a fost si ea concurenta in maraton. Conform spuselor acesteia, cand Celeste (47 de ani) s-a trezit dupa operatie i-a marturisit ca "ii pare rau" ca nu a vazut-o trecand linia de sosire.
"Viata lui Celeste urmeaza sa fie foarte diferita de-acum inainte. Are in fata ei un proces lung de recuperare", a afirmat Acabbo Corcoran.
Peter Burke, chirurg-sef la Boston Medical Center, a declarat ca rudele victimelor trebuie sa fie implicate atent si cat mai repede posibil in experientele traumatizante ale celor dragi, precum si in urmarile de lunga durata ale acestora. "Trebuie sa tratam familia la fel de mult cum tratam pacientii", a spus doctorul.
Miercuri seara, autoritatile au anuntat ca 10 spitale din Boston au tratat peste 170 de raniti in urma atacurilor cu bombe. Cel putin 14 dintre victime sunt in stare critica. Zeci de pacienti au fost deja externati.
Agenţia de ştiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Viorel Olariu, contabilul turmentat de la Primăria Vf. Câmpului
Comunicat de presă: Modern Calor
Gheorghe Portariuc face afaceri profitabile cu partenerii germani
Botoşani: MQsine, un nou magazin in Uvertura Mall
Florin Ţurcanu nu renunţă la pedepsirea comentatorilor incomozi
Botoşani/Centrul Vechi: S-au înmulţit solicitările pentru chiriile de un euro C
CJ Botoşani: S-ar putea ca Ţurcanu să dea un verdict pripit
Parteneriat economic Botoşani – Szceava
Cum cumpără Guvernul USL tăcerea protestatarilor de la Oltchim
Nu pot să-ţi ţină gura, ne putem lipsi de ei
Horoscop
Bancul zilei: Test psihologic la angajare
Gastronomie: Răcitură de pui (Piftie)
Domnule primar, opriţi abuzurile din parcarea Elv!
Ioan Rotundu
Petru Grozavu: „Interziși” pentru Ucraina
Botoşani; Ciudatele negocieri ale primarului Portariuc
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă