Femeile din statele dezvoltate sunt atrase de barbati cu trasaturi feminine, motiv pentru care staruri ca Johnny Depp si Orlando Bloom sunt in topul preferintelor. O arata un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Aberdeen, citat de The Telegraph, potrivit caruia reprezentantele sexului frumos nu trebuie sa-si mai faca griji legate de supravietuire si, in consecinta, nu mai sunt nevoite sa-si aleaga partenerul cel mai puternic, ci pot sa se indrepte catre cel mai frumos.
Asadar, adio cu zicala: “Barbatul trebuie sa fie putin mai frumos ca dracul”.
In cadrul studiului au fost analizate preferintele a 4.500 de femei, provenind din 30 de tari din Europa, America, America de Sud, Canada, Australia si Noua Zeelanda. Femeile aveau varste cuprinse intre 16 si 40 de ani, erau heterosexuale si si-au declarat preferintele asupra a 20 de chipuri de barbati. Li s-au aratat cate doua imagini ale aceluiasi chip, dar una dintre fotografii era foarte usor alterata astfel incat erau subliniate trasaturile masculine, iar cealalta sublinia trasaturile feminine. Cercetatorii au corelat apoi preferintele cu statisticile sistemelor de sanatate, furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii.
“Am descoperit ca femeile din tari ca Brazilia, Argentina si Mexic, unde sistemul de sanatate este mai subred, sunt mai atrase de fetele masculine, decat femeile din tari ca Belgia si Suedia, care au o rata a mortalitatii mai scazuta si o speranta de viata mai mare”, a declarat autorul studiului, psihologul Lisa DeBruine. Dr. Ben Jones, care face parte din echipa de cercetare, a declarat ca “descoperirile par sa arate ca preferintele pentru diferite tipuri de barbati in diferite parti ale lumii sunt legate de diferentele din domeniul sanatatii”.
Cercetatorii au identificat asadar o legatura directa intre calitatea serviciilor de sanatate din tarile de provenienta ale subiectilor si modul in care si-au ales partenerii. In tarile cu un sistem de sanatate bine pus la punct, femeile ar alege mai degraba un barbat cu trasaturi feminine. In Suedia, tara care are cel mai bun sistem de sanatate, 68% dintre femeile chestionate au declarat ca prefera barbatii “efeminati”.
De cealalta parte, in Brazilia, tara cu cel mai prost sistem de sanatate, 55% dintre reprezentantele sexului frumos prefera masculinitatea.
In Marea Britanie – “care se afla undeva la mijloc atunci cand vine vorba de sistemul de sanatate” – sase femei din 10 prefera un partener cu trasaturi feminine. Rezultatele studiului fac parte dintr-o cercetare mai ampla asupra atractivitatii faciale si a modului in care oamenii isi aleg un partener. Pornind de la aceste premise, cercetatorii au concluzionat ca dezvoltarea sistemului de sanatate din tarile occidentale a ajuns la un asemenea nivel, incat tinerele nu trebuie sa isi mai faca griji cu privire la sansele de supravietuire si de reusita ale copiilor lor. In consecinta, s-au reorientat catre barbati cu alura efeminata.
“Rezultatele arata ca pe masura ce sistemul de sanatate se imbunatateste, barbatii puternici cad in dizgratie”, a declarat psihologul Lisa DeBruine. “Acesta ar putea fi motivul pentru care actorii cu trasaturi feminine ca Johnny Depp si Orlando Bloom sunt populari acum, prin comparatie cu Clark Gable si Sean Connery, care erau preferati in trecut”, a continuat aceasta. Psihologul DeBruine a declarat ca printre descoperirile acestui studiu se afla si faptul ca “femeile din tari cu un sistem slab de sanatate, cu o mortalitate ridicata si cu o incidenta sporita a bolilor transmisibile sunt mai atrase de chipurile masculine, decat femeile care traiesc in tari cu un sistem de sanatate bun”.
“Oamenii credeau ca frumusetea este arbitrara si ca preferintele sunt diferite de la o cultura la alta. Cercetarile noastre arata ca preferintele ar putea fi explicate mai degraba ca raspunsuri la diferiti factori de mediu”, a precizat aceasta.
Agenţia de presă HotNews