Elena Udrea a declarat că deși a declarat în instanță că cel puțin o parte din banii pentru care este anchetată au ajuns la Vasile Blaga, la acea vreme lider PDL, nimeni nu este interesat să ducă investigațiile până la capăt și să îi tragă la răspundere pe toți cei implicați.
...Faptul că deși există o disjungere pentru a se afla unde s-au dus banii și toată lumea știe. Și eu am spus lucrul acesta și mă pot chema oricând martor, dacă doresc. O parte din bani au ajuns la domnul Blaga, la partid, desigur, în campanie, așa cum există denunțuri în dosar, însă nimeni nu este interesat să ia firul banilor. Deci, (...) dacă ideea este de justiție până la capăt, atunci ar trebui să răspundă toți cei care, într-un fel sau altul, au fost implicați, a declarat Elena Udrea la sediul ÎCCJ.
Nu este prima dată când liderul PNL ajunge în faţa procurorilor anticorupţie în calitate de martor. Ultima dată acesta a dat declaraţii pe 14 aprilie în dosarul ANRP. Pe 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.