Expediaţi brutal în negura uitării

Cred că numai Dumnezeu a voit ca Ortansa să-şi unească destinul cu cel al lui Aristotel Crâşmaru şi să formeze o familie de profesori care vor marca, prin munca lor ştiinţifică, întreaga cercetare arheologică a judeţului Botoşani.
Aristotel a văzut lumina zilei la 30 noiembrie 1908, iar viitoarea sa soţie, cu un an mai devreme, adică la 15 iulie 1907. Aristotel avea să devină scormonitorul pământului după dovezi materiale care să ateste vechimea noastră pe aceste meleaguri, gradul şi nivelul de cultură şi civilizaţie care ne-a caracterizat existenţa milenară. Munca sa migăloasă n-ar fi putut avea o concretizare ştiinţifică valoroasă, dacă nu era ajutat şi de către soţia sa, Ortansa. Aceasta l-a însoţit peste tot în judeţ, pe la toate şantierele arheologice, sau a rămas acasă pentru a curăţa piesele descoperite de soţul ei, vase din ceramică vechi de mii de ani.
Despre munca de arheolog a lui Aristotel Crâşmaru au aflat savanţi de renume din ţară şi străinătate. Munca sa de cercetare a fost înmănuncheată în două volume, scrise cu mare acurateţe ştiinţifică, volume ce au devenit instrumente de lucru pentru arheologii mai tineri, dar şi izvor de cunoştinţe pentru profesorii universitari. Familie modestă, Crâşmărenii n-au dus o viaţă de huzur. Dimpotrivă, nu de puţine ori s-au epuizat fizic, muncind zile întregi pe şantier, din timpul lor liber. Şantierul le era concediul de odihnă, iar piesele descoperite satisfacţie muncii lor.
Dar, aşa cum a hotărât Dumnezeu, din lut am fost creaţi şi în lut ne transformăm după ce ceasul ne-a sunat. Ceasul lui Aristotel s-a oprit în ziua de 12 februarie 1997, la venerabila vârstă de 89 de ani. Ortansa a mai supravieţuit un an, ea decedând la 14 iulie 1998, adică la vârsta de 91 de ani. În cei doi ani supravieţuitori soţului, a apucat să vadă cum munca lor de o viaţă se risipeşte, cum dovezi ştiinţifice de incontestabilă valoare dispar pe căi obscure. Acesta a şi fost motivul pentru care m-am deplasat la Drăguşeni, localitatea unde cei doi profesori şi-au unit destinul, au muncit pentru gloria localităţii şi au coborât în mormânt pentru a intra în eternitate. Am primit nişte informaţii cum că piese valoroase de arheologie, ce-au aparţinut cândva familiei Crâşmaru, au fost vândute peste hotare în împrejurări total inexplicabile.
Mai întâi am oprit la Muzeul de arheologie din Săveni, muzeu fondat chiar de Aristotel Crâşmaru în 1965. Primele piese expuse au fost resturi şi vase de ceramică, unelte de silex şi din os, care s-au constituit în dovezi materiale cum că din paleolitic şi până în epoca bronzului judeţul Botoşani a fost locuit şi comunităţile aveau viaţă socială şi economică dezvoltată. Custodele Emil Caranica avea zi liberă, dar a fost amabil şi mi-a deschis muzeul. Nu m-a putut ajuta cu mare lucru. Am aflat doar că cei de la Poliţia de frontieră s-au interesat dacă din muzeu au dispărut exponate de tip vase ceramică sau unelte paleolitice descoperite de Aristotel Crâşmaru. Cum el a declarat că nu are lipsă în inventar, poliţiştii l-au scos din sfera atenţiei lor. S-au orientat spre Drăguşeni, localitate unde m-am îndreptat şi eu.
La şcoala din Drăguşeni, profesorii Crâşmaru au înfiinţat un muzeu, fiind expuse piese valoroase. După moartea lor muzeul a fost desfiinţat, iar piesele au fost preluate de către preotul Ioan Manoliu şi depozitate în casa soţilor Crâşmaru, casă pe care aceştia au donat-o bisericii din localitate, şi de care acum se îngrijeşte preotul. Cel puţin aşa mi-a relatat Oltica Chiaburu, profesoară de matematică, singura pe care am găsit-o în şcoală, fiind după ora 15.00
Am încercat să luăm legătura şi cu preotul, dar elevul care s-a deplasat la locuinţa acestuia ne-a adus vestea că părintele nu este acasă. Ni s-a părut ciudat, mai ales că fusese văzut de oameni. Mai degrabă credem că n-a voit să stea de vorbă cu noi. Poate că strategia sa de a ne evita are legătură cu anumite zvonuri. Toată lumea vorbeşte că fiul preotului Manoliu este cel care a vândut peste hotare piesele din colecţia arheologică a profesorilor Crâşmaru, scoţând bani frumoşi. Cam tot pe acest fir mi-au spus localnici că ar amuşina şi poliţiştii de frontieră.
Cert este că piese valoroase de arheologie au dispărut. Câte? Nu se poate şti numărul lor pentru că nu s-a făcut un inventar. În Drăguşeni s-a înfiinţat Fundaţia cultural㠄Drăguşenii”, care ar fi trebuit să se ocupe de valorificarea legală a materialului arheologic lăsat de Crâşmăreni, care ar fi trebuit să-i omagieze şi comemoreze pe cei care şi-au închinat viaţa spre gloria satului în care au vieţuit şi a şcolii în care au format generaţii de elevi. Nimic din toate acestea nu s-au petrecut. După moartea lor, soţii Crâşmaru n-au mai revenit în atenţia publică, pentru că nimeni nu-şi mai aduce aminte de ei. Nici măcar cei puşi să dea valoare operei lor ştiinţifice. Mă refer aici la Muzeul din Săveni, dar mai ales la Muzeu judeţean, care ar fi trebuit să fie interesat de a vedea şi valorifica zestrea arheologică lăsată de soţii Crâşmaru.
Fundaţia, care ar trebui să menţină aprinsă flacăra existenţei soţilor Cârşmaru, să ne aducă aminte de ei, aproape că n-are activitate. Să fie o întâmplare că preşedintele acesteia este chiar preotul Ioan Manoliu?
Nu insinuez nimic. Dar nici nu pot rămâne pasiv când două personalităţi ale vieţii ştiinţifice, dascăli de marcă ai învăţământului botoşănean, au fost expediaţi atât de brutal în negura uitării iar opera lor ştiinţifică dispare bucată cu bucată.
18.04.2007