O femeie de 63 de ani din localitatea Nicolaie Bălcescu a încercat să facă rost de bani prin nişte mijloace nu tocmai oneroase, ajungând până la urmă să fie amendată de poliţie. Joi, la Poliţia din oraşul Flămânzi s-a prezentat Alexandrina C., reclamând că în seara de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, în timp ce se afla singură la domiciliu, prin forţarea unei uşi, un vecin de-al său a violat-o. Aceasta a povestit că respectivul vecin a abuzat de ea prin ameninţări şi acte de violenţă, dar nu a putut explica de ce a venit la poliţie cu întârziere. Poliţiştii dându-şi seama că ceva nu este în regulă, au efectuat mai multe verificări, în urma cărora s-a stabilit că reclamanta a întreţinut relaţii sexuale de bună voie cu cel în cauză. Alexandrina C. a reclamat la poliţie, cu scopul de a obţine foloase materiale. Faţă de aceasta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, valoarea amenzii pentru această contravenţie fiind cuprinsă între două şi opt milioane de lei. (Dănuţ ROTARIU)