Nevasta şoferului, senatoarea Doina Federovici care este, în exprimarea lui Vanghelie, a recidivat în acest week-end cu un nou comunicat mincinos. Senatoarea a trâmbiţat o nouă ispravă a PSD-ului. Cică de la anul bugetul primăriilor ar fi conceput pornindu-se de la un venit minim de impozite şi taxe locale pe cap de locuitor în sumă de 750 lei. Dacă nu se va realiza acest venit la bugetul local, diferenţa se va completa prin sume alocate de la bugetul naţional.
Dacă tăcea, nevasta şoferului filozof n-ar fi ajuns că-i este peste putinţa intelectuală dar şi-ar fi apărat imaginea de ignoranţă în materie bugetară.
În primul rând că acest prag minim ascunde de fapt un transfer de răspundere financiar-bugetară asupra primăriilor, asigurându-se astfel mai mulţi bani la bugetul statului pe care să-i risipească premierul şi miniştrii de încredere şi devotaţi lui Liviu Dragnea.
Puse în faţa unui asemenea mod de calcul, ca să poată realiza aceste venituri pe cap de locuitor primarilor nu le rămâne decât varianta de majorare a impozitelor şi taxelor locale, lucru despre care Federovici n-a suflat nicio vorbă. Apoi, dacă primarii nu încasează venituri la bugetul local în procent de 95%, nu primesc sume în completare la buget din fondurile de echilibrare.
Chiar şi în condiţiile realizării veniturilor de 750 lei pe cap de locuitor, sumele colectate nu vor permite funcţionarea instituţiilor comunale precum primăria, şcolile, grădiniţele etc. Comuna Adăşeni are 1.388 locuitori şi poate colecta anual un milion de lei. Cu această sumă abia poate funcţiona primăria. Dar şcolile şi grădiniţele?
Federovici n-a explicat nici de ce s-a introdus acest venit minim anual pe cap de locuitor, nici ce anume a determinat nevoia stabilirii unui asemenea plafon. În spatele acestei găselniţe bugetare stă de fapt interesul liderilor PSD de a impune o reformă administrativă după cum le sunt interesele. Comunele mici nu vor putea realiza pragul şi atunci va fi scoasă la vedere legea concepută de PSD pentru reforma administrativă. Iar reforma va impune o reducere de personal. A spus ceva PSD-ul în campania electorală despre venitul minim şi o eventuală reformă administrativă? N-au spus nimic. O fac noaptea ca hoţii!
Federovici n-a rostit niciun cuvinţel despre faptul că s-au majorat salariile la bugetari şi primăriile n-au bani să acopere aceste majorări. N-a rostit nici un cuvinţel despre faptul că diferenţele de salarii câştigate de bugetari prin procese, inclusiv penalizările pentru neplata la timp, au fost incluse, prin decizia liderilor PSD, în fondul de salarii pe acest an fără a se indica şi sursa de plată. Pur şi simplu a fost pasată răspunderea asupra primarilor. Iar primarii reduc personalul din primărie şi iau bani de la investiţii ca să acopere salariile.
În schimb, Federovici n-a omis să critice Guvernul Cioloş că s-a lăudat cu creşterea economică dar în buzunarul românilor n-a intrat niciun ban În schimb a avut bani pe care nu i-a cheltuit. Guvernul Ponta s-a lăudat timp de trei ani cu creşterea economică iar în buzunarul românilor n-a intrat niciun leu, dar Federovici are ţinerea de minte de joi până mai apoi.
Dar dacă Guvernul Cioloş a lăsat bani necheltuiţi la buget, ce-a făcut PSD-ul cu ei? Parcă aceiaşi lideri PSD susţineau că Cioloş a lăsat bugetul cu o gaură de 10 miliarde de lei. Chiar că Federovici uită de la mână până la gură, sau ne ia de proşti şi ne minte în faţă.
Constat că minciuna şi manipularea rămân în continuare principii de guvernare ale PSD. Iar Federovici ţine morţiş să se facă remarcată. Eu nu fac altceva decât s-o ajut!