Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
10905
De la 07 Ianuarie 2003
115050887

Femeie salvată dintr-o groapă de trei metri, de pompieri

  • 11 May 2016, 23:00
O femeie în vârstă de 73 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost salvată, miercuri dimineaţă, de pompieri, dintr-o groapă adâncă de circa trei metri.
Femeia, care locuieşte pe strada Ioan Romanul, a uitat de groapa săpată în gospodăria sa pentru a construi un beci şi a căzut. Strigătele ei de ajutor l-au trezit pe soţ care, după ce a încercat zadarnic să o aducă la suprafaţă, a solicitat sprijin de la pompieri.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu o Ambulanţă SMURD şi accesorii specifice. La sosirea forţelor de intervenţie femeia era conştientă şi acuza dureri la nivelul umerilor. Cu ajutorul unei tărgi, aceasta a fost adusă la suprafaţă, fiind preluată de echipajul SMURD şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Informare şi Relaţii Publice

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Avocatul cinstit
Horoscopul zilei de 12.05.2016
Hexi Pharma anunta ca isi inchide fabrica si firma si ca "isi cere scuze"
Prognoza meteo pentru joi si vineri
Franta: Ministrul Finantelor admite un gest nepotrivit fata de o ziarista,
dupa ce a negat acuzatiile trei saptamani
Referendumurile locale vor putea fi organizate simultan cu alegerile locale
Gabriel Oprea a fost trimis in judecata de DNA in dosarul DIPI
Asociatia VeDem Just, despre eventuala dezincriminare a abuzului in serviciu:
Romania este obligata sa mentina incriminarea acestei fapte ca urmare a obligatiilor internationale asumate
FMI: Cresterea economica va fi de 4,2% in 2016 si 3,6% anul viitor
Statul nu a recuperat nici un leu in cazul Fenechiu.
BMW-ul fostului ministru nu a fost confiscat pentru ca "nu a fost identificat in trafic"
O reclama "Glorie lui Allah" afisata pe autobuzele londoneze starneste polemici,
dupa ce un videoclip anglican care promova Tatal Nostru a fost interzis
Fiscul propune o noua Declaratie 088 simplificata
Situatie dramatica in educatie.
Iohannis, ultimul filtru pentru o lege care ar distruge sansa de a-i pedepsi pe plagiatori
Probele realizate la ICECHIM de Guvern arata ca unele substante Hexi Pharma erau diluate si de zece ori
Botoşani: Cum alimentează Portariuc urca botoşănenilor asupra sa
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă