Ieri, în jurul amiezii, treburile mi-au mânat paşii prin zona bazarului Tati. Pentru că mi se făcuse foame, am zis că o gustare mai consistentă voi găsi la restaurantul „Podul de piatră”. Am intrat, m-am aşezat la masă şi… după ceva timp de plictiseală, m-a întrebat o ospătară ce vreau.
- Să mănânc ceva.
- Ciorbă bucovineană, de burtă, de văcuţă – îmi înşiră ea ciorbele.
- Felul doi!?
- Ceafă la grătar, cotlet, mici şi garnitură de cartofi pai.
- Carnea îi din porcul nostru sau din cel hrănit prin Europa.
- Carne import, dar îi bună…
- Nu mănânc gumă, vreau o ciorbă de burtă.
După ce-am mai aşteptat vreo zece minute, mi s-a adus ciorba. Ciorba, o apă subţirică, gălbuie la culoare, chiar plăcută ochiului, dar fără nici un gust. Smântâna a trebuit s-o comand, o jumătate de căniţă de cafea, cât să ungi linguriţa cu ea. Am pus smântâna, dar gustul nu s-a schimbat. Aroma de usturoi nu se simţea deloc, gustul iute de la ardei lipsea cu desăvârşire iar, după ce-am turnat câteva picături de oţet, s-a acrit niţel. Burta din ciorbă era bine fiartă, dar ce folos că bulca adusă într-un coşuleţ era ca de cauciuc. Am dat să muşc, dar ca să rup bucăţica a trebuit să strâng tare din dinţi şi să trag zdravăn cu mâna. Am repetat operaţiunea până ce-am data-o gata. În mijlocul farfuriei trona o frunză de dafin. Neagră la faţă, poate de supărare că a ajuns într-un loc unde n-avea ce căuta. Ardeiul iute, cu coada învelită elegant în foiţă de staniol, era mai mult dulce. Cu răbdare, am terminat de sorbit ciorba, uitându-mă a pagubă după ospătară, măcar să-mi ia banii mai repede, dacă am fost servit cu întârziere.
Tot mutându-mi privirea de la o masă la alta, chiar sub nasul meu stătea la masa vecină patronul localului cu încă trei persoane feminine. Negocia meniul pentru o nuntă. Omul era numai aere, oferea numai sfaturi înţelepte, izvorâte din experienţa de viaţă, indica sfătos din lista mult plictisitelor reţete gastronomice de nuntă. Pentru că ospătara mă uitase, am ascultat acru dialogul patronului cu clientele pe care le fraierea de la un fel de bucate la altul. Până la urmă a sosit şi nota. Apa gălbioară numită ciorbă m-a costat 4,73 lei, smântâna cu care am murdărit linguriţa 0,70 lei, bulca cauciucată 0,50 lei, ardeiul iute care de fapt era dulce 0,50 lei iar apa plată 3,00 lei, totul taman 9,43 lei. Am dat 10 lei, numai de-al dracului, şi-am plecat zicând în gând „Fii afurisită ciorbă!”, o expresie ce mi-a rămas întipărită în memorie dintr-o snoavă culeasă de Petre Ispirescu.
Dacă nu mă credeţi, vă recomand o porţie de ciorbă la „Podul de piatră”. Ca nu cumva să greşiţi localul, vă dau şi nişte indicii luate de pe nota de plată: SC CESOM SRL, Calea Naţională 160, C.f. R6868911, bon nr. 004627/25.06.2007 Vă doresc s-aveţi răbdare, cât mai multă răbdare! (Lucullus)