Soluţia ar fi să reducă fondurile pentru spitalizare, iar pentru că bugetul nu va fi prea generos cu aceste servicii medicale, acestea vor trebuie controlate la sânge.
„Trebuie să se ajungă la un sistem medical în care reţeaua primară să oprească o parte din avalanşa de cazuri care ajung la urgenţe nejustificat. Aici este problema, medicina primară nu reuşeşte să facă asta în momentul de faţă şi de aici aglomeraţia de cazuri la urgenţe. În plus, oficialii sistemului sanitar susţin că încă se fac internări prin serviciile de urgenţă nejustificat, fără să se respecte criteriile pentru internare care sunt şi acum în vigoare”, a declarat medicul Radu Mareşiu.
În aceste condiţii, controalele la internări şi raportările la Ministerul Sănătăţii se vor face lunar. La Botoşani, în cea mai mare unitate medicală a judeţului, acest „filtru” la internări funcţionează forţat şi de faptul că numărul de locuri în spital este redus de şantierul deschis pentru reabilitarea unităţii. Cu toate acestea, încă spitalul are, lună de lună, o parte din servicii neplătite de instituţia de asigurări de sănătate. (Doina Marcu)