Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1790
De la 07 Ianuarie 2003
125473519

Firmele de medicamente vor lupta împotriva corupţiei

  • lupul pus să păzească stâna
  • 21 November 2012, 23:00
Firmele de medicamente, materiale şi aparatură vor semna un cod de etică cu statul privind comportamentul în cadrul acestei relaţii, pentru a preveni practica incorectă, influenţele sau corupţia, au anunţat oficialii sistemului sanitar.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii acuză că fondurile din sănătate se scurg prin diverse modalităţi, una fiind prescriptia nejustificată de medicamente scumpe, înainte de a vedea dacă produsele ieftine nu sunt mai eficiente.
“Ministrul Sănătăţii a anunţat că va dispune un control mai riguros la prescrierile de medicamente. Sunt suspiciuni că la programul de diabet, pe plan naţional s-au prescris medicamente din cele mai scumpe, care au crescut foarte mult cheltuielile, în condiţiile în care numărul pacienţilor nu a cunoscut o creştere proporţională cu cheltuielile”, a declarat medicul Dorin Vicu. Pe programul de diabet va fi un protocol pe diabetologie. Referitor la acest program, ministrul Sănătăţii a anunţat că se intenţionează să li se includă în tratament bolnavilor medicamente mai ieftine.
“Analizăm programul, vedem prescrierile. La noi se prescrie imediat cel mai scump medicament. Ar trebui să înceapă cu insulina umană şi doar la cei cu diabet zaharat 1, adică la copii, începi cu cea scumpă”, afirma, recent ministrul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii, împreună cu experţi naţionali şi internaţionali, vor întocmi un ghid pentru diabet. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Ce vom primi… după alegeri
Botoşani: Micii voluntari ai binelui la Carnavalul toamnei
Gastronomie: Costiţă cu mazăre în sos de roşii
Petru Bogatu: Lecţia preşedintelui Timofti
Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator
Problemele sistemice ale eşecului managementului Fondurilor Structurale în România
OMV va vinde gazul din Marea Neagră românilor numai dacă au preţ
Tensiunea socială - sabia deasupra capului
USL Botoşani a blocat la Darabani sărbătoarea Zilei naţionale
Ioan Rotundu
Lăsaţi copiii să vina la mine!
Comentariul comentariilor sau… a cui este ruşinea
Ioan Rotundu
Manevrele ciudate ale lui Portariuc vizavi de investiţia Cornişa
E.ON îi dojeneşte molcom pe politicieni
Botoşani: Prefectul Macaleţi a chemat aleşii şi numiţii la ordin
semnalul a fost ca ei să înţeleagă cine-i boss-ul
Primarul Portariuc radiază falsă umanitate canină
el declară că nu se va supune dorinţei societăţii civile
10% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar n-au condiţii de acreditare
Cadrele didactice nu mai vor să facă de serviciu pe şcoală
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog