|n fiecare duminică seară, de la ora 22.30, Florin Călinescu e preşedinte în Anticamera, cel mai nou serial de fic]iune de la Pro TV! Florin Calinescu isi joacă rolul de preşedinte chiar de la biroul şi de pe scaunul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, mobilier la care au rivnit de-a lungul timpului foarte multe persoane. Printre cei care au vrut sa cumpere valoroasele obiecte de mobilier s-a aflat si Sir Elton John, căruia i-ar fi placut foarte mult să si le insuşeasca.
|n valoare de 300 de mii de euro şi cîntărind 3 tone, biroul şi scaunul pe care stă acum preşedintele Florin Călinescu în serialul Anticamera au fost comandate special pentru aniversarea din 1990 a lui Ceauşescu. După Revoluţia din 1989, mobila a rămas însă 16 ani în depozitele fabricii care a produs-o, SC IMAR ARAD, timp în care s-a interesat de ea foarte multă lume. Am primit chiar şi o ofertă de la una dintre casele de licitaţii din Londra, dar am decis că mobila destinată lui Ceauşescu face parte din istoria fabricii şi trebuie să rămînă în ţară, mărturiseşte Mauro Frola, directorul SC IMAR ARAD.
Telespectatorii Pro Tv îi vor mai putea vedea din 9 martie, de la ora 22.30 în serialul de ficţiune Anticamera pe {erban Ionescu, Dragoş Stemate, Raluca Gheorghiu, Haralambie Gromoşteanu, Ela Prodan, Irina Antonie, Iuliana Pană. (Laura Alexa)