Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15106
De la 07 Ianuarie 2003
122875173

Fosta conducere a ANSIT a deturnat peste 1,6 milioane de euro

  • 6 March 2006, 23:00
O sumă care depăşeşte 1,6 milioane de euro a fost deturnată de fosta conducere a Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT) de la scopul iniţial, a relevat ancheta efectuată, a declarat, duminică, ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar, Cristian David. El a susţinut că, în perioada 2003-2004, o parte din această sumă - aproximativ 200.000 euro, au fost alocate pentru dirijarea unor campanii de presă. „Dirijarea sumei pentru campania publicitară a fost făcută în cursul anului 2004, când, aşa cum se ştie, au avut loc alegerile, iar PSD, aflat atunci la guvernare, canaliza fonduri guvernamentale pentru publicitate de stat”, a remarcat Cristian David. El a adăugat că alţi 200.000 de euro au fost dirijaţi pentru achitarea unor deplasări în străinătate, o bună parte dintre cei care au beneficiat de aceste deplasări în străinătate fiind membri, lideri sau susţinători ai tineretului social-democrat. Ministrul liberal a arătat că rezultatul acestui control a fost trimis către DNA care va extinde cercetările.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Judecător ce n-a îndrăznit să-şi recuze şeful
Obligaţiile angajatorilor faţă de femeile gravide
O deputată botoşăneancă la New York
Consiliul Judeţean îşi pierde funcţionarii
Ciubotaru vrea schimbarea mentalităţii asupra ANPC
Pereţi dărâmaţi în litera şi spiritul autorizaţiei
Disputa Conţac –Roman pe ultima sută de metri
Populaţia din Botoşani este tot mai bolnavă
Încăpăţinarea unor mame şi consecinţele asupra copiilor
Activitatea de cesiune a creanţelor a dat rezultate la Termica
Eficientizarea actului cultural impune noi proiecte manageriale
Ciuştea vrea să se judece cu consiliile locale
Taximetriştii devin mai civilizaţi şi cu buzunarele mai pline
Razie generală în judeţ
Împiedicată să se sinucidă de către autorităţi
Omul de afaceri înfundat de un avocat al cărui prietenă lucrează la S.R.I.
Creşte numărul şomerilor
Sezonul afecţiunilor respiratorii la Spitalul de Pediatrie
Extinderile din zonele centrale trebuie să fie moderne
Idei de şcoală modernă
Primăvară pe hârtie la sediul APM
Postul Paştelui
Festival pentru elevi
Consultanţă în management oferită firmelor de specialişti olandezi
Şedinţă a Euroregiunii la Botoşani
Agricultura botoşăneană devine încet, încet europeană
Spectacol "Flori pentru mama"
Datornici la Apa Grup care nu-şi recunosc debitele
Amenzi pentru încălcarea legii
Guvernul întârzie adoptarea legislaţiei privind câinii comunitari
Serviciile de informaţii au nevoie de un proces rapid de dezvoltare şi democratizare
Petre Roman şi Ion Iliescu alături în relansarea stângii româneşti
Se vor bloca eventuale abuzuri asupra aleşilor locali ai partidului
Se cere desecretizarea pachetului de legi privind securitatea naţională
Artişti decoraţi de ministrul culturii
PD nu şi-a modificat poziţia referitoare la legea privind statutul minorităţilor naţionale
Nu avem cu liberalii o colaborare ca între parteneri adevăraţi
Miniştrii şi secretarii de stat conservatori sunt ineficienţi
Ultimele afirmaţii ale democraţilor pun într-o lumină nouă relaţiile lor cu PSD şi PRM
Gestul lui Adrian Năstase de a a-şi deschide casa este unul tardiv
Social-democraţii cer demisia Executivului
Kate Moss, din nou în centrul unui scandal
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog