Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9925
De la 07 Ianuarie 2003
122869992

Funcţii de conducere în Sănătate care nu stârnesc interes

  • 29 October 2012, 23:00
Direcţia de Sănătate Publică rămâne, în continuare cu un singur director şi fără şef la Inspecţia Sanitară. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a scos la concurs posturile de director adjunct şi de şef de Inspecţie Sanitară, dar nimeni nu şi-a depus dosarul pentru vreo unul dintre acestea.
„Nu s-a înscris nimeni, dar posturile vor mai fi scoase la concurs din nou, poate chiar până la sfârşitul acestui an”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt al DSP Botoşani.
Postul de şef al inspecţie sanitară a rămas liber la începutul verii trecute, când medicul infecţionist Stela Creţu a plecat la pensie. Celălalt post, de director adjunct este vacant de şi mai multă vreme. Reprezentanţii DSP cred că aceste funcţii nu stârnesc interesul pentru că responsabilităţile ce le revin celor care le ocupă sunt destul de mari.
Pentru postul de director adjunct nu este prima dată când a fost anunţat concurs de la Ministerul Sănătăţii, dar şi atunci nu şi-a depus dosarul niciun candidat. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Cu ce te-alegi când faci cu ochiul
Britanicii se tem că 30 de milioane de români şi bulgari le vor lua locurile de muncă
Triunghiul România - Rusia - Transnistria
cronologia evenimentelor care au tensionat relaţiile în luna octombrie
20 de ani fără Doina și Ion Aldea-Teodorovici. 20 de ani de neuitare
18 preşedinţi de secţii de votare din Olt, urmăriţi penal pentru fraude la referendum
Paralela cu cazul zăcământului de cupru de la Moldova Noua
cum au folosit oligarhii ruşi spionajul industrial pentru a controla ALRO Slatina
Reţeta zilei: Castraveţi muraţi la rece
Elemente de muniţie descoperite lângă un depozit de gunoi din comuna Călăraşi
Autoturism cu documente falsificate oprit la graniţa cu Moldova
Moldovean depistat după ce a trecut ilegal frontiera
Când Rusia a aderat la FMI, am ratat cu brio o bună oportunitate de deschidere a subiectului "tezaur"
O societate nouă în subordinea CJ ar putea prelua gunoiul din Botoşani
Constantin Conţac îşi încearcă şansele pe Colegiul 3 Botoşani
Candidaţii PPDD sunt pregătiţi de parlamentare
Botoşani: Neînţelegeri teritoriale la graniţa cu judeţul Suceava
Liviu Toma - un fudul fără portofoliu
Ioan Rotundu
Nou concurs în şcoli pentru posturile vacante
Nova Apaserv vrea să dea buzna în casa rău platnicilor
Coplata la serviciile medicale se amână până după alegeri
colpata scoate mulţi bani din buzunarul bolnavilor fără bani, vor fi condamnaţi legal la moarte
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog