Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
7025
De la 07 Ianuarie 2003
92801932

Funcţionarii publici declanşează acţiunile de protest

  • 30 June 2006, 23:00
Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici 'SED LEX' va organiza luni, 3 iulie, prima acţiune în cadrul programului de proteste aprobat de Consiliul uniunii prin pichetarea Guvernului, la care vor participa 200 de membri de sindicat, a declarat, vineri, pentru ROMPRES, Vasile Marica, preşedintele acestei alianţe sindicale. Acţiunile au fost demarate deoarece Guvernul nu a respectat prevederile protocolului semnat între federaţiile membre ale alianţei SED LEX şi ministerele la negocieri, susţine liderul sindical. Conform protocolului încheiat, până la sfârşitul luni iunie trebuia să fie redactată legea privind sistemul unic de salarizare a funcţionarilor publici şi personalului contractual. Alianţa SED LEX a demarat, totodată, un amplu proces de strângere de semnături pentru continuarea acţiunilor de protest cu greve de avertisment şi grevă generală. Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: acordarea unui salariu mediu net de 1.225 RON, acordarea sporului de fidelitate între 3 şi 20 la sută, acordarea sporului de confidenţialitate de 15 la sută, crearea unui sistem de salarizare fix cuantificabil bazat pe cariera funcţionarilor publici. Conform liderului sindical Vasile Marica, în situaţia în care acţiunea de strângere a semnăturilor se finalizează până în data de 14 iulie, Biroul executiv va declanşa acţiunile greviste începând cu data de 17 iulie.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
România îşi va reduce efectivele militare din Irak
Anunţul liberalilor este un atentat grosolan la interesul naţional al României
Premierul consideră că Ungureanu nu are motive să demisioneze
Traian Băsescu afirmă că-l respectă pe premier, dar nu şi persoana sa
Premierul consideră deplasată acuzaţia preşedintelui că ar periclita interesul naţional
Un nou val de scumpiri de la 1 iulie
Renovarea locuinţei, singura soluţie pentru cei cu venituri mici
MFP a stabilit societăţile care trebuie să aplice IFRS din 2007
A înghiţit un kilogram de cuie
Japonezii - cel mai vârstnic popor din lume
Pamela Anderson a protestat aproape goală la Londra
Şedinţa CSAT suspendată pentru 30 de minute
Precizări de la MApN referitor la întreruperea şedinţei CSAT
Modificări aduse de Guvern la Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Comentariu la comentarii (CIV)
(Ioan Rotundu)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă