Nu orice fântână conţine apă bună pentru a pregăti un borş de fasole. Odată găsită apa potrivită, punem fasolea la fiert. La borş, cea mai potrivită fasole este cea grasă. În lipsă, merge şi cea pestriţă. Sper că aţi pus, decuseară, fasolea la muiat. După un prim clocot, aruncăm apa. O aruncăm şi după al doilea clocot. Fasolea se fierbe în a treia apă. La fiert punem o ceapă tăiată sferturi şi un morcov, doi întregi.
Dacă facem numai borş, şi nu fierbem fasolea şi pentru a o făcălui, atunci legumele le punem tăiate julien. Când fasolele sunt aproape fierte, adăugăm roşiile, un ardei gras şi verdeaţa. Borşul musai trebuie să fie din cel de putină, umplut cu huşte, altfel riscăm să obţinem un preparat mai puţin gustos.
După ce s-a fiert şi borşul, îl dăm deoparte şi presărăm deasupra frunzuliţele de leuştean. Borşul de fasole fără leuştean îi ca nunta fără lăutari. Dacă puteţi avea răbdare să aşteptaţi până a doua zi, când borşul se va răci, atunci să-l mâncaţi cu o ceapă zdrobită cu pumnul şi mămăligă rece. Este ceva dumnezeiesc, de să-ţi baţi copiii, vorba ţiganului! Ştiu un ofiţer activ botoşănean, şef peste o importantă instituţie a statului, care preferă să mănânce la Mioriţa borş cu fasole şi ceapă. Să-i urăm poftă bună, ori de câte ori va pofti şi de acum înainte la aşa un meniu.
(Lucullus)
JD 1846/11.08.2006