Cu o funie legăm porcul la unul din picioarele de faţă, să-l putem pune lesne la pământ. Pentru a fi înjunghiat alegem un loc curat. Tăierea porcului, la noi, la moldoveni, se face la gât. Avem avantajul că putem colecta sângele scurs într-o cratiţă, în caz că suntem decişi să preparăm sângerete sau tobă cu sânge.
Casapul trebuie să lucreze curat şi să aibă grijă să nu se scurgă sângele pe pielea animalului, pentru că va fi mai greu de pârlit. Mai trebuie lăsat porcul să se scurgă tot sângele, pentru că numai astfel carnea va prinde culoarea plăcut-rozie şi apetisantă. Cât timp porcul este lăsat să se odihnească după tăiere, gazda va desfunda clondirul cu ţuică şi-i va servi pe cei din preajmă cu câte un păhărel două.
Tradiţia populară zice că dacă acest ritual nu este respectat, carnea nu va fi îndeajuns de gustoasă. Marin Preda obişnuia să respecte acest ritual cu sfinţenie. El mai avea pretenţia ca, înainte de a fi înjunghiat, porcul să guiţe puternic, pentru a afla vecinii că el taie porcul, dar şi pentru a-i înştiinţa de pomana care va urma.
Pârlitul se va face pe un suport special creat sau chiar improvizat. După pârlire, pielea se va curăţa bine cu o perie de paie, turnându-se tot timpul apă călduţă. Cu dosul lamei de cuţit se va răzui bine, până şoricul va prinde culoarea alb-gălbuie.
Când considerăm că l-am spălat şi curăţat bine, frecăm şoriciul cu sare grunzoasă şi acoperim porcul cu nişte pături groase, lăsându-l acoperit vreo jumătate de oră, pentru ca şoricul să devină moale şi fraged, de să se topească între buze. Important este pentru gospodină ca, după ce sângele a fost colectat în cratiţă, să-l bată cu sare, altfel se va coagula şi nu va mai putea fi folosit la preparate.
(Lucullus)
JD 1919/ 22.11.2006