Eternii demagogii ai politicii româneşti, cu care botoşănenii s-au obişnuit de-acum să îi polueze fonic cu promisiuni lipsite de acoperire, au făcut iar bâldâbâc în bazinul electoral. Rând pe rând, Crin Antonescu şi Mircea Geoană ne-au vizitat judeţul cu scopul declarat de a-şi prezenta candidaţii partidelor pe care cu onoare îi reprezintă pentru alegerile europarlamentare din luna ce urmează.
Alegeri care, spun ei, au o mare importanţă în măsurarea figurii pe care o va face fiecare candidat al partidelor la prezidenţiale. Candidaţii la europarlamentare au trecut astfel în linia a doua, scopul major fiind de fapt prezenţa liderilor celor două partide în faţa alegătorilor în calitate de viitori adversari ai Traian Băsescu.
Sâmbătă, Mircea Geoană a păşit pe meleagurile Voronei şi Tudorei, într-un turneu mediatic chipurile pentru europarlamentare, promiţând marea cu sarea, dar nespunând nimic concret. În periplul său, oamenii l-au abordat, aşa cum era şi normal cu problemele specifice ale comunităţii pe care liderul social democrat le cunoaşte de-acum pe de rost. Lecţia fiind învăţată, fireşte că nici nu i-a fost greu să rostească eternele replici fără nicio finalitate concretă, dar bune de amăgit electoratul.
Nu degeaba spunea poetul Mircea Dinescu că: Mircea Geoană este dimineaţa la guvernare şi după amiaza în opoziţie. Voronenii care au vrut să afle dacă se va rezolva vreodată problema cu drumul care le tranzitează comuna nu au aflat nimic. Nici de la el, nici de la cei care l-au însoţit. Mircea Geoană n-a promis nimic. S-a făcut că nu vede şi n-aude.
În schimb a avut grijă să viziteze unităţile prospere ale comunei şi să-şi închipuie că în urma guvernării partidului pe care cu onoare îl conduce, localitatea a ajuns în stadiul în care se află la ora actuală. Cum a venit aşa a şi plecat. Eu am venit ca să îl văd la faţă, că de promisiunile lui sunt sătul. Toţi politicienii sunt atraşi de comuna noastră fiindcă au auzit că se mănâncă bine la mănăstire, a spus un voronean, venit tocmai de la Joldeşti ca să vadă ilustra personalitate.
De menţionat că Geoană a fost dirijat, de către cei din conducerea locală a PSD, spre comunele Vorona şi Tudora, pentru ambele au primari social democraţi. Numai că de la alegerile din vara anului trecut şi până în prezent nici una dintre aceste comune n-a primit fonduri cu care să realizeze vreo investiţie mai importantă în interesul comunităţii. De unde şi nemulţumirea localnicilor. Dacă la întâlnirea cu Geoană a fost prezent un grup de voronenşi şi tudoreni, prezenţa acestora s-a datorat din obligaţiile pe care le au faţă de primari, obligaţii de ordin moral. (Eliza Sofian)