Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7669 lei
1 USD = 4.3343 lei


Număr accesări
Astăzi:
11413
De la 07 Ianuarie 2003
72064868

Gherla, celula 56, un „bandit” mai puţin!!!

  • 20 August 2010, 23:00
Nemilos şi sarcastic se dovedeşte timpul în uluitoarea sa trecere peste oameni şi fapte. Vineri 20 august, la – deja – o săptămână de la desfăşurarea simpozionului care i-a fost dedicat, eveniment înnobilat de dezvelirea primului său bust şi de lansarea cărţii „Fericiri pe margini de prăpastie”, scriitorul Dimitrie Iov este din nou comemorat simbolic, de data acesta cu prilejul împlinirii a 51 de ani de la trecerea sa în nefiinţă în puşcăria de trist renume de la Gherla.
A murit senin, pe neaşteptate, afectat de o tuse cu care îşi gonea anchetatorii, în infirmeria penitenciarului, unde împărţea patul cu alt deţinut politic faimos, memorialistul şi scriitorul Gheorghe Penciu, la câteva săptămâni după ce fusese transferat aici din sordida celulă 56, în care fusese ferecat, în lanţuri, ca răufăcătorii, după judecarea şi nedreapta sa condamnare.
Numărul celulei l-am aflat întâmplător, zilele trecute, în timpul realizării documentarului „Martirul”, filmat de ziaristul Ion Rotundu pentru emisiunea sa de pe postul Somax TV, de la flămânzeanul Trifan P. Iftodi, fost deţinut politic şi – printr-o fantastică coincidenţă – fost coleg de celulă cu scriitorul Dimitrie Iov. Intervievat despre perioada petrecută la Gherla, omul trimis după gratii pentru îndrăzneala de a fi cerut să i se cânte la o nuntă, aşa cum se obişnuia la strângerea darului pentru tinerii căsătoriţi, cântecele „Tricolorul” şi „Deşteaptă-te române”, şi-a amintit subit numele celulei în care îşi dusese amarul şi în care îl cunoscuse pe Dimitrie Iov, amănunt pe care nu mi-l furnizase în cele patru-cinci discuţii anterioare prilejuite de scrierea cărţii despre D. Iov.
Ofer cititorilor, la această simbolică comemorare, din cartea citată mai sus, fragmente din capitolul dedicat tristului eveniment, reconstituit cu ajutorul martorilor în viaţă şi a puţinelor documente păstrate în arhive.
„În dimineaţa zilei de 20 august 1959, scriitorul, ziaristul, cărturarul de mare ţinută Dimitrie Iov îşi dă sufletul în patul fatidicului spital al închisorii Gherla, pătrunzând, într-un nemeritat anonimat, în lumea celor drepţi şi în pandemoniul martirilor neamului românesc. Momentul este descris în cuvinte puţine dar dramatice de acelaşi Gheorghe Penciu, ultimul său prieten şi urmaş în ale scrisului:
„A murit lângă mine, departe de ai săi, nespovedit, neîmpărtăşit, cu urma aceea de amărăciune pe buze pe care o au numai aceia care fuseseră înşelaţi în convingerile lor. Făcuse o viroză respiratorie pe fondul unei tuberculoze mai vechi şi inima n-a mai putut face uriaşului efort. L-au scos dimineaţa, după deschidere, acoperit cu o pătură zdrenţuită, doi deţinuţi de drept comun. Apoi totul a intrat în normal ca într-un ritual obişnuit cu pierderile şi câştigurile”.
Analizând profesional cauzele care au provocat decesul lui Dimitrie Iov, scriitorul-medic C.D. Zeletin formulează în contextul suferinţelor manifestate de acesta şi ipoteza uciderii sale intenţionate, fapt care explică într-un fel transformarea umilitoare a cărturarului, în mai puţin de doi ani, de la civilul voinic, descris ca „un munte de om”, la deţinutul slab şi ogârjit descoperit de Gheorghe Penciu.
„Cineva mi-a spus că de aproape doi ani avea focare de osteomielită tuberculoasă care îi supurau. Şi că anumitor deţinuţi li se turnau medii Lövenstein, pentru cultivarea bacilului Koch, în mâncare, dacă acest lucru mai era necesar… A murit în urma unei febre teribile, netratată bineînţeles, probabil urmare a unei pneumonii”. Şi din nou memorialistul Penciu, în interviul pe care i l-am luat pe 12 iunie 2010: „A decedat senin. Seara a povestit foarte frumos, nimic nu prevedea că peste noapte o să se stingă.”
Conform regulamentului existent pe atunci în sistemul penitenciar, şi familia lui Dimitrie Iov, asemenea tuturor celor având ca rude deţinuţi morţi şi îngropaţi la Gherla, este anunţată despre moartea scriitorului la aproape trei ani de la dispariţia sa fizică. Chiar actul de deces este eliberat, conform aceluiaşi statut inuman, de Sfatul Popular Gherla, abia în mai 1961. Astfel se explică atât anunţarea târzie, pe 12 ianuarie 1962, a săvârşirii din viaţă a cărturarului în scrisorile trimise de Aglae Iov prietenilor săi de corespondenţă, cât şi eroarea strecurată în câteva materiale sintetice.
Nu mai puţin tragic este faptul că, nici măcar cu aproximaţie, nu se ştie unde este „înmormântat”, în cadrul Penitenciarului Gherla, scriitorul Dimitrie Iov. Supravieţuitorii stabilimentului de exterminare vorbesc despre fose individuale, săpate undeva, pe lângă fosta cărămidărie, dar şi despre gropi comune, cărora nu li se ştie astăzi nici numărul şi nici amplasamentul exact. Chiar dacă, cu amintirile înceţoşate de trecerea anilor, octogenarul scriitor Gheorghe Penciu susţine că,
„la 150 de metri de închisoare se afla era un cimitir, situat pe marginea unui râu ale cărui ape, atunci când se umflau, îl invadau complet, lăsând să se vadă deasupra luciului doar vârfurile crucilor, sinistre”, este puţin probabil ca deţinuţii decedaţi la Gherla să fi beneficiat cu adevărat de propriul lor loc sfinţit de îngropăciune.
Aşa cum au confirmat mai mulţi memorialişti, arestaţii trecuţi în eternitate în închisoarea lui Goiciu n-au avut parte nici măcar de minimul de respect acordat morţii de călăii lor, de sicriele încropite în fugă şi de coborârea atentă a acestora în solul lipicios. Amintirea înfiorătoarele morminte comune, anonime, fără cruce, în care erau aruncate, introduse de gardieni în saci, cadavrele dezbrăcate în pielea goală ale deţinuţilor politici morţi la Gherla, completează astăzi, la 50 de ani de la tragicele evenimente de atunci, dosarul celui mai mare rechizitoriu al comunismului postbelic.
Din păcate, pe zi ce trece, documentele, mărturiile, amintirile din această epocă nefastă sunt din ce în ce mai puţine. Doar o mână de scriitori, memorialişti, ziarişti îşi mai amintesc, şi asta din ce în ce mai rar, de reparaţia morală care trebuie efectuată, de martirii neamului românesc. De cei care au crezut că, prin jertfa lor, în anii cumpliţi de teroare comunistă, chiar pot face sau schimba ceva. (BPF)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


Horoscop
Program Tv SOMAX, sâmbătă 22 august şi duminică 23 august
August 23, sărbătoarea noastră dragă
sau cum s-au agitat steagurile în fundul lui Feodorov
Bancul zilei: Alcoolul şi soacra
Basarabia, osul care i-a ramas in gat Rusiei in relatia cu Romania
Cazul Grecu „ar putea acoperi un agent rus infiltrat în cadrul serviciilor de informaţii române”
În plină criză economică sindicatele mai leagă o piatră de moară economiei
majorarea salariului minim la 750 ler
Zece senatori PDL, aşteptaţi să demisioneze
Refuză să retragă moneda cu patriarhul Miron Cristea
Niolas, ţiganul de la Elysee
Organismului nostru îi place sexul
Ţurcanu se răscoală împotriva birului impus de Crin Antonescu
Ţurcanu nu mai vrea prostituţie politică în PNL
Luni se întrerupe apa la robinete
La Protecţia Copilului se moşeşte funcţia de director economic
CAS Botoşani stă bine la colectările de fonduri
Botoşănenii caută nod în papură operatorilor de telefonie mobilă
doar pentru a-şi rezilia contractele în favoarea altor operatori
Inspectorii sanitari ţin la secret o unitate alimentară închisă
Inspectorii sanitari ţin la secret o unitate alimentară închisă
S-au înghesuit să-i vadă Udrea
Parcare subterană în centrul Botoşanilor în circa doi ani
cu bani de la Elena Udrea
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă