Mai întâi mi se arătă, ieşind firav din ceaţa gri-cenuşie a comunismului, purtând uniforma kaki, generalul Mihai Chiţac. Proaspătul emanat al Revoluţiei, propovăduitorul comunismului cu faţă umană şi fondatorul culturilor de trandafiri democratici, părintele Iliescu, s-a bucurat mult să se vadă azi înconjurat de aceeaşi oameni de încredere de ieri. Aşa că l-a numit ministru la Interne. Vreo jumătate de an a stat kakiul la Interne, că în 14 iunie 1990 a fost înlocuit cu tuciuriul Doru Viorel Ursu, un avocat plăpând şi speriat. S-a acomodat repede şi-a prins a pune în greutate. I-a priit funcţia la Interne, chiar dacă a stat numai până în 16 octombrie 1991, când Roman a fost mielul lui Iliescu dat jertfă minerilor. Ursu poate fi văzut şi astăzi, un prosper avocat cu burtică.
Stolojan l-a luat sub aripa sa pe Victor Babiuc. Şi el un ţâr al regimului comunist. Odată aşezat pe scaunul de la Interne s-a rotunjit la buci şi înroşit în obrăjori precum fata mare în noaptea nunţii. În 20 noiembrie 1992 a trebuit să cedeze locul anonimului George Ioan Dănescu. Vă mai aduceţi aminte de el? Nici eu! Oricum, a stat ceva pe scaunul celor încă cu uniforma albastră. A fost schimbat în 6 martie 1994, cu Văcăroiu premier. În locul său a fost adus un muntean slăbănog şi la trup şi la etaj, cu aere de avocat de ţară, prăfuit şi uzat la haine. Mă refer la Doru Ioan Tărăcilă. S-a beşicat repede la trup. Când a părăsit Internele, făcând loc celor din CDR, semăna mult cu Blaga de acum.
Bătrânelul ţărănist Gavril Dejeu şters a venit, ruşinos a plecat. Mă refer la prestaţia sa ca ministru. S-a făcut remarcat printr-un singur eveniment. Atunci când lucrătorii de la Combinatul de vinificaţie de la Valea Călugărească au ocupat calea ferată Buzău Ploieşti şi invers, a dat ordin ca foştii miliţieni, botezaţi poliţişti, să-şi ia puşcoacele şi să tragă fără milă. Aşa învăţase el la istorie că făcuse înaintaşii săi la Lupeni 1929 şi Griviţa 1933. N-a mai apucat să vadă baia de sânge, că s-a găsit o minte luminată care i-a contramandat ordinul. În schimb, când a fost să-şi măsoare bătrâneţile minţii cu agerimea braţelor minerilor, la podul de pe Olt, a ieşit terfelit rău din bătălie. L-a înlocuit premierul Radu Vasile cu mai sprintenul Dudu Ionescu. Bătrânelul a plecat în anonimatul de unde a venit, ducând cu el un început de burtică şi o luminoasă chelie.
Iată că ne apropiem deja spre zilele mai dragi politicienilor. Să-l trecem în întuneric şi pe Dudu Ionescu, pentru că preşedintele îndrăgostit de democraţie, Emil Constantinescu, n-a putut ţine aprinsă flacăra de la capătul tunelului şi să-l scoatem la lumină şi la rampa capitalei pe clujeanul Ioan Rus. De el sper că vă amintiţi ce slab a coborât în Capitală şi ce grăsuţ s-a retras apoi la Cluj, de unde face şi desface ploile în PSD-ul condus de Prostănacul lui Iliescu.
Cu puţină imaginaţie, iată că am reuşit să ajung de unde am plecat. Adică la godăcelul de Blaga, şeful Internelor, şpriţangiu de rang prezidenţial şi straşnic luptător de sumo cu prea galantul premier Tăriceanu. Osânza adunată strop cu strop şi depozitată cu meşteşug sub piele, nu numai că îl protejează de loviturile cu corpuri contondente, dar îl face şi nesimţit. Şi faţă de noi, electoratul, şi faţă de şeful său, premierul.