Născut în satul Durneşti, Coroi s-a haiducit pentru că a intrat în conflict cu autorităţile vremii, autorităţi cu care, după ce va dobândi celebritate, va colabora la hoţii. Se spune despre Coroi că jefuia numai pe oamenii bogaţi, pe boieri şi arendaşi. Abil în a se travesti în femeie, jandarm, preot sau funcţionar al statului Coroi reuşea să intr4e în casele boierilor şi să-i prade.
Plăcerea lui era să-şi anunţe victimele printr-un bileţel cum că în noaptea de…, la ora de…, el va veni pentru a i se înmâna suma de… bani. Se spune că nu se cunoaşte niciun caz în care Coroi să nu se fi ţinut de cuvânt şi să nu-l fi prădat pe boierul avertizat prin bilet să pregătească suma de bani.
Despre modul în care Coroi îşi schimba înfăţoşarea şi-i prăda pe boieri cele mai frumoase legende au fost culese şi înmănuncheate într-un volum de către dorohoianca Elida Agrigoroaiei, cea care şi-a dedicat mare parte din viaţă culegerii de legende cu preponderenţă de pe întreg cuprinsul judeţului Botoşani şi Dorohoi. Intitulat „Legende din Moldova”. Volumul a fost tipărit la Bucureşti în anul 1984 şi de atunci nu ştiu să mai fi fost editat.
Din aceste legende se desprinde faptul că haiducul îi prăda pe bogaţi şi împărţea o parte din pradă la cei săraci. Că a procedat şi aşa eu am găsit şi o dovadă vie. Când am filmat la Lumea lu’ Rotundu seria de reportaje „Haiducul Coroi”, am găsit în localitatea Suliţa pe bătrânica Elena Balan care în copilăria ei l-a văzut pe Coroi prin sat în mai multe rânduri.
În Suliţa Coroi avea o drăguţă la care venea destul de des şi tot din casa acestei drăguţe avea să fie ridicat de către poteră, adică de jandarmii de la Botoşani. Povestea bătrâna Balan că, somat să iasă din casă, Coroi a ieşit îmbrăcat într-un costul elegant, cu cravată la gât şi cu o ţigară aprinsă între degetele mâinii. Jandarmii l-au urcat politicos în maşină şi l-au dus la Botoşani. Spre seară Coroi era din nou în Suliţa. Se ştia că el era pe-o mână cu şeful jandarmilor de la Botoşani căruia îi făcea parte din pradă.
Dar Coroi era în înţelegere şi cu şefii de post din comune. În volumul său „Popas în Valea Miletinului”, jurnalistul Dumitru Ivan descrie, pe baza unor mărturii vii, cum Coroi a căzut la înţelegere cu şeful de post din Copălău. Pe valea Miletinului, Coroi tâlhărea carele cu negustori care veneau dinspre Hârlău spre târgul Botoşani. Avea iscoade pe la Frumuşica, Flămânzi care-l anunţau de prezenţa carelor negustorilor iar Coroi stabilea locul unde să fie prădaţi.
De obicei opera în zona de pădure numită La Ţiganca sau în apropiere de mănăstirea Coşula iar marfa prădată era transportată pe cai în adâncul pădurii de pe dealul Holm, în locul numit Masa Tâlharilor. Aici banda lui Coroi poposea, mâncau, după care împărţeau prada pe cai şi porneau în adâncul pădurii spre
spre izvorul Bahluiului la o grotă bine ascunsă pe-o coastă de deal, la câţiva kilometri de actualul Schit Balş. Pitită în adâncul codrilor înspăimântători de întunecoşi aşa cum mai sunt şi astăzi, grota era de fapt o adâncitură în masa de gresie a dealului, numai bună de adăpostit prada. De aici, de la grotă, prada era pregătită pentru valorificare în târgul Botoşaniului unde Coroi avea legături cu negustorii evrei care pentru un comision gras valorificau mărfurile prădate. Renaşterea schiturilor şi mănăstirilor după 1990 a făcut ca şi Schitul Vorona, aflat în apropiere cu grota, să fie refăcut şi să devină prosper, aşa cum se bucură de prosperitate toate aşezămintele monahale de astăzi. Călugării au pus ochii pe grotă şi cu timpul au amenajat aici un altar, dezvoltând şi o poveste specifică unor astfel de locuri ascunse cum că în grotă s-a nevoit un sihastru.
Orice s-ar putea spune despre Coroi dar că s-ar fi nevoit precum un sihastru nu. Coroi, după ce comuniştii au preluat puterea, a devenit ofiţer de Securitate şi a coordonat prin păduri şi mulţi lupta cu grupurile de militari şi contestatari ai comunismului refugiate prin munţi.
Ultima oară, conform mărturiei unui localnic din satul Cerbu, comuna Copălău, cu care am stat de vorbă, pe Coroi l-a văzut la intrarea în Buzău dinspre Bucureşti unde făcea controale pentru a descoperi mărfurile de contrabandă, mai ales băuturile alcoolice.
Moartea lui Coroi rămâne o enigmă pentru că nimeni nu cunoaşte unde ar fi murit şi ar fi fost îngropat. La Primăria Durneşti, unde ar fi trebuit să-i fie anunţat decesul şi care ar fi trebuit să elibereze certificatul de deces nu s-a primit nicio informaţie despre moartea acestuia.
Secretarul primăriei obişnuieşte să spună că haiducul Coroi s-a născut, dar nu are înregistrat decesul lui, deci trăieşte, dacă nu s-o fi înălţat la cer. Cert este că grota unde Coroi îşi adăpostea prada este acum cunoscută drept grota sihastrului şi puţini sunt cei care cunosc adevărata istorie a grotei.
Accesul la grotă este destul de dificil, de la drumul de acces trebuie să urci şi să cobori panta abruptă a dealului pe o cărare destul de periculoasă iar pe vreme de ploaie nu se poate ajunge. De cu toamnă şi până primăvara nu se poate ajunge la grota devenită altar decât numai dacă eşti echipat corespunzător accesului pe munte.
Nu cred că stareţul de la Schitul Vorona va investi bani ca să creeze o cale de acces amenajată turistic, cum nu cred că de la Primăria Vorona, grota fiind pe raza acestei comune, primarul actual, profesorul Aurel Ştefan, va investi în aşa ceva.
Locul, prin de legendă, ar putea devenit un căutat şi atractiv punct turistic. Împletirea legendei haiducului Coroi cu cea fictivă a unui sihastru care s-ar fi nevoit pe aici ar trezi interes turistic, iar altarul amenajat (vezi filmuleţul) ar putea uşor deveni loc de pelerinaj.
Sălbăticia locului, nimb ul legendelor despre Coroi şi povestea sihastrului care s-a nevoit sunt un potenţial turistic de care ar beneficia mănăstirea şi schitul Vorona. Pentru a se pune în valoare este nevoie de o minte luminată în cultura botoşăneană care să-şi dea mâna cu cele două aşezăminte monahale şi să atragă fonduri europene, că, slavă Domnului, este de unde, putându-se amenaja un traseu turistic care, bine mediatizat, să ne facă judeţul şi mai celebru de cât este. Tot ne plac nouă pelerinajele religioase!
Ioan Rotundu
