Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
845
De la 07 Ianuarie 2003
123124416
pnl

Horoscop

  • 9 March 2008, 23:00
Berbec – Dacă aveţi de semnat un contract sau alte documente oficiale, fiţi cât se poate de atent, deoarece în a doua parte a zilei pot să apară încurcături serioase.

Taur – Popularitatea în jurul persoanelor de sex opus va creşte simţitor. Vi se vor face complimente, chiar declaraţii, dar nu trebuie să le luaţi în serios chiar pe toate.

Gemeni – Relaţia cu colegii va evolua excelent şi veţi putea miza pe sprijinul acestora ori de câte ori veţi avea nevoie. Şi colaborările vor fi avantajoase din toate punctele de vedere.

Rac – Din punct de vedere sentimental, lucrurile nu evoluează nici pe departe aşa cum vă doriţi. Este posibil ca partenerul de suflet să aibă unele probleme de sănătate.

Leu – Vi se pot ivi ocazii şi beneficii nesperate, totuşi nu vă grăbiţi şi nu vă încredeţi în cei care vi le oferă aparent în mod dezinteresat. Trebuie să ştiţi bine ce vă vor cere în viitor.

Fecioară – Sunteţi cam comod iar acest lucru v-ar putea împiedica să rezolvaţi situaţiile cu care vă confruntaţi astăzi. Există o oarecare oportunitate pentru accidente.

Balanţă – Există momente când judecaţi greşit oamenii, aşa încât ar fi mai bine să reflectaţi înainte să compromiteţi o prietenie aproape ideală.

Scorpion – Amânaţi vizitele planificate pentru această zi. S-ar putea să nu decurgă întocmai cum aţi dori. Împreună cu partenerul puteţi să faceţi planuri în legătură cu o locuinţă.

Săgetător –E o zi favorabilă relaţiilor sentimentale şi nimic nu vă poate strica buna dispoziţie. Sunteţi dispus să faceţi declaraţii de dragoste şi cadouri.

Capricorn – Gândirea pozitivă şi abordarea unui zâmbet permanent vă fac să obţineţi sprijin chiar de la persoanele care nu vă plac aşa de mult! Atenţie la regimul alimentar şi la răceală.

Vărsător – Trebuie să fiţi foarte atenţi la tot ceea ce este legat direct de bani. Nu prea puteţi să vă lăudaţi cu mari perspective financiare, iar dacă veţi primi bani, îi veţi cheltui.

Peşti – Astăzi, puterea de creaţie este pentru dvs. un atu. Pentru idealurile la care aspiraţi alături de intimi, veţi găsi şi alţi susţinători. Pledaţi pentru soluţiile dvs. originale.


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Suntem în Europa, dar continuăm să ne facem nevoile pe sub gard
Arhitectul şef Sandu a sunat din cornul vânătorii urbanistice
trompeta liberală a lui Eram îi ţine isonul începe hăituirea proprietarilor de construcţii neautorizate
Verba volant pentru votul uninominal, scripta manent împotriva lui
Suntem nişte nevrednici
Ioan Rotundu
DSV din Botoşani gazdă pentru toţi colegii din ţară
Ne crede prea proşti ca să ştim folosi votul uninominal
Strategie de dezvoltare pe... finiş
Teatrul de Păpuşi „Vasilache” pleacă în Turcia
Profesorii se pot perfecţiona în Turcia
Comentariul comentariilor (LXX)
(Ioan Rotundu)
Dacă se declară ţigani, elevii români pot ocupa locurile romilor
CCD şi-a acreditat un nou curs
Furturi şi violenţă în şcoli
Sindicaliştii vor ca tichetele cadou să se acorde din bugetul Educaţiei
Botoşănence „sancţionate” cu felicitări şi flori
Spun lucruri trăsnite şi-s toţi o apă şi-un pământ!
(Cârcotaşul)
Cupidon pentru o zi!
Vasilescu bravează, dar după ce-a avut loc războiul politic
Reacţie involuntară
La nevoie, mai negociază un pic
Program TELE’M Botoşani, luni, 10 martie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog