Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21985
De la 07 Ianuarie 2003
122907634

Horoscopul săptămânii 29.10 – 4.11.2018

  • 28 October 2018, 14:08
Berbec
Sănătate. Evenimentele prefigurate marțea și/sau miercurea aceasta vin ca o concluzie favorabilă la contextul familial recent. Din câte se pare, lucrurile se așază într-un fel care te avantajează, deci n-ar fi de mirare dacă simți că ți se ia o piatră de pe inimă. Un anumit capitol mai puțin fericit e pe cale să se încheie, prilej numai bun să privești viața dintr-un alt unghi decât până acum.
Bani și carieră. Întâlnirile de afaceri și negocierile duse cu asociații, clienții și/sau colaboratorii sunt susținute de astre în intervalul marți-joi. Cu puțin tact și diplomație, reușești să zici ca ei și totuși să iasă cum vrei tu în cele din urmă. Încearcă doar să nu-ți impui punctul de vedere prea agresiv. Se pun pe tapet vineri chestiuni financiare care se cer rezolvate echitabil, mai ales dacă-i includ și pe alții.
Familie și cuplu. După cum ziceam, climatul familial dă semne de îmbunătățire în prima parte a săptămânii. Ce-i drept, rămân conturi de reglat cu părinții sau figurile autoritare din viața ta, dar parcă nu ca altădată. Tot acest progres se poate duce pe apa sâmbetei în weekend dacă te lași prea puternic afectat de metehnele celor dragi. AstroDex recomandă să nu mai încerci să-i faci să se schimbe.

Taur
Sănătate. În intervalul marți-joi e posibil să depui mai multe eforturi decât de obicei pentru a-ți crea în jur o atmosferă liniștită și armonioasă care să-i priască atât minții, cât și organismului tău. Totuși, te-ai putea confrunta cu tendința de a aluneca către trândăvie și o prea mare indulgență vis-a-vis de tine însuți. AstroDex te avertizează nu confunzi echilibrul cu delăsarea.
Bani și carieră. Zilele de marți, miercuri și joi se pot dovedi prielnice medierii diferențelor dintre tine și asociați, colaboratori și clienți, reușind chiar să te situezi cu câțiva pași înaintea competiției. Din câte se pare, te bucuri de un mediu profesional care-ți permite să lucrezi fără prea multe presiuni exterioare, deși poți simți uneori că anumiți colegi îți suflă-n ceafă. Nu-i lăsa să te distragă!
Familie și cuplu. Tot în intervalul marți-joi se pot îndulci anumite nepotriviri de caracter dintre tine și partener cu care deși te-ai obișnuit într-o anumită măsură, nu înseamnă totuși că te-au deranjat mai puțin. Zilele de weekend vă permit să consolidați aceste progrese atâta timp cât comunicați la timp ce anume vă necăjește unul la celălalt. Mai aveți de lucrat pe viitor, dar ați intrat pe făgașul normal.

Gemeni
Sănătate. Zilele de weekend s-ar putea dovedi oarecum problematice cât privește acest sector de viață. Poate că te găsesc într-o pasă proastă, îngândurat sau doar extenuat, stare care ți-a devenit familiară într-o oarecare măsură în ultima vreme. AstroDex recomandă să te înconjori de oameni veseli, să iei lucrurile mai puțin în serios sau să-ți rezervi câteva ore pentru odihnă. Va fi bine!
Bani și carieră. E drept că treci printr-o perioadă mai aglomerată momentan, dar cândva în intervalul marți-joi s-ar putea să culegi roadele muncii depuse în ultimul timp. Poate că nu va fi vorba de o remunerație astronomică, dar e suficient încât să simți că nu te-ai spetit degeaba. În sfârșit, se poate spune că se arată luminița de la capătul tunelului în ceea ce privește sfera financiară.
Familie și cuplu. De miercuri până joi, viața ta sentimentală se animă simțitor, poate pentru că redescoperi plăcerea flirtului și a jocului în plan amoros. Dispoziția ludică îți conferă trecere chiar și-n rândul celor mici, deci n-ar strica să plănuiești activități de timp liber alături de partener și/sau copii. Rânduiește-ți totuși în așa fel programul încât să-ți poți permite să faci ceva doar pentru tine.

Rac
Sănătate. Acest capitol de viață pare să nu se numere printre cele vizate de astre săptămâna aceasta. Ba din contră, contexul celest al zilelor de marți, miercuri și joi îți conferă bună dispoziție și optimism. Poate că nu ajungi să jubilezi, dar resimți mai puțin apăsările pe care n-ai putut să nu le observi de ceva timp încoace. Încearcă să te păstrezi așa cât mai multă vreme. Nu-i ușor, dar nici imposibil!
Bani și carieră. Deși nu se arată evenimente notabile pe acest plan, se dorește să acorzi mai multă atenție felului în care manageriezi relațiile cu conducerea. Poate că ai impresia că au un dinte împotriva ta sau că te propulsează în tot felul de activități care presupun să ieși din zona ta de confort profesional. Horoscopul saptamanii viitoare recomandă să le iei ca pe o provocare care te ajută să crești și să le demonstrezi valoarea ta.
Familie și cuplu. După cum spuneam, se observă o schimbare în bine în ceea ce privește starea ta de spirit în prima parte a săptămânii, fapt care nu trece neobservat de apropiații tăi. Nu-i de mirare dacă te alegi cu câțiva admiratori/oare, deși nu căutai neapărat atenția lor. Evită totuși să te arunci cu capul înainte într-o relație dacă ești liber/ă de contract. Bucură-te de perioada de burlăcie!.

Leu
Sănătate. Marți, miercuri și/sau joi ar putea avea loc evenimente în planul personal sau familial care te eliberează de anumite dubii, neliniști sau temeri care ți-au cam dat de furcă în ultima perioadă. Primești vești despre însănătoșirea cuiva drag, sosesc analize medicale care arată că totul este în ordine sau doar se liniștesc apele în viața ta și poți respira ușurat. Iese soarele și pe strada ta!
Bani și carieră. În intervalul marți-joi se recomandă să te implici activ în ședințele de la muncă, întrevederile de afaceri sau sesiunile de negocieri. Șansele sunt mari să se concluzioneze în favoarea ta. Programează, dacă este posibil, semnarea contractelor într-una din aceste zile. AstroDex prefigurează că primești ponturi valoroase care-ți permit să cazi la un armistițiu cu colegii de muncă mai dificili.
Familie și cuplu. Dacă-ți găsești disponibilitatea către comunicare, ai putea clarifica în intervalul marți-joi chestiunile de familie confuze care te-au pus pe gânduri de ceva timp încoace. Pentru a afla răspunsurile de care ai nevoie, trebuie să pui întrebările potrivite. Poate că mai rămân subiecte sensibile pe ordinea de zi, dar începe să se facă lumină. Dă orgoliul deoparte și fă primul pas!

Fecioară
Sănătate. Din câte se pare, acest sector de viață reușește să se țină departe de colimatorul astrelor săptămâna aceasta. E important totuși să eviți a-ți disipa energia în mai multe direcții. Ce-i drept, te așteaptă alergătură de colo-colo și multă agitație, dar atâta timp cât te menții cumva deasupra lor, reușești să faci față provocărilor.Horoscop săptămîna viitoare recomandă să fii selectiv și nu faci excese.
Bani și carieră. Dacă urmărești să lansezi o afacere în asociere cu alte persoane ori să te dedici unor planuri de viitor pe care le ai în comun cu altcineva, fă (primele) demersuri cândva în intervalul marți-joi. Se acoperă pe ultima sută de metri anumite lipsuri financiare și se poate ajunge la un numitor comun în privința unor neînțelegeri care ți-ar fi putut pune bețe-n roate. Mergi înspre mai bine!
Familie și cuplu. În cea mai mare parte a săptămânii, te bucuri de prezența oamenilor dragi. Probabil te vezi mai des cu prietenii, te suni de mai multe ori decât până acum cu rudele apropiate, ceea ce înseamnă că poticnelile pe partea de relaționare încep să nu mai constituie o problemă. Folosește-te de acest prilej pentru a reînchega relațiile cu aceia cu care nu ai menținut un contact stabil în trecut.

Balanţă
Sănătate. E posibil ca prima zi din săptămână să fie singura care te surprinde cu garda jos. Nimeni și nimic nu pare să-ți intre prea ușor în grații, poate că ești mai mofturos decât de obicei, fapt care nu-ți permite să te bucuri de oportunitățile care-ți ies în cale lunea aceasta. Poate că lucrurile nu stau mereu așa cum îți dorești tu, dar nu le lăsa să-ți afecteze prea puternic echilibrul la nivel interior.
Bani și carieră. Cam pe tot parcursul săptămânii se întrevăd mici progrese pe plan profesional și financiar. Poate că promovarea se lasă încă așteptată, dar s-ar părea că te pomenești cu beneficii materiale neașteptate. Ce-i drept, nu se ridică la nivelul meritelor tale, dar e un indiciu clar că nu stagnezi. AstroDex recomandă ca pentru moment să te mulțumești cu acest ritm de evoluție constant.
Familie și cuplu. În intervalul marți-joi nu întâmpini dificultăți prea mari în a te simți în elementul tău. Șarmul și carisma de care dispui te scot basma curată din situațiile tensionate, mai ales din cele de pe planul sentimental. În jurul zilei de sâmbătă, cariera ta sau a partenerului se poate pune de-a curmezișul relației de cuplu, dar dacă dați cărțile pe față, nu se degenerează într-un conflict.

Scorpion
Sănătate. Intervalul marți-joi se întrevede a fi unul destul de solicitant pentru bunăstarea ta fizică, dar mai ales mentală. Probabil că-ți va fi ceva mai dificil decât de obicei să-ți regăsești liniștea interioară de vreme ce gândurile tale atentează la calmul tău sufletesc. AstroDex recomandă exercițiile de respirație pentru că te pot ajuta să-ți redobândești pacea și armonia în cuget și simțire.
Bani și carieră. Lunea aceasta te-ar putea preocupa ceva mai mult proiectele de grup, respectiv planurile de viitor. Deși nu consideri că ești pregătit întru-totul pentru a-ți aroga mai multe responsabilități, se arată situații menite să-ți demonstreze că ești mai capabil decât crezi. Caută totuși să nu treci cu vederea indicațiile și directivele superiorilor, chiar dacă ești de părere că nu-ți folosesc prea mult.
Familie și cuplu. Orele de după programul de muncă de luni s-ar dori dedicate prietenilor, mai ales dacă intenționezi sau derulezi în prezent proiecte în asociere cu aceștia. În zilele imediat următoare, se recomandă să petreci mai mult timp în compania propriei persoane. Weekend-ul te surprinde ceva mai sociabil, dar evită compania persoanelor cu care poți intra în conflicte de orgolii.

Săgetător
Sănătate. Zilele de vineri și sâmbătă s-ar putea să te surprindă ușor melancolic, poate chiar negativist, atitudine despre care nu se poate spune că te caracterizează. De asemenea, e posibil să consideri că nu dispui de energia necesară pentru a ieși din acest con de umbră. Nimic mai fals! AstroDex recomandă să faci un efort să-ți schimbi optica. Ești mai capabil decât crezi să faci aceasta.
Bani și carieră. Marți, miercuri, chiar și joi se prefigurează oportunități de a recupera împrumuturi pe care nu sperai să le mai vezi returnate ori să afli că o datorie pe care te temeai că n-o poți achita a fost restituită, dar ai uitat acest lucru. Ai multe de câștigat dacă te hotărăști să-ți faci treaba la serviciu departe de ochii curioșilor sau ești discret cu privire la detaliile activităților tale profesionale.
Familie și cuplu. Intervalul marți-joi abundă în interacțiuni cu aceia care au pasiuni, idealuri și crezuri în comun cu tine, deși nu sunt excluse ocaziile în care orgoliile nu vă permit să cădeți la un armistițiu în timp record. În cea mai mare parte a weekendului, adică vineri și sâmbătă, s-ar putea să fii ceva mai retras, dar duminică începi să te simți din nou bine în propria piele. Ai răbdare cu tine însuți!

Capricorn
Sănătate. Duminica s-ar putea să-ți fie presărată cu evenimente care te determină să cazi pe gânduri. La propriu. Și să-ți fie greu să te ridici. Poate nu fizic, dar la nivel moral, cu siguranță. AstroDex recomandă să nu-ți pui întrebări ale căror răspunsuri nu le vei afla niciodată. Unele întâmplări sunt sortite să se întâmple, nu pot fi controlate și tot ce poți face e să le iei așa cum sunt și să mergi mai departe.
Bani și carieră. Sarcinile profesionale primite în intervalul marți-joi îți pot permite să deții mai mult control asupra modului în care sunt îndeplinite ori a instrumentelor utilizate. Nici la capitolul "comunicare" nu stai rău, recomandându-ți-se să programezi întâlniri de afaceri și interviuri de angajare în aceste zile. Cazi mai repede și mai ușor la un acord cu asociații privind strategiile viitoare.
Familie și cuplu. Deși diferențele dintre tine și partener vă dau încă târcoale, acest lucru nu înseamnă că, în intervalul marți-joi, nu reușiți să găsiți un numitor comun în nicio privință. Se pare că ambițiile voastre se intersectează undeva, prilej numai bun să vă schițați viitorul împreună. Burlacii/țele acestui semn ar putea primi undă verde din partea unui/ei amic/e pe care-l/o simpatizau demult.

Vărsător
Sănătate. Pare că acest sector de viață este ocolit de influența astrelor zilele acestea. Dacă ți s-a dat un diagnostic recent, dar simți nevoia unei a doua păreri, consultă un medic la mijlocul săptămânii. E foarte posibil să primești vești bune. În rest, încearcă să nu mai pui la suflet toate câte se întâmplă în jurul tău. Horoscop săptămânal prefigurează că ai multe de câștigat dacă iei lucrurile așa cum sunt fără să te lamentezi!
Bani și carieră. De marți până miercuri, toate par să decurgă mai bine decât te-ai fi așteptat la nivel profesional. Poate că nu te simți încă suficient de apreciat, dar cel puțin primești sarcini care se potrivesc cu nivelul tău de pregătire. Crești în ochii superiorilor simțitor dacă abordezi sarcinile primite cu profesionalism și dedicare. Continuă să faci o treabă bună și poți fi propus pentru o promovare!
Familie și cuplu. Sentimental vorbind, nu se întrevăd schimbări notabile în viața ta, dar pe plan social, e posibil să apară noutăți duminică. Fie constitui tu una, făcându-ți intrarea într-un alt cerc de persoane, fie apar fețe noi în anturajele în care te învârți deja. Oricum, abilitățile tale de comunicare și integrare nu trec neobservate, ceea ce te face să te simți bine în pielea ta. Îndrăznește mai mult!

Peştii
Sănătate. Acest domeniu de viață trece cu bine de radarul astrelor săptămâna aceasta, prilej numai bun să te concentrezi pe alte sectoare. Chiar și așa, nu-ți strică să reinstaurezi ordinea în stilul tău de viață dacă crezi că ți-ai permis cam multe în ultima vreme. Fă-o însă treptat, fără să-ți impui restricții prea mari încă de la început. Tehnica pașilor mărunți dă mereu rezultatele scontate.
Bani și carieră. Dacă crezi că asociații sau colaboratorii tăi nu au un aport egal cu al tău în activitățile întreprinse în comun, ar fi cazul ca în intervalul marți-joi să faci ajustările care se impun. Altfel, poți ajunge să investești mult mai mult timp, bani sau energie decât ei. E drept că profiți și tu de pe urma rezultatelor, dar o parte din lauri le-ar reveni lor pe nedrept. Horoscop săptămânal vă recomandă să discuți cu ei acest aspect.
Familie și cuplu. Dacă luni s-ar putea să ai parte de unele fricțiuni cu partenerul, marți, miercuri și joi le dai cu repeziciune uitării. Se prea poate să fiți mai îndrăgostiți ca niciodată, probabil și pentru că descoperiți pasiuni și interese comune care vă consolidează și mai puternic relația. Dacă ești liber de contract, ai șansa de a cunoaște pe acel cineva special dacă te arăți disponibil/ă pe acest plan.


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Când „parfumul” te avertizează asupra caracterului
Ioan Rotundu
LLumea lu' Rotundu: Centenarul Unirii - Darabani
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Bancul săptămânii: Pur fot balistică
S-a românizat sirianul!
Ioan Rotundu
Ludovic Orban: Tudorel Toader minte.
Comisia de la Veneţia spune că nu este sesizată în privinţa ordonanțelor privind justiția
Darabani: Parc fotovoltaic cu bani europeni, dup[ 11 ni de aşteptare
Ioan Rotundu
Tudorel Toader, noi precizări pe Facebook:
Nu renunț la procedura de revocare a lui Augustin Lazăr
Discuții între Viorica Dăncilă și Corina Crețu pe tema construirii spitalelor regionale:
Guvernul susține că au fost identificate soluții de finanțare, însă nu precizează și care sunt acestea
Copălău: Au refuzat să transmită un mesaj generaţiilor viitoare
Ioan Rotundu
Din gândirea primitivă a fostului miliţian Dumitru Zmău
Ioan Rotundu
Arta manipulării prost folosită de impostoarea Doina Federovici
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 2.11.2018
Corina Crețu anunță un proces pentru criticile din PSD
Codrin Ștefănescu: Cu drag. Nu ne schimbăm opinia
Lumea lu' Rotundu:Centemarul Unirii - Copălău
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog